Rețele de socializare

Moldova

Ademenea femei pe internet, promițându-le relații de dragoste: Un deținut va mai sta 22 de ani la închisoare pentru șantaj și escrocherii

Procurorii din cadrul Procuraturii mun.Chișinău au obținut o sentință de condamnare a unei persoane pentru comiterea a trei episoade de escrocherie și o infracțiune de șantaj.

Publicat

Conform sentinței, recent pronunțate de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, bărbatul, în vârstă de 33 de ani, a fost condamnat, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul parțial al pedepselor aplicate prin sentința respectivă și prin alte două sentințe anterior pronunțate, la închisoare pe un termen de 22 de ani, cu executare în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a exercita activități legate de gestionarea bunurilor materiale pe un termen de 5 ani și cu amendă în mărime de 3000 unități convenționale.

Procurorii i-au înaintat învinuirea pe faptul că, inculpatul, fiind deținut în penitenciar, prin complicitate cu alte persoane neidentificate, prezentându-se în rețeaua de socializare „www.ok.ru” cu datele de identitate false „Jenea Coroi”, încerca să seducă femei vulnerabile emoțional, pentru a le înșela de bani. Astfel, obținând încrederea unei victime, după lungi discuții amoroase, sub pretextul că va rambursa personal mijloacele financiare acordate de companiile de microfinanțare și obiectele procurate în credit, la data de 14.09.2018, a determinat victima, să ia două credite în sumă de 8000 lei și 7200 lei, iar mai apoi, a determinat-o să meargă la un magazin de electrocasnice pentru a lua în credit un frigider.

Cu o lună mai devreme, prin aceeași schemă infracțională, a înșelat de bani o altă femeie, aceasta luând 16 000 de lei în credit, două telefoane mobile și un laptop.


Un an mai târziu, inculpatul a determinat încă o victimă, să îi transmită bani și două telefoane mobile, prejudiciind-o material în sumă de 44 998 lei.

Banii și bunurile luate în credit erau transmise persoanelor împuternicite de inculpat, sub diverse pretexte.

Peste doi ani, inculpatul, având intenția obținerii prin șantaj a unui folos financiar, a creat alt cont fals pe rețeaua de socializare „www.ok.ru”, cu datele „Nicorici Ion”, apoi a purtat discuții, atât scrise, cât și în regim video-online, cu o altă parte vătămată, solicitându-i deseori mijloace financiare. În continuare, sub pretextul unor viitoare relații amoroase, a provocat-o pe aceasta să-și dezgolească zonele intime ale corpului și să le înregistreze video, apoi să îi transmită imaginile.


Ulterior, amenințând victima cu violența, precum și cu răspândirea, atât rudelor și apropiaților acesteia, cât și altor persoane, a materialului video obținut anterior, i-a solicitat părții vătămate două telefoane mobile de model „iPhone 12 Pro Max”, un televizor de marca „LG”, mijloace bănești în sumă de 128 900 lei, care au fost transmise prin persoane interpuse. Prejudiciul material cauzat femeii se estimează la 232 386 lei.

Inculpatul, aflat în detenție, a refuzat să fie adus în instanță pentru a participa la judecarea cauzei, totodată, pe perioada urmăririi penale, a refuzat să ofere careva declarații pe marginea învinuirilor aduse.


Moldova

A plecat la ceruri. Copilul de 11 din Moldova, victima unui accident în Italia, a murit după 5 zile de agonie

Copilul de 11 din Moldova, victima unui accident grav în Italia, a murit pe patul de spital, după 5 zile de agonie.

Publicat

Băiatul locuia cu familia sa în Ehnghien, Belgia. Accidentul s-a produs vineri dimineață, pe autostrada A9, în apropiere de Fino Mornasco, provincia italiană Como din Lombardia, scrie Newtv.MD.

Mașina, condusă de tatăl său de 40 de ani, a fost lovită în plin în partea laterală și băiatul a fost scos din vehicul în stare gravă. Un elicopter de salvare l-a transportat de urgență la spitalul Papa Giovanni din Bergamo, specializat în îngrijirea copiilor. Deși medicii au făcut tot posibilul, starea băiatului a fost considerată ireversibilă încă de sâmbătă.

Luni, mama lui copilului, în vârstă de 39 de ani, și sora lui, de 16 ani, au fost transferate și ele la același spital, după ce inițial au fost internate la spitalul Sant’Anna cu leziuni grave, dar fără a fi în pericol de moarte. Pe parcursul agoniei copilului, tatăl său i-a fost alături, iar în ultimele ore li s-a alăturat și mama.


Procurorul de serviciu al Parchetului din Como, Michele Pecoraro, a autorizat prelevarea organelor băiatului imediat după declararea decesului.


Citește mai departe

Moldova

Prinși cu droguri în congelator: Captură de narcotice de 1,7 milioane de lei, descoperită în apartamentul închiriat de doi ucraineni

Doi tineri din Ucraina au fost reținuți de oamenii legii, fiind suspectați de comercializarea drogurilor în proporții deosebit de mari. Potrivit IGP, în urma perchezițiilor efectuate, ofițerii Direcției Antidrog a INI a depistat și ridicat substanțe narcotice în valoare de 1,7 milioane lei.

Publicat

Potrivit unui comunicat al IGP, cei doi sunt un bărbat și o femeie cu vârste de 23 și 25 de ani. Aceștia aveau o relație de prietenie, iar în cadrul grupului criminal organizat ar fi avut rolul de curieri de droguri. Astfel, cei doi ar fi fost transportați din Ucraina în R.Moldova de către liderul grupului infracțional care gestiona un magazin de droguri pe aplicația Telegram.

Sosiți în R.Moldova, aceștia ar fi închiriat un apartament în Chișinău, folosit ca spațiu de depozitare a drogurilor (după ce erau aduse ilegal din Ucraina, de alt membru al grupului infracțional). De aici, cei doi livrau cantități mai mici de droguri în ascunzișurile destinate clienților care le comandau în magazinul online.

În baza informațiilor operative și măsurilor speciale de investigații, oamenii legii le-au deconspirat activitatea, iar la sfârșitul lunii aprilie 2024, bărbatul și femeia care erau monitorizați au fost reținuți în momentul plasării drogurilor în ascunzișuri. Urmare a perchezițiilor corporale și la domiciliu ridicate cinci telefoane mobile folosite la traficarea drogurior, peste 10 cartele telefonice, două cântare electronice la scara mică pentru porționarea drogurilor, bandă adezivă de diferite culori, pliculețe noi pentru ambalarea drogurilor, 4,5 kg muguri de marijuana și sute de grame de amfetamină și PVP („sare”).


La moment, bănuiții sunt plasați în arest preventiv pentru 30 de zile.


Citește mai departe

Moldova

Triplă alertă cu bombă în capitală: Ar fi minate trei instituții de învățământ

Triplă alertă cu bombă în capitală. Un necunoscut a telefonat pe numărul unei școli și a anunțat că ea, dar și alte două instituții de învățământ ar fi fost minate.

Publicat

Apelul a parvenit la ora 09.18, în dimineața de 16 mai, iar directorul liceului a alertat imediat autoritățile. Este vorba despre liceele Natalia Gheorghiu și Ștefan cel Mare de pe strada Florilor, dar și liceul Alecu Russo de pe strada cu același nume. Imediat, la toate instituțiile de învățământ au intervenit serviciile specializate care au evacuat toți elevii, profesorii și personalul școlilor și au încercuit zona.

Geniștii au verificat toate trei clădiri au fost verificate minuțios de către experții geniști care, din fericire, nu au depistat niciun obiect exploziv, prin urmare, elevii au revenit la ore.

Deocamdată nu a fost identificat autorul apelului fals, poliția continuând cercetările în acest sens. Menționăm că potrivit legii, persoanele care fac anunțuri false despre acte teroriste riscă amenzi de până la 42.500 de lei sau detenție pe un termen de până la 2 ani.



Citește mai departe

topul săptămânii