Rețele de socializare

Moldova

Șase agenți de patrulare, reținuți de CNA: Luau între 200 de lei și 700 de euro mită de la șoferi ca să nu le documenteze încălcările

Șase polițiști din cadrul Direcției de Patrulare Nord a Inspectoratului Național de Securitate Publică au fost reținuți, în această dimineață, în urma a 23 de percheziții desfășurate de CNA, Serviciul Protecție Internă și Anticorupție și Procuratura mun. Bălți. Dosarul în care sunt bănuiți aceștia a fost pornit în temeiul art. 324 Cod penal – ”corupere pasivă”, iar ulterior au mai fost inițiate alte 24 de cauze penale pe aceleași fapte.

Publicat

otrivit probatoriului administrat, în perioada lunii septembrie 2023 până în prezent, angajații Direcției de Patrulare Nord ar fi pretins și primit mijloace bănești, în sume ce variau între 200 de lei și 700 de euro, de la persoanele care încălcau regulamentul circulației rutiere pentru a nu le aplica sancțiunile prevăzute de lege. Investigațiile au pornit de la cazul unui bărbat care, fiind oprit de agenții de circulație, ar fi fost condiționat să achite 600 de euro pentru a nu fi documentat pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate.

În continuare, ofițerii CNA au documentat mai multe cazuri de pretindere de bani de la șoferi pentru nesancționarea acestora pentru depășirea limitei de viteză. Astfel, în schimbul unor mijloace financiare necuvenite, angajații INSP radiau de pe cardul de memorie SD al aparatului „TruCAM” înregistrările foto/video stocate privind încălcările fixate.

Pentru documentarea sub toate aspectele a cauzelor, astăzi ofițerii CNA în comun cu angajații SPIA și procurorii din cadrul Procuraturii mun. Bălți au desfășurat 23 de percheziții în automobilele de serviciu și personale ale angajaților INSP, la sediul Serviciului Patrulare Soroca și Florești, precum și la domiciliile persoanelor implicate în comiterea infracțiunilor menționate.


În cadrul perchezițiilor la domiciliile bănuiților au fost ridicate mijloace financiare în monedă națională și valută ( 80 de mii de lei, peste 100 de mii de euro, 3500 de hrivne și 3000 de ruble). De asemenea, au fost ridicate telefoane mobile, un aparat Drager, un TruCam, registre, procese-verbale și înscrisuri de ciornă.

Persoanele au fost reținute pentru 72 de ore și urmează a fi plasate în izolator. Acțiunile de urmărire penală continuă sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Bălți.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.


Moldova

Soră și frate, răniți: Un bărbat și o femeie au ajuns la spital după ce o butelie cu propan-butan a explodat.

Două persoane au fost rănite, după ce o butelie de gaz a provocat o deflagrație într-o gospodărie din satul Tomai, raionul Ceadîr-Lunga. Incidentul s-a produs în dimineața zilei de 14 septembrie, iar apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 07:13.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, deflagrația a fost provocată de o scurgere de gaz propan-butan de la o butelie defectă, aflată în interiorul bucătăriei de vară. Explozia a deteriorat tavanul, geamul și ușa de la intrare. A fost afectată o suprafață de aproximativ 15 metri pătrați. Din fericire, incendiul nu s-a extins și nu s-a produs un incendiu în locuință.

În urma deflagrației, proprietara gospodăriei, o femeie de 70 de ani, și fratele acesteia, în vârstă de 62 de ani, au suferit arsuri de gradul I și II la nivelul membrelor superioare și ale feței. Cele două victime au fost preluate de echipajul medical și transportate la spitalul raional pentru îngrijiri.

Circumstanțele exacte în care s-a produs deflagrația urmează să fie stabilite de specialiști.


În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atrage din nou atenția asupra pericolului utilizării necorespunzătoare a buteliilor cu gaz propan-butan. Salvatorii recomandă ca acestea să nu fie exploatate sau încărcate în interiorul locuințelor. Dacă sunt utilizate, buteliile trebuie amplasate în cutii metalice, în exteriorul casei, la o distanță de cel puțin cinci metri de intrare. Buteliile de rezervă trebuie păstrate, de asemenea, exclusiv în aer liber.

În cazul în care este sesizat miros de gaz sau există suspiciunea unei scurgeri și a unui posibil pericol de explozie, oamenii sunt îndemnați să nu provoace surse de foc sau scântei și să apeleze imediat Serviciul 112.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Jaf ca-n Codru: Trei tineri, suspectați că au atacat și jefuit un bărbat pe o stradă din Chișinău.

Trei tineri, de 17, 18 și 19 ani, sunt cercetați penal după ce ar fi jefuit un bărbat de 39 de ani, în plină noapte, în capitală.

Publicat

Potrivit poliției, cei trei l-ar fi observat pe bărbat în timp ce mergea pe stradă și l-ar fi atacat. Prin violență, i-ar fi smuls geanta în care avea bani și alte bunuri de valoare.

După jaf, suspecții ar fi fugit, provocându-i victimei un prejudiciu de aproximativ 10 mii de lei.

Polițiștii i-au identificat însă la scurt timp. În urma verificărilor, oamenii legii au găsit și geanta bărbatului, pe care suspecții ar fi aruncat-o în timp ce fugeau. Banii din interior nu au fost recuperați.


Pe acest caz a fost pornită o cauză penală, iar cei trei tineri sunt cercetați pentru jaf.

Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă între 5 și 7 ani de închisoare. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.


Citește mai departe

Moldova

Accident grav la Făgureni: O familie, în spital după ce mașina a ajuns într-un canal. Un copil, în stare gravă.

O familie întreagă a ajuns la spital după un accident deosebit de grav produs în apropiere de localitatea Făgureni, raionul Strășeni. Printre victime este și o fetiță de doar șase ani, care se află în stare gravă. Accidentul s-a produs în noaptea de 13 septembrie, în jurul orei 02:00.

Publicat

Potrivit poliției, mașina în care se afla familia ar fi derapat de pe traseu, după ce șoferul ar fi pierdut controlul asupra volanului. Vehiculul a ajuns într-un canal de scurgere a apei și s-a transformat într-un morman de fiare.

În urma accidentului, un bărbat de 39 de ani, soția sa de 37 de ani și fiica lor de șase ani au suferit diverse traumatisme și au fost transportați la spital. Starea copilei este gravă.

Bărbatul de 39 de ani a fost testat cu aparatul Drager, iar rezultatul a arătat 0,85 mg/l alcool în aerul expirat. În cazul femeii, medicii au prelevat probe de sânge pentru a stabili dacă aceasta consumase alcool.


Deocamdată, polițiștii nu au stabilit cine se afla la volan în momentul producerii accidentului. Oamenii legii urmează să clarifice acest lucru, dar și toate circumstanțele în care mașina a ajuns în canal.


Citește mai departe

topul săptămânii