Rețele de socializare

Moldova

Accidentele rutiere grave nu mai contenesc: Cel puțin 2 oameni au murit, iar alți cinci, inclusiv un minor, au ajuns la spital

Accidentele rutiere grave nu mai contenesc. În ultimele 24 de ore cel puțin 2 persoane și-au pierdut viața, iar alte 5 au ajuns la spital, după ce vehiculele în care se aflau s-au tamponat.

Publicat

Cel mai recent caz s-a produs în dimineața de 6 septembrie, în jurul orei 08.30, în apropierea localității Balabanu din raionul Taraclia. Potrivit oamenilor legii, totul s-ar fi întâmplat după ce un șofer de 64 de ani nu ar fi păstrat distanța dintre vehicule și ar fi atins remorca unui camion.

În clipa următoare, conducătorul a pierdut controlul volanului, iar vehiculul a derapat de pe traseu și s-a inversat. Din nefericire, în urma accidentului, șoferul, dar și o pasageră în vârstă de 62 de ani au decedat pe loc, până la sosirea ajutoarelor. Alți 3 pasageri,  cu vârstele de 15, 30 și 34 de ani au suferit diverse leziuni, fiind duși la spital.


Un alt caz grav s-a produs cu o zi mai devreme, în zona localității Căpriana din raionul Strășeni. Acolo, șoferul unei camionete, în vârstă de 56 de ani ar fi ieșit pe banda de contrasens, cel mai probabil încercând să efectueze o depășire riscantă, și s-a tamponat frontal cu un microbuz, condus de un bărbat de 30 de ani.

Impactul a fost atât de puternic, încât ambele vehicule au ajuns într-o râpă de la marginea drumului, inversându-se. Preliminar, potrivit poliției, niciunul dintre șoferi nu consumase alcool. Ambii au suferit însă diverse traumatisme și au fost duși la spital, pentru îngrijiri medicale.


Ambele cazuri sunt în prezent, investigate de poliție.

Moldova

Și-a primit sentința: Un tânăr va petrece următorii 12 ani în detenție pentru că ar fi violat o minoră de 13 ani.

Ar fi violat o minoră de 13 ani, iar pentru asta a fost trimis după gratii de magistrați. Este vorba despre un tânăr de 21 de ani, care acum doi ani ar fi abuzat sexual o copilă în prezența unor prieteni de-ai inculpatului. Astfel, individul a fost condamnat la 12 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Publicat

Potrivit unui comunicat emis de Procuratura Generală, infracțiunea deosebit de gravă s-a produs pe 25 mai 2023, într-o clădire nefinisată din apropierea unei instituții de învățământ din centrul țării.

Inculpatul i-ar fi cerut fetei să întrețină un raport sexual cu el, oferindu-i și bani. După ce minora a refuzat, acesta a amenințat-o cu violența și a obligat-o să întrețină mai multe acte sexuale, totul în prezența a doi prieteni ai săi, care au asistat la agresiuni. Specialiștii au prezentat rapoarte de expertiză judiciară, care au demonstat că acțiunile inculpatului au cauzat minorei leziuni fizice și suferințe psihice.

De menționat că, tânărul, în ședința de judecată, nu și-a recunoscut vina.


Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel, timp în care inculpatul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Narco-curier plasat în arest: În urma perchezițiilor, polițiștii au depistat acasă la suspect circa 30 de „doze” de droguri.

Un tânăr de 25 de ani din Chișinău a fost reținut de polițiștii sectorului Botanica, fiind suspectat de implicare în circulația ilegală a drogurilor pe teritoriul capitalei.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, acesta ar fi membru al unui grup infracțional organizat și ar fi avut rolul de curier, fiind responsabil de plasarea și distribuirea substanțelor narcotice în diferite ascunzișuri.

Suspectul a fost prins în flagrant în timp ce plasa droguri. În urma percheziției corporale, dar și a celei efectuate la domiciliul acestuia, polițiștii au depistat și ridicat 29 de pachețele cu substanțe narcotice, printre care hașiș, marijuana și cocaină. Potrivit anchetatorilor, drogurile erau ambalate și pregătite pentru distribuire.

Tânărul a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Conform legislației în vigoare, pentru o asemenea infracțiune acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 15 ani.


Acțiunile procesual-penale continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate în activitatea infracțională.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Alcool și droguri la volan: Mai mulți șoferi beți sau drogați au fost prinși de poliție.

Mai mulți șoferi care conduceau sub influența alcoolului sau a substanțelor narcotice au fost depistați de polițiștii de patrulare în diferite localități din țară.

Publicat

În Chișinău, pe strada Ion Creangă, un bărbat de 32 de ani a fost prins la volan fără permis de conducere. Testarea alcoolscopică a arătat o concentrație de 1,12 mg/l alcool în aerul expirat. Un alt caz a fost înregistrat pe bulevardul Dacia, unde un șofer de 34 de ani avea 1,09 mg/l alcool.

Tot în capitală, pe strada Trifan Baltă, un bărbat de 42 de ani a fost testat pozitiv la marijuana, iar la Ungheni, un alt conducător auto, de 39 de ani, a fost depistat pozitiv la aceeași substanță.

Alți șoferi băuți au fost prinși și în alte regiuni ale țării. În satul Mereni, raionul Anenii Noi, un bărbat de 38 de ani conducea un motocultor având 1,01 mg/l alcool în aerul expirat. Într-un alt caz, polițiștii au depistat un bărbat de 48 de ani cu 0,96 mg/l alcool, iar la Bălți, o șoferiță de 47 de ani avea 0,86 mg/l.


Incidente similare au fost documentate și în raioanele Fălești și Orhei. Pe 8 martie, în satul Ciolacul Nou, polițiștii au oprit un automobil care se deplasa haotic. În urma verificărilor, s-a stabilit că șoferul nu deținea permis de conducere. Acesta a fost înlăturat de la volan, iar automobilul a fost transportat la parcarea specială.

Pe 9 martie, în satul Sărata Nouă, polițiștii au stopat o motocicletă condusă de un bărbat de 29 de ani. Testarea alcoolscopică a indicat o concentrație de 0,72 mg/l alcool în aerul expirat.

De asemenea, în seara de 8 martie, în satul Budăi, raionul Orhei, polițiștii au oprit un automobil care se deplasa haotic. La volan se afla un localnic, iar testarea alcoolscopică a arătat 0,89 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.


În toate cazurile, conducătorii auto au fost înlăturați de la volan și documentați conform legislației. Poliția reamintește șoferilor să respecte regulile de circulație și să nu urce la volan în stare de ebrietate sau sub influența drogurilor.


Citește mai departe

topul săptămânii