Moldova
Alertă în Chișinău: Un pacient al Spitalului Clinic de Psihiatrie „Codru” a dat bir cu fugiții de la Spitalul de Urgență. Acum doi ani și-a ucis tatăl în bătaie
Un individ, care urma un curs de lecuire la Spitalul Clinic de Psihiatrie Codru, a dat bir cu fugiții noaptea trecută de la Institutul de Medicină Urgentă unde a fost dus pentru o intervenție chirurgicală,
Informația a fost publicată pe site-ul PulsMedia.MD, care citează surse apropiate anchetei. Aceleași surse au mai menționat că acum doi ani individul și-a ucis tatăl în bătaie.
Sursele nostre susțin că este vorba despre un individ în vârstă de 35 de ani care a fost dus de la Spitalul Clinic de Psihiatrie Codru la Institutul Național de Medicină Urgentă pentru a fi supus unei intervenții chirurgicale, însă noaptea trecută acesta ar fi dat bir cu fugiții, susține o persoană anonimă într-un mesaj expediat pe adresa redacției PulsMedia.MD
„Un condamnat sau bolnav nu știu cum să-i zic, care era internat în Secția Nr.10 a Spitalului de Psihiatrie, după ce acum doi ani și-a ucis tatăl, în această dimineață a bătut în geamul casei mele. M-am dus la psihiatrie să întreb cum acesta a ajuns la libertate, iar acolo doamna Silvia mi-a zis că nu se mai află la ei și că ieri l-au trimis la Spitalul de Urgență să-i facă o operație. Am sunat la spital să întreb de așa pacient și acolo mi s-a spus că noaptea trecută acesta a fugit din spital. Cel mai tare a durut faptul nimeni nu s-a uimit, de parcă așa și trebuia să fie”, se arată în mesaj.
„Am mai vorbit și cu domnul Andrei din secția care răspunde de pacienții de la Spitalul de Urgență și el a zis că a sunat la Spitalul CLinic de Psihiatrie Codru și i-a anunțat despre acest fapt. Totodată, cică m-a sfătuit să sunt la 112 și să comunic dacă simt că viața îmi este în pericol, dar nu la spital. I-am zis că deja am vorbit cu cei de la 112, dar de acolo mi s-a spus să mă duc să depun o plângere. Am fost nevoit să-mi ia soția și am plecat la părinții mei în siguranță”, mai scrie persoana care ne -a sesizat despre acest caz.
Sursele noastre din cadrul IMU susțin că, după ce a fost stabilită absența pacientului, nici cei de la Urgență, dar nici cei de la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Codru” nu s-au grăbit să alerteze poliția despre faptul că pacientul a șters putina.
Oamenii legii au fost alertați de către o persoană anonimă la Serviciul Unic de Urgență 112 și imediat au interprins toate măsurile de rigoare pentru a-l anunța în căutare pe individ, dar și pentru stabilirea locului acestuia cu ulterioara reținere.
Solicitată telefonic, Natalia Stati, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, a confirmat pentru PulsMedia.Md existența unui asemnea caz.
„Poliția a fost sesizată în acestă dimineață despre faptul că un bărbat a părăsit samovolnic spitalul de urgență. Cazul a fost înregistrat, a fost făcută orientare și au fost informate toate subdiviziunile IGP. În prezent se intreprind toate măsurile de rigoare pentru a fi stabilit locul aflării acestuia”, a declarat Stati.
Am încercat să aflăm mai multe detalii despre caz, dar și despre faptul dacă instituția medicală a alertat sau nu poliția despre dispariția pacientului. Purtătorul de cuvânt al instituției medicale, Doina Arsene, ne-a comunicat că nu cunoaște despre acest caz, dar se va documenta și va reveni cu un răspuns într-o oră, însă până la publicare materialului așa și nu am mai primit nicio reacție.
Totodată, i-am contactat și pe cei de la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Codru”, la numerele de telefon afișate pe site-ul instituție, dintre care la doar unul ne-a răspuns o femeie care s-a prezentat a fi din cadrul admninstrației, dar fără a oferi vreun nume.
La rândul ei, interlocutoare noastră ne-a zis că nu cunoaște nimic despre acest caz și ne-a sugerat să vorbim cu factorii de decizie din cadrul Spitalului, dar asta va fi peste o oră pentru că acum toți sunt la pauza de masă.
Aici este de menționat că fugarul la data de 27 august 2021, l-a ucis în bătaie pe tatăl său în vârstă de 74 de ani, după ce acesta i-ar fi reproșat că duce de la casă bunurile pe băutură, și l-a lăsat să zacă fără suflare pe drumul central din localitatea Cernoleuca, raionul Dondușeni.
PulsMedia.MD amintește că acum cinci zile, un individ în vârstă de 33 de ani, care a fost internat la psihiatrie după ce și-a ucis tată, a fost eliberat de către medici i-ar în aceeași zi și-a ucis mama cu bestialitate decapitând-o cu o foarfecă de vie în localitatea Marcăuți, din raionul Dubăsari.
Moldova
Tâlhari prinși în sectorul Rîșcani: victima agresată într-o zonă împădurită
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Rîșcani au reținut doi bărbați, de 27 și 28 de ani, originari din Chișinău, suspectați de comiterea unei tâlhării. Incidentul s-a produs într-o zonă împădurită din sectorul Rîșcani al capitalei.
Potrivit materialului probatoriu, suspecții ar fi stabilit inițial o relație cu victima, după care, profitând de izolarea locului, au agresat-o fizic și i-au sustras în mod deschis peste 19.000 de lei.
Drept urmare, polițiștii au desfășurat măsuri speciale de investigație și acțiuni de urmărire penală, care au dus la identificarea și reținerea celor doi bărbați. Aceștia au fost plasați în arest pentru 30 de zile.
Dacă vinovăția lor va fi demonstrată în instanță, bărbații riscă pedepse cu închisoarea între 8 și 10 ani. Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor infracțiunii și recuperarea prejudiciului material.
Moldova
Crimă cu sânge rece într-un apartament din Chișinău. O femeie a fost ucisă, alta transportată la spital
O femeie a fost ucisă, iar alta a ajuns la spital, în urma unui conflict.
Cazul a avut loc în după-amiaza zilei de sâmbătă, într-un apartament de pe strada Cuza Vodă, din sectorul Botanica al capitalei, susțin sursele PulsMedia.MD apropiate anchetei.
Potrivit surselor, trei femeie în vârstă de 35 de ani, 67 de ani și respectiv 58 de ani, dar și un bărbat în vârstă de 65 de ani ar fi consumat alcool într-un apartament de pe strada susmenționată. Ulterior, între cele două femei de 58 și 67 de ani s-a iscat un conflict. în uma căruia femeia de 58 de ani a lua un cuțit de bucătărie cu care i-a aplicat o lovitură în regiunea abdomenului rivalei sale provocându-i o rană penetrantă.
Femeia rănită, cu același cuțit, a lovit-o pe atacatoare în regiunea inimii, lovitura fiind fatală pentru aceasta. În urma traumatismelor, dânsa a murit pe loc până la venirea ambulanței.
Cea care a fost înjunghiată în abdomen a fost transportată de urgență la spital pentru a-i fi acordat ajutorul medical necesar, ulterior a fost reținută pentru 72 de ore pe numele său fiind inițiată o cauză penală pentru omor.
Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care a fost comisă crima, dar și mobilul conflictului dintre cele două femei.
Moldova
Intervenție de urgență: Salvatorii au scos un bărbat nevăzător căzut într-o groapă adâncă.
Un bărbat în vârstă de 68 de ani din localitatea Marianca de Sus, raionul Căușeni, a fost salvat de echipele de intervenție după ce a căzut într-o groapă. Potrivit informațiilor, bătrânul, care este nevăzător, a părăsit locuința în seara de 31 octombrie, deplasându-se într-o direcție necunoscută.
Dispariția sa a fost semnalată în jurul orei 21:00 de soția îngrijorată, care a alertat Serviciul 112. În scurt timp, la fața locului au fost mobilizate echipele Inspectoratului de Poliție Căușeni și un echipaj de salvatori din cadrul Direcției Regionale Situații Excepționale Căușeni.
În urma acțiunilor de căutare, bărbatul a fost găsit conștient într-o groapă situată în apropierea casei. Salvatorii au intervenit cu echipamente speciale pentru a-l extrage în siguranță. Victima, care a suferit o fractură la membrele inferioare, a fost preluată ulterior de medicii de urgență și transportată la spitalul raional pentru îngrijiri medicale.
Conform datelor statistice, de la începutul anului 2025, angajații IGSU au reușit să salveze 25 de persoane din diferite situații de risc și pericol.

-
Moldova6 zile în urmăTragedie de nedescris, la Florești: Un copil de doi ani a murit, după ce a căzut într-o fântână adâncă de opt metri.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Conserve „cu surprize” din Europa: 9 kilograme de mefedronă, descoperite de ofițerii INI.
-
Moldova6 zile în urmăS-ar fi aruncat în gol: Un bărbat a murit după ce a căzut de la etajul 16 al unui bloc de locuit, în capitală.
-
Moldova6 zile în urmăImpact fatal, la Briceni: Un șofer a decedat, după ce s-a izbit cu camionul într-un copac.
-
Moldova5 zile în urmăCaz fatal cu semne de întrebare: O moldoveancă a fost găsită fără viață într-o pensiune din Italia.
-
Moldova4 zile în urmăScandal de proporții la liceul „Gheorghe Asachi” din Chișinău: Conducerea instituției și un agent economic, reținuți pentru corupție.
-
Moldova5 zile în urmăMașină făcută zob, la Pîrlița: Un șofer, descarcerat după ce s-a izbit de un copac. Ar fi adormit la volan.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ O afacere, transformată în cenușă: Un complex de băi din Durlești a fost distrus complet de flăcări.
