Rețele de socializare

Moldova

Șantaj cu foto și video intime: Momentul reținerii unui tânăr de 20 de ani

Polițiștii au curmat activitatea infracțională a unui tânăr care, prin acțiuni de șantaj, a amenințat o tânără de 18 ani din capitală cu răspândirea pe rețelele sociale a unui video în care aceasta apare în ipostaze intime.

Publicat

Poliția a fost sesizată de victimă. Oamenii legii au stabilit că întâlnirea între cei doi a avut loc la 1 decembrie, când suspectul, fără consimțământul victimei, a efectuat înregistrări video și fotografii în care aceasta apare în ipostaze intime.

Ulterior, pe o rețea de socializare, victima a primit printr-un mesaj un video cu ea, iar pentru a nu apărea public i s-a cerut 3000 de lei.

Polițiștii au reținut suspectul de 20 de ani, în momentul când fata i-a transmis banii.


Tânărul, originar din Fălești, a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Conform legii penale riscă de la 5 la 7 ani de închisoare cu amendă de la 42 500 la 67 500 de lei.

Acțiunile au fost realizate de polițiștii de la Botanica, sub conducerea procurorilor Procuraturii mun. Chișinău- Oficiul Botanica.


Moldova

/VIDEO/ Denunțat de o viitoare polițistă: Un bărbat ar fi cerut 1.000 de euro ca să „rezolve” un permis auto.

Un bărbat din Chișinău a ajuns pe mâna ofițerilor SPIA și a procurorilor PCCOCS, după ce ar fi încercat să facă bani din trafic de influență. A fost denunțat chiar de o viitoare polițistă, căreia i-ar fi promis că o poate ajuta să obțină mai ușor permisul de conducere de categoria B, în schimbul sumei de 1.000 de euro.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, bărbatul ar fi pretins că are relații la Secția de înmatriculare a vehiculelor din Chișinău și că îi poate convinge pe angajații de acolo să intervină în favoarea ei în timpul examenului auto.

Tranzacția s-a făcut în lei, echivalentul sumei fiind de 19.400 de lei. Individul nu a mai apucat, însă, să cheltuie nimic. A fost prins în flagrant, în momentul în care primea banii, iar asupra lui a fost găsită toată suma.

Pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal pentru trafic de influență. Dacă va fi găsit vinovat, riscă până la 6 ani de închisoare sau o amendă de până la 150.000 de lei.



Citește mai departe

Moldova

Intervenție contracronometru: Patru tinere din Republica Moldova, salvate în toiul nopții din Masivul Ceahlău.

Intervenție dificilă pentru salvamontiștii din Neamț, România, în Masivul Ceahlău. Patru tinere din Republica Moldova, aflate pe un traseu turistic din zona superioară a masivului, au cerut ajutor după ce una dintre ele a suferit un traumatism sever la un picior și nu a mai putut continua deplasarea.

Publicat

Totul s-a întâmplat în seara de 14 iunie, în zona Cascadei Duruitoarea, o porțiune cunoscută pentru dificultatea terenului. Salvatorii au ajuns la grup și au demarat o operațiune complexă de extragere, în condiții de teren abrupt și accidentat.
Șase salvatori montani, inclusiv cei care asigurau permanența în Baza Salvamont Durău, au fost implicați în misiune. După aproximativ șase ore de efort susținut, toate cele patru tinere au fost coborâte în siguranță și predate unui echipaj medical.
Victima cu traumatism a fost transportată pentru investigații suplimentare, iar celelalte trei tinere au primit îngrijiri medicale la fața locului.
Salvamont Neamț atrage din nou atenția turiștilor asupra riscurilor montane și recomandă prudență, echipament adecvat și informare temeinică înaintea parcurgerii traseelor alpine.



Citește mai departe

Moldova

Clipe de groază pentru trei copii: Au fost evacuați dintr-un apartament cuprins de fum și flăcări.

Trei copii au fost la un pas de tragedie, după ce locuința în care se aflau a fost cuprinsă de flăcări. Incendiul a izbucnit în amiaza zilei de 13 iunie, într-un apartament de la etajul nouă, de pe bulevardul Cuza Vodă, din capitală.

Publicat

Fumul gros a fost observat de vecini, care au alertat de urgență pompierii. Cinci echipaje ale IGSU au intervenit în forță și au evacuat la timp trei minori – doi băieți de 10 ani și o fetiță de 9 ani, care se aflau singuri în apartament în momentul izbucnirii focului. Din fericire, copiii nu au avut de suferit.
Flăcările au fost stinse în mai puțin de 30 de minute, însă mai multe bunuri de pe balconul apartamentului au fost distruse. Deocamdată nu se cunoaște cauza exactă a incendiului. Circumstanțele sunt investigate de specialiști.


Citește mai departe

topul săptămânii