Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Un șofer beat, gonit de poliție. Din păcate, acesta nu este unicul automobilist prins în stare de ebrietate la volan.

Fără pic de responsabilitate. Un șofer de 23 de ani a pus pe jar inspectorii de patrulare, după ce a fost surprins cum conducea haotic pe drumurile din satul Micleușeni, raionul Strășeni. Oamenii legii l-au somat de câteva ori pe automobilist să oprească, însă ultimul a apăsat pedala de accelerație și a încercat să fugă de poliție cu orice preț. În acest fel, inspectorii INSP s-au gonit după automobilist până în localitatea Vînători.

Publicat

În cele din urmă, șoferul teribilist a fost stopat cu ajutorul unui echipaj de poliție din raionul Nisporeni. Tânărul, vizibil în stare de ebrietate a refuzat testarea cu aparatul Drager, cât și prelevarea probelor biologice. În acest fel, șoferul a fost reținut pentru 72 de ore, pe numele său fiind intentată o cauză penală.
Tot cercetat penal este și un motociclist de 31 de ani din raionul Strășeni. Și acesta a fost tras pe dreapta, după ce a fost observat că se descurcă cu greu în a manevra ghidonul motocicletei. În cadrul verificărilor s-a dovedit că, bǎrbatul nu deține permis de conducere de categoria necesarǎ, iar în aerul expirat avea 0,73 mg/l de alcool .
Din păcate, acestea nu sunt singurele cazuri în care șoferii erau chercheliți de-a binelea. Inspectorii INSP din raionul Orhei au prins mai mulți șoferi beți și iresponsabili. La Jora de Jos un șofer de 51 de ani se deplasa cu mașina, deși testul la alcool a arătat o concentrație de 0,96 mg/l în aerul expirat. Iar la Hîjdieni un tânăr de 18 ani conducea o căruță, și asta chiar dacă se afla în stare avansată de ebrietate.
În același timp, în orașul Orhei alți doi șoferi au fost trași pe dreapta și testați cu etilotestul. S-a dovedit că ambii erau beți criță, norma admisibilă fiind depășită de câteva ori.
Potrivit oamenilor legii, în weekend 12 conducători auto au fost înlăturați de la volanul vehiculului, fiind depistați conducând în stare de ebrietate.


Moldova

Caz strigător la cer: Un tânăr din Fălești și-ar fi pus capăt zilelor într-un live pe TikTok.

Caz strigător la cer. Un tânăr de 25 de ani din raionul Fălești a fost găsit fără viață în municipiul Chișinău, după ce și-ar fi pus capăt zilelor în timpul unei transmisiuni live pe TikTok. Vă atenționăm că urmează detalii care vă pot afecta emoțional.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, tragedia s-a produs în noaptea de 12 mai, într-o locuință din comuna Cruzești.

Momentul ar fi fost transmis live pe rețeaua de socializare TikTok, iar imaginile ar fi fost urmărite de mai bine de două mii de oameni.

Potrivit poliției, la fața locului au intervenit atât forțele de ordine, cât și medicul legist, care a constatat semne specifice de deces prin strangulare pe corpul tânărului, fără a fi depistate alte leziuni corporale de natură violentă.


La adresa redacției noastre au fost trimise mai multe secvențe video în care se poate vedea cum tânărul plânge și pare disperat.

Pe caz a fost inițiată o anchetă, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor decesului.

În cazul în care detaliile expuse în acest material vă neliniștesc, aveți nevoie de ajutor emoțional sau vă faceți griji pentru un apropiat, puteți apela după ajutor la Linia Verde Antisuicid, contactând numărul de telefon 060 806 623, sau puteți lăsa un email la adresa ajutor@pentruviata.md.


Citește mai departe

Moldova

Cauză penală după tragedia de la Cahul: Anchete în mai multe direcții după incidentul din unitatea militară.

O cauză penală a fost pornită după tragedia din unitatea militară din Cahul, unde un adolescent de 16 ani a murit, iar un militar în termen de 18 ani a fost rănit în urma unei împușcături. Procurorii anunță că, pe lângă ancheta penală, au fost inițiate verificări privind acțiunile personalului medical care a acordat primul ajutor, dar și ale responsabililor din unitatea militară.

Publicat

Potrivit Procuraturii Generale a Republicii Moldova, dosarul a fost deschis pentru încălcarea regulilor de mânuire a armei, faptă care a dus, din imprudență, la decesul unei persoane. Militarul prin contract, în vârstă de 20 de ani, bănuit în acest caz, a fost reținut și riscă până la șapte ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat.

Deasemenea, procurorii verifică acum dacă personalul medical a respectat toate procedurile în timpul acordării ajutorului victimei, inclusiv modul în care au fost informate autoritățile despre starea adolescentului. În paralel, sunt investigate și acțiunile responsabililor din unitatea militară, inclusiv respectarea regulilor privind repartizarea, evidența și folosirea armamentului din dotare.

Tragedia s-a produs pe 10 mai, în jurul orei 13:30, într-o unitate militară din Cahul. Preliminar, militarul prin contract ar fi manipulat necorespunzător o armă de tip Glock, în timp ce adolescentul se afla în vizită la un alt militar în termen.


În urma împușcăturii, militarul de 18 ani a fost rănit și transportat la spital, viața acestuia fiind în afara oricărui pericol. Minorul de 16 ani a fost internat în stare extrem de gravă, însă medicii nu au reușit să-l salveze.

Administrația Spitalului Raional Cahul a declarat pentru presă că echipa medicală a efectuat manevre de resuscitare timp de aproximativ o oră și jumătate la fața locului, însă fără succes.

Pe 11 mai, medicul legist care a examinat corpul minorului a comunicat preliminar că adolescentul ar fi fost lovit de același glonț care l-a rănit pe militarul de 18 ani. Asta deși, inițial, medicii au anunțat organele competente că băiatul ar fi intrat în stare de șoc și ar fi decedat, preliminar, din cauza unui stop cardiac.


Și Ministerul Apărării al Republicii Moldova a inițiat o anchetă de serviciu pentru a stabili toate circumstanțele producerii tragediei.

Citește mai departe

Moldova

„Crimenetwork”, destructurat: Polițiștii moldoveni, dar și din alte câteva state UE au anihilat o grupare care activa pe darknet.

O amplă platformă ilegală de pe darknet, folosită pentru trafic de droguri, vânzarea datelor bancare furate și atacuri cibernetice, a fost destructurată în cadrul unei operațiuni internaționale la care au participat și oamenii legii din Republica Moldova.

Publicat

Operațiunea a fost desfășurată de ofițerii Centrului pentru combaterea crimelor cibernetice al INI și procurorii PCCOCS, împreună cu autoritățile din Germania, Spania și EUROJUST. Potrivit anchetei, platforma „Crimenetwork” era găzduită pe serverele unei companii din Moldova, iar specialiștii moldoveni au contribuit la documentarea activității infracționale.

Anchetatorii spun că platforma funcționa ca un forum și magazin online ilegal, unde erau vândute droguri, date de carduri bancare, parole, documente false și programe folosite pentru atacuri cibernetice.

Potrivit autorităților germane, platforma avea peste 22 de mii de utilizatori și mai mult de 100 de vânzători activi. Tranzacțiile erau făcute prin criptomonede, iar veniturile obținute ar depăși 3,6 milioane de euro.


În cadrul operațiunii, platforma a fost închisă, iar principalul suspect, un cetățean german de 35 de ani, a fost reținut în Mallorca, Spania. În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat bunuri estimate la aproape 194 de mii de euro.

Investigațiile continuă, iar autoritățile analizează datele și dispozitivele ridicate în timpul descinderilor.


Citește mai departe

topul săptămânii