Rețele de socializare

Diaspora

Familie de moldoveni, bătută cu bare de fier de doi vecini moldoveni, în Franța. Fiica de 10 ani a ajuns la spital cu răni grave la cap

Miercuri, 10 ianuarie, în cursul serii, o familie de moldoveni a fost atacată cu bare de fier de vecinii lor.

Publicat

Unul dintre ei a fost eliberat și s-a întors lângă victimele lui, iar celălalt e în continuare căutat, scrie Le Figaro, citat de Libertatea.ro. 

Un banal conflict între vecini, câteva certuri și brusc, o izbucnire de violență. Miercuri, 10 ianuarie, în cursul serii, o familie de moldoveneni a fost atacată în propria locuință cu bare de fier de vecinii lor. Scena a avut loc într-o clădire din Nisa.

Suspecţii, doi fraţi, cetăţeni moldoveni, au spart uşa apartamentului victimelor, apoi i-au lovit pe tatăl, mama şi fata cu o cheie şi cu bare metalice. Fata cuplului, în vârstă de zece ani, a suferit răni grave la cap. Transportată la spital împreună cu mama ei, copila a avut nevoie de o lună pentru a se vindeca.


Beți în momentul incidentului, cei doi atacatori au fugit. Unul dintre ei a fost prins după scurtă vreme. Plasat în arestul poliției și apoi pus sub acuzare, a fost ținut în arest preventiv în așteptarea procesului. Dar asta până când un judecător de libertăți și detenție (JLD) a decis să-l elibereze.

O decizie primită foarte rău de victime și de avocatul lor, Paul Sollacaro. „Ceea ce mă șochează mai presus de toate este că procuratura nu a contestat această decizie a JLD. În timp ce el face apel la orice și oricum”, a spus avocatul. Potrivit acestuia, anumite dosare ar fi prioritizate în detrimentul altora. „Există dorința de a fi ultravigilenți în problemele legate de droguri. Este aproape politic. Pe de o parte pot să înțeleg, dar aceeași vigilență a acuzării trebuie să fie aplicată în cazuri la fel de grave ca acesta”, subliniază reprezentantul victimelor.

Chestionat, procurorul din Nisa, Damien Martinelli, a precizat că „interzicerea contactului cu victimele” a fost dispusă împotriva persoanei eliberate și că „orice încălcare va da naștere unei cereri de revocare” a controlului judiciar. „Cu excepția faptului că, între timp, acest bărbat s-a întors acasă, chiar lângă victimele sale”, a spus o sursă apropiată cazului.


Advertisement

Diaspora

Moldovean din Italia, mort într-un incendiu îngrozitor petrecut în atelierul său de reparat pantofi

Un incendiu devastator a curmat viața lui Serghei Oprea, un renumit cizmar originar din Republica Moldova și rezident în orașul italian Trento.

Publicat

Tragedia s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, 20 august 2025, în atelierul său din via Perini, unde bărbatul rămăsese să lucreze până târziu, scrie Rotalianul.com.

Flăcările, izbucnite puțin înainte de miezul nopții, au mistuit întreaga încăpere, iar bărbatul, în vârstă de 58 de ani a fost găsit carbonizat de pompieri, care au intervenit imediat la fața locului.


Potrivit TGCOM24, incendiul a fost amplificat de materialele inflamabile din atelier – pantofi, genți, dar și adezivi și solvenți – ceea ce a făcut ca intervenția să fie dificilă și de durată.

Pompierii au lucrat până în zorii zilei pentru a stinge focul și a îndepărta dărâmăturile. Din motive de siguranță, două apartamente situate deasupra magazinului au fost evacuate.

Moartea lui Serghei Oprea a îndurerat întreaga comunitate. Vecinii și clienții îl descriu drept un profesionist dedicat, muncitor și de o bunătate rară.


„Era un mare lucrător, petrecea multe ore în atelier, zi și noapte”, au povestit alți comercianți din zonă.

Karim Overghemmi, prieten și coleg de breaslă, a spus despre el: „Era o persoană minunată, generoasă și empatică. Ne cunoșteam de ani de zile și uneori colaboram, ne recomandam clienții unii altora”.

Și locatarii clădirii au rememorat cu emoție ultimele clipe ale incendiului.


„Am văzut o coloană de fum ridicându-se, apoi flăcările și explozia unor spray-uri folosite probabil la lucru. Am ieșit imediat și am așteptat sosirea echipelor de intervenție”, a povestit Sara, o nouă locuitoare a imobilului, care l-a caracterizat pe Serghei drept un om discret, dar respectuos și prietenos.

Ancheta autorităților este în desfășurare pentru a stabili cauza exactă a incendiului, însă primele date arată că substanțele ușor inflamabile din atelier au contribuit la rapiditatea cu care flăcările s-au extins.


Citește mai departe

Diaspora

Italia: Un copil de 4 ani din R. Moldova, mort după ce a rămas blocat într-un automobil lăsat sub soare

Un copil de 4 ani din R. Moldova a murit din cauza unui șoc termic după ce a rămas blocat într-un automobil lăsat sub soare. Tragedia s-a produs la Olmedo, în nord-vestul insulei italiene Sardinia.

Publicat

Potrivit Deschide.MD, care citează presa din peninsulă, familia băiatului a venit în Italia în vacanță. Săptămâna trecută, profitând de neatenția părinților, copilul a ieșit din casă. Peste o perioadă de timp, cuplul a observat lipsa copilului și a început să-l caute, găsindu-l inconștient în mașina lor, parcată sub soarele arzător.

Cea care l-a găsit băiatul a fost mama, care a sunat imediat la serviciile de urgență. La fața locului au sosit o ambulanță și carabinierii. Părinții le-au relatat militarilor ce se întâmplase, iar copilul a fost transportat de urgență la spital.

Fiind în stare critică, băiatul a fost internat la secția de terapie intensivă. Peste câteva zile, medicii au decis transferarea acestuia într-un spital din Roma.


Duminica, 10 august, starea copilului s-ar fi stabilizat. Cu regret, în dimineața zilei de luni, 11 august, situația s-a agravat brusc, iar copilul nu a mai putut fi salvat.

Pe acest caz a fost pornită o cauză penală pentru a clarifica toate aspectele. Cele relatate de părinții copilului sunt acum verificată de anchetatori. Potrivit autorităților, pentru a suferi un șoc termic fatal, băiatul trebuia să fi rămas mult timp închis în mașina expusă direct la soare.


Citește mai departe

Diaspora

Băiat moldovean, în stare critică după ce mașina familiei a căzut în râu, lângă Veneția

Momente de groază pentru o familie de moldoveni stabilită în Italia. O mașină în care se aflau o femeie de 38 de ani și cei doi copii ai săi a căzut în râul Sile. Totul a avut loc în data de 10 august, în jurul orei 13.00, în orașul Jesolo, provincia Veneția.

Publicat

Presa italiană scrie că, din motive încă nestabilite, șoferița moldoveancă ar fi pierdut controlul volanului în timp ce efectua o manevră de întoarcere, iar automobilul său a derapat de pe carosabil și a ajuns direct în râu, unde s-a scufundat la o adâncime de peste 5 metri. Mama și fiica sa de 12 ani, aflată pe bancheta din dreapta au reușit să iasă din habitaclu înainte ca mașina să fie complet acoperită de apă, însă băiatul de 6 ani, care se afla în scaunul auto, a rămas blocat în interior fiind prins în centurile de siguranță.

La fața locului au intervenit în regim de urgență salvatori și scafandrieri care s-au scufundat și au spart geamurile mașinii, reușind să-l scoată pe copil în ultima clipă. Băiatul era inconștient și a fost preluat de echipajul medical care a început manevrele de resuscitare pe mal.
Copilul a fost transportat de urgență cu elicopterul la spitalul din Padova, unde a fost internat în secția de Pediatrie, în stare critică, iar prognosticul medicilor rămâne rezervat.


Mama și fata de 12 ani, de asemenea, au fost transportate la spital pentru investigații, iar în prezent se află în afara oricărui pericol.

Poliția italiană a pornit o anchetă pe caz, iar moldoveanca este în prezent cercetată pentru vătămare corporală din culpă.


Citește mai departe

topul săptămânii