Moldova
Scandaluri și bătăi pe șosele: O femeie a provocat un accident, trecând neregulamentar, iar un șofer l-a luat la pumni pe un alt automobilist
Scandaluri și chiar bătăi au fost surprinse pe șoselele din țară în prima zi de toamnă.

Unul dintre cazuri a avut loc pe bulevardul Iurie Gagarin din capitală. Acolo o femeie ar fi trecut strada, formată din câte 2 benzi de circulație pe fiecare sens, neregulamentar, chiar dacă în imediata apropiere este o trecere subterană.
Din această cauză, un șofer a frânat brusc, ca să nu o ia pe capotă, iar un alt automobilist, ce venea din spate, nu a reușit să oprească și a intrat în vehiculul din fața lui. Femeia a fost imediat luată cu asalt de către trecători, care au fost martori la incident.
„- Doamnă, nu vă mustră conștiința?
– Nu! Eu nu sunt vinovată că ei nu respectă distanța!
– Dar de ce nu ai trecut pe la trecerea subterană?
– Pentru că am vrut să trec anume așa!
– Așa ai vrut? Iar ei au de suferit.
– Ei au suferit pentru că nu au respectat distanța!”
Ulterior, și unul din șoferii implicați a intervenind, cerând femeii să nu plece nicăieri, până când nu vine poliția.
„- Este trecere subterană! Haideți cu mine, acuși va veni poliția!
– Ce treabă am eu?
– Poliția se va clarifica!
– Păstrați distanța.
– Eu am frânat ca să nu te accidentez, iar omul acela s-a izbit în mașina mea!”.
La fața locului a intervenit și un echipaj al secției documentare accidente rutiere, care a constatat că în urma impactului nimeni nu a fost rănit. Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale coliziunii.
Un alt caz a fost surprins pe o stradă din orașul Bălți. Cauza conflictului, spun martorii, a fost refuzul unuia dintre șoferi de a ceda trecerea celuilalt.
În imaginile surprinse la fața locului se poate observa cum imediat cum cei doi șoferi ajung într-o intersecție dirijată de semafor, ce căruia nu a fost permisă trecerea, blochează banda celuilalt, coboară din automobil și lovește cu pumnii de mai multe ori pe cel care a decis să nu-l lase să treacă primul. Poliția nu a oferit comentarii oficiale despre acest incident.
Moldova
/VIDEO/ A călcat pe aceeași greblă: Un bărbat a ajuns din nou după gratii, pentru comiterea a 6 furturi din locuințe.
Un bărbat de 48 de ani, originar din Soroca, a ajuns din nou după gratii, fiind bănuit că a comis șase furturi din locuințe pe parcursul lunilor ianuarie – iulie curent. Potrivit polițiștilor din Ialoveni, suspectul acționa pe timp de zi, forțând uși și geamuri pentru a pătrunde în gospodării din localitățile Ulmu, Costești, Bardar, Ruseștii Noi și chiar orașul Ialoveni.

Ținta hoțului erau bijuteriile din aur și banii. Deși unele case erau dotate cu camere de supraveghere, acest lucru nu l-a descurajat, fiind surprins de mai multe ori pe imagini video în timp ce dădea spargeri.
În urma acțiunilor sale ilegale, victimele au rămas cu un prejudiciu de peste 80.000 de lei. Reținut de oamenii legii, recidivistul și-a recunoscut integral vina. La solicitarea procurorilor, pe numele său a fost emis mandat de arest preventiv pentru 30 de zile.
De menționat că, individul fusese anterior condamnat pentru infracțiuni similare. Dacă va fi găsit vinovat, riscă până la 4 ani de închisoare.
Între timp, poliția continuă investigațiile pentru a stabili dacă bărbatul ar fi implicat și în alte furturi produse pe teritoriul raionului Ialoveni.
Moldova
În stare gravă la spital: Un copil de 5 ani a fost lovit de o motocicletă condusă de un minor.
Un copil de 5 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost lovit de o motocicletă în apropierea localității Damașcani, raionul Rîșcani. Incidentul s-a produs pe 20 august, în jurul orei 11:20, în zona unei păduri, unde micuțul se juca împreună cu alți copii.

Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de Poliție Rîșcani, Lilia Harea, la ghidonul motocicletei se afla un adolescent, care a fugit de la locul accidentului imediat după impact. Copilul a fost transportat de urgență la Spitalul Raional Rîșcani, iar ulterior a fost transferat la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău, unde a fost internat în secția de neurochirurgie. Purtătorul de cuvânt al instituției, Maxim Cazacu, a declarat că starea micuțului este grav-stabilă.
Poliția a reușit să identifice conducătorul motocicletei și să ridice vehiculul implicat în accident. Testarea minorului de 15 ani cu aparatul Drager a confirmat că acesta nu consumase alcool.
Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii tragediei și pentru a determina măsurile legale ce se impun.
Moldova
/VIDEO/ Încălcările în trafic, filmate de sus: Polițiștii au surprins, cu ajutorul dronelor, zeci de abateri în mai puțin de două ore.
Poliția Națională a intensificat controalele în trafic, șoferii fiind supravegheați… din aer. Inspectorii de patrulare au ridicat de la sol 16 drone pentru a monitoriza conducătorii auto care încalcă regulile de circulație. Dispozitivele au fost ridicate simultan în cinci locații din Chișinău, dar și în mai multe orașe din țară, printre care Bălți, Edineț, Orhei, Soroca, Criuleni și Hâncești.

Rezultatele nu s-au lăsat așteptate. În doar o oră și jumătate, peste 360 de conducători auto au fost documentați pentru diverse abateri. Cei mai mulți – 262 la număr – au ignorat marcajul rutier. Alți 58 au fost trași la răspundere pentru încălcări anterioare surprinse de camerele din trafic, precum depășirea limitei de viteză, lipsa centurii de siguranță sau utilizarea telefonului la volan. Restul au fost amendați pentru circulația pe banda destinată transportului public ori pentru nerespectarea indicatoarelor rutiere.
Poliția anunță că astfel de operațiuni vor continua și în perioada următoare, scopul fiind creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor.
Datele statistice arată că pericolul este unul real: doar în primele șapte luni ale anului curent s-au produs 1.200 de accidente pe drumurile din Republica Moldova. În urma acestora, 102 persoane și-au pierdut viața, iar peste 1.400 au fost rănite.
-
Moldova2 zile în urmă
Momentul accidentului teribil de la Strășeni, în care a murit violonista de 24 de ani, surprins de camere. Șoferul microbuzului – plasat în arest preventiv
-
Moldova17 ore în urmă
Clipa dinaintea dezastrului. Imagini filmate din microbuzul implicat în accidentul fatal de la Strășeni
-
Moldova6 zile în urmă
Accident grav în raionul Orhei: Un tânăr se zbate între viață și moarte. Alte trei persoane, la fel, au fost rănite.
-
Moldova4 zile în urmă
/VIDEO/ Deposedată de 100 de mii de lei: O femeie a căzut în plasa escrocilor, după ce i-au fost promise câștiguri fabuloase, în mediul online.
-
Moldova3 zile în urmă
Alcoolul la scăldat a mai făcut o victimă: Un tânăr a murit în timpul scăldatului într-un iaz din orașul Sîngerei.
-
Moldova4 zile în urmă
Nu avea lumini și vestă reflectorizantă: Un conducător de tricicletă a murit, fiind tamponat din spate de un camion.
-
Moldova7 zile în urmă
Accidentele se țin lanț: Un minor a fost rănit în urma unui carambol cu trei mașini, la Orhei.
-
Moldova3 zile în urmă
A trăit clipe de groază: O minoră a fost izbită în plin de un motociclist fără permis de conducere.