Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Camioane și semiremorci de contrabandă din UE, cu numere de marcaj și acte false. Trei bărbați– cercetați penal.

Procurorii PCCOCS, de comun cu Poliția de Frontieră, anunță destructurarea unei scheme de contrabandă cu semiremorci și camioane din Uniunea Europeană, cu numere de marcaj și acte false.

Publicat

Acestea ar fi fost introduse în Moldova prin Leușeni, o parte din ele fiind și furate. Așadar, din aceste motive, precum și datorită faptului că unele erau prea vechi ca să poată fi introduse în Moldova, cei trei bănuiți chișinăuieni cu vârste de 40, 50 și 52 de ani ar fi recurs la ilegalități, precum prezentarea în vamă a actelor false privind starea tehnică a semiremorcilor și camioanelor.
Bănuiții ar fi intenționat să folosească semiremorcile și camioanele la transportarea mărfurilor, altele să le pună în vânzare ori să le pună în lucru în domeniul construcțiilor – transportarea pietrișului, nisipului sau altor materiale.
În baza bănuielilor rezonabile, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale au urmat percheziții în regiunea Chișinăului, unde ofițerii Poliției de Frontieră au depistat: mijloace de transport de tip cap-tractoare și semiremorci cu numerele de înmatriculare din Moldova și Uniunea Europeană, înscrisuri de ciornă, numere de înmatriculare străine, consoane metalice pentru ștanțarea artizanală a codurilor de marcaj ale autovehiculelor și/sau numărul motorului, acte pentru mijloace de transport, telefoane mobile, mijloace bănești, date cu privire la transferuri bancare, cartele bancare. Prin urmare, în baza acestor probe și celor acumulate anterior, procurorii PCCOCS le-au înaintat învinuirea în privința a doi din bărbații investigați, care ar fi avut un rol determinant în schema de contrabandă.
Cercetarea penală continuă, timp în care bănuiții beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Moldova

Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor

Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.

La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.


Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.


Citește mai departe

Moldova

Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar

Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.

Publicat

Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.

Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!


Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.


Citește mai departe

Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii