Moldova
Un șofer, recent devenit „vedetă” pe TikTok, căutat de poliție după ce și-ar fi reutilat ilegal automobilul
A vrut să devină vedetă pe rețelele sociale, dar a ajuns să fie căutat de poliție. Oamenii legii sunt în căutarea șoferului care conducea mașina reutilată ilegală, care a devenit virală pe Tik-Tok.
În secvențele video distribuite de mai mulți utilizatori ai rețelei sociale poate fi observat automobilul cu roțile din spate distanțate de caroserie. Internauții scriu că mașina ar fi fost adusă în Chișinău dintr-un sat din apropiere, iar pe drum pierduse una dintre roți.
Contactat telefonic, ofițerul de presă de la INSP, Natalia Golovco, a declarat că oamenii legii s-au autosesizat și încearcă să identifice șoferul.
Acesta riscă amendă de până la 600 de lei și 3 puncte de penalizare.
Moldova
Șofer agresiv, prins după ce a făcut drifturi pe o stradă din Băcioi
Un incident periculos a avut loc pe 8 noiembrie, în jurul orei 22:25, pe o porțiune de drum recent modernizată din centrul comunei Băcioi. Un șofer a fost surprins făcând drifturi, punând în pericol siguranța publică și deteriorând infrastructura.
Despre cele întâmplate a relatat primarul comunei, Ilie Leahu, pe rețelele de socializare.
Potrivit sursei, după o serie de căutări, polițiștii au identificat conducătorul auto și i-au întocmit proces-verbal pentru comportament agresiv în trafic, conform art. 241(1) din Codul contravențional.
Dosarul a fost transmis Judecătoriei Buiucani, iar bărbatul riscă amendă între 1.500 și 2.000 de lei și suspendarea permisului de conducere pe o perioadă de la 6 luni la un an.
Moldova
O femeie va petrece următorii ani în închisoare, după ce a transformat conturile angajatorului într-o sursă de bani pentru pariuri.
Norocul s-a întors împotriva ei. O femeie de 38 de ani a fost condamnată la 5 ani și 3 luni de închisoare pentru delapidarea averii străine. Potrivit Procuraturii, aceasta ar fi sustras peste 1 milion de lei din conturile întreprinderii la care lucra, bani pe care i-a folosit pentru a-și alimenta propriul cont pe o platforma online de jocuri de noroc.
Potrivit materialelor cauzei, în perioada aprilie–octombrie 2024, învinuita ar fi avut acces la sistemul informatic al companiei și ar fi transferat sume considerabile în contul său personal de jocuri. În total, prejudiciul cauzat întreprinderii se ridică la peste 1 milion 152 de mii de lei.
Judecătoria Căușeni, sediul Anenii Noi, a dispus condamnarea femeii și obligarea acesteia la restituirea integrală a prejudiciului. Pentru garantarea recuperării daunelor, instanța a menținut sechestrul aplicat pe bunurile inculpatei.
Moldova
Haos în trafic la Chișinău: mașină a Poliției implicată într-un accident, coliziuni în lanț din cauza ceții și a ploii
Nervi întinși la maxim, ambuteiaje infernale și mașini grav avariate în urma ceții dense și a ploii care s-au abătut peste capitală.
În urma vremii nefavorabile, cel puțin două accidente rutiere cu potențial periculos au avut loc în seara de 10 noiembrie pe străzile din Chișinău.
Primul impact s-a produs la intersecția bulevardelor Cuza Vodă și Dacia. Potrivit informațiilor preliminare, două automobile s-au ciocnit violent, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite de poliție. Una dintre mașini aparține Poliției și se deplasa la un apel de urgență privind un jaf, având pornite semnalele luminoase și sonore.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, însă vehiculele au fost serios avariate.
Un alt accident s-a produs pe strada Alba Iulia, la intersecție cu strada Sucevița. Două autoturisme s-au tamponat, cel mai probabil din cauza vizibilității reduse și a carosabilului umed.
Și de această dată, niciunul dintre șoferi nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Oamenii legii au deschis anchete pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-au produs coliziunile.
-
Moldova11 ore în urmăAccident nocturn, la Hîncești: Un autocar cu pasageri s-a răsturnat. Sunt răniți
-
Moldova5 zile în urmăCopilă de 13 ani, găsită moartă în șahta liftului fostului hotel „Național”, după ce nu s-a mai întors acasă de la liceu
-
Moldova15 ore în urmăDoi polițiști de patrulare, reținuți pentru luare de mită: Au fost prinși după un denunț la linia anticorupție
-
Moldova2 zile în urmăDispariție cu final tragic: Un tânăr dat dispărut împreună cu mașina sa, a fost găsit mort într-o pădure, la Văduleni.
-
Moldova6 zile în urmăO mamă și ai săi trei copii au rămas fără acoperiș deasupra capului în prag de iarnă. Familia are nevoie de ajutor
-
Moldova5 zile în urmăConflict între vecini în capitală. Un șofer și-a găsit mașina cu roțile sparte și capota desenată
-
Moldova6 zile în urmăAccidentul în care un pasager a murit la Ocnița: Mașina era condusă de un polițist de frontieră
-
Moldova7 zile în urmăTragedie șa Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău. Un bărbat de 73 de ani a căzut de la etajul 3
