Rețele de socializare

Moldova

Percheziții într-un dosar de corupție și fals în acte publice la dobândirea cetățeniei Republicii Moldova. Cazurile au fost raportate la CNA de conducerea ASP

Ofițerii CNA efectuează percheziții în cadrul unui dosar de corupție și fals în acte publice, în cadrul căruia sunt cercetate acțiunile ilicite ale unor persoane implicate în facilitarea procesului de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova de către cetățeni străini, solicitanții fiind preponderent din Federația Rusă.

Publicat

Acțiunile au loc, după ce mai multe cazuri de dobândire ilicită a cetățeniei au fost raportate la CNA de către conducerea Agenției Servicii Publice.

Potrivit faptelor investigate, în perioada anilor 2022-2024, mai mulți cetățeni străini, intenționând să dobândească cetățenia Republicii Moldova prin recunoașterea faptului că ar avea cel puțin unul dintre părinți, bunei sau străbunei născuți pe teritoriul Republicii Moldova, acționând personal, sau prin persoane împuternicite, folosind acte de stare civilă cu conținut denaturat, obțineau extrasele certificatelor de naștere ale persoanelor născute pe teritoriul Republicii Moldova. Documentele erau eliberate pe numele unor persoane care aveau nume și prenume asemănător cu pretinsele rude (bunei, străbunei), astfel încât să întrunească condițiile de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova prin recunoaștere.

În cadrul acțiunilor procesuale efectuate de ofițerii CNA în ziua de 03.06.2024 sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău, au fost efectuate 10 percheziții în urma cărora au fost ridicate obiecte și documente relevante cauzei penale. Astfel, șase persoane au calitatea de bănuit și urmează, după audieri, să fie cercetate în stare de libertate.


Precizăm că, în perioada analizată (01.01.2022-15.04.2024) au fost depuse 4317 cereri de dobândire a cetățeniei R. Moldova din care 2577 de cereri au fost acceptate, 210 au fost refuzate și restul se află în proces de examinare sau suspendate până la primirea răspunsurilor de la autorități.

Ancheta se desfășoară sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Chișinău, iar suportul informațional în documentarea cazului sub toate aspectele este oferit de ASP.


Moldova

Incendiu tragic în capitală: Un bărbat a decedat în propriul apartament, care a fost mistuit de foc.

Un incendiu puternic s-a produs în seara zilei de 17 martie într-un apartament din municipiul Chișinău, tragedia fiind soldată cu decesul proprietarului locuinței.

Publicat

Apelul la Serviciul național unic pentru apeluri de urgență 112 a fost recepționat în jurul orei 18:40. Potrivit informațiilor operative, flăcările au izbucnit într-un apartament situat pe strada Independenței, iar fumul dens se răspândea rapid în interiorul locuinței.

La fața locului au fost mobilizate de urgență mai multe echipaje de pompieri și salvatori, inclusiv din cadrul detașamentelor Botanica, Centru și Centrului Republican de Intervenție Operativă. Intervenția a fost una complexă, întrucât incendiul se manifesta cu intensitate în interiorul apartamentului, existând riscul extinderii focului și la alte locuințe din bloc.

În timpul operațiunii de stingere, pompierii au depistat în interiorul apartamentului proprietarul, un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, care se afla în stare inconștientă. Acesta a fost evacuat de urgență și predat echipajului de asistență medicală sosit la fața locului. Din păcate, în pofida manevrelor de resuscitare, medicii au fost nevoiți să constate decesul victimei.


În urma incendiului, bunurile materiale din interiorul apartamentului au fost distruse, iar locuința a suferit pagube considerabile. Din fericire, alte persoane nu au avut de suferit.

Pentru documentarea cazului și stabilirea tuturor circumstanțelor, la fața locului s-au deplasat și angajații Direcției situații excepționale a municipiului Chișinău, precum și polițiștii. Aceștia urmează să stabilească cauza exactă a izbucnirii incendiului, dar și valoarea prejudiciului material.

Cazul este în continuare investigat de organele competente, iar toate circumstanțele urmează să fie elucidate în cadrul anchetei. Autoritățile reamintesc cetățenilor importanța respectării regulilor de prevenire a incendiilor, în special în spațiile locative, pentru a evita producerea unor tragedii similare.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/Droguri pe bandă rulantă: O femeie a fost prinsă în timp ce plasa narcotice lângă un liceu, la Drochia.

O femeie de 57 de ani din Bălți a fost prinsă în flagrant, la Drochia, în timp ce plasa zeci de doze de droguri în ascunzișuri, chiar în apropierea unui liceu.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, aceasta activa după o schemă bine pusă la punct: ascundea pliculețele cu droguri de tip alfa-PVP, cunoscute drept „sare”, folosind magneți, cu care le fixa de garduri, bănci sau alte suprafețe metalice. Ulterior, fotografia locul și transmitea coordonatele clienților.

În momentul reținerii, femeia avea asupra sa peste 35 de pliculețe cu substanțe interzise. Mai mult, în apartamentul acesteia din Bălți au fost găsiți peste 130 de magneți pregătiți pentru livrări.

Anchetatorii spun că suspecta nu acționa doar la Drochia, ci ar fi livrat droguri în mai multe raioane din nordul și centrul țării, printre care Edineț, Briceni, Râșcani, Soroca sau Ungheni.


Femeia a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, iar investigațiile continuă pentru a stabili întreaga rețea și eventualii complici.

Între timp, într-un alt caz, la Edineț, polițiștii au prins un bărbat de 30 de ani chiar în timp ce ridica droguri dintr-un ascunziș, într-un parc din oraș. Alte șase persoane, cu vârste între 25 și 45 de ani, au fost documentate pentru consum de substanțe interzise.

În zonă au fost descoperite și mai multe dispozitive artizanale folosite pentru consum, ridicate pentru expertiză.


Oamenii legii anunță că acțiunile de combatere a traficului și consumului de droguri continuă.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Consumatori de narcotice, documentați: Un bărbat, reținut pentru întreținerea unei spelunci. Alte peste 15 persoane, prinse de INSP.

Poliția intensifică acțiunile de combatere a consumului și circulației ilegale a drogurilor în capitală, iar rezultatele nu întârzie să apară.

Publicat

O locuință transformată într-o adevărată speluncă a fost destructurată de polițiștii sectorului Centru. Imobilul era întreținut de un bărbat de 43 de ani, suspectat că ar fi pus la dispoziție spațiul pentru consumul de substanțe narcotice.

În urma perchezițiilor, oamenii legii au depistat în interior două femei și un bărbat, cu vârste cuprinse între 29 și 44 de ani, care prezentau semne evidente de ebrietate narcotică. Aceștia au recunoscut că au consumat droguri chiar în locuință. Polițiștii au ridicat substanțe narcotice de tip marijuana, dar și obiecte artizanale utilizate pentru consum.

Proprietarul a fost reținut pentru 72 de ore și riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 4 ani, iar toate persoanele implicate sunt cercetate conform legislației în vigoare.


În paralel, polițiștii de patrulare au desfășurat controale ample în mai multe zone ale municipiului Chișinău. În urma verificărilor, peste 15 persoane, cu vârste între 21 și 46 de ani, au fost depistate în stare de ebrietate narcotică.

Pe numele acestora au fost întocmite procese-verbale, iar în unele cazuri, persoanele aveau asupra lor substanțe interzise de tip PVP, fapt care a impus intervenția grupelor operative pentru documentare suplimentară.

Oamenii legii atrag atenția că fenomenul consumului de droguri rămâne unul extrem de periculos și sancționat dur de legislație, iar acțiunile de combatere vor continua pentru a preveni extinderea acestuia și pentru a asigura siguranța publică.


Citește mai departe

topul săptămânii