Rețele de socializare

Moldova

Român extrădat din Olanda, după ce a transportat o moldoveancă în Atena ca s-o exploateze sexual

Ofițerii Centrul pentru combaterea traficului de persoane al INI, în comun cu procurorii PCCOCS anunță extrădarea din Olanda a unui cetățean al României, după ce ar fi traficat în scop sexual o tânără din Nisporeni în Grecia, în 2012.

Publicat

Acesta a fost anunțat în căutare în 2017 de Centrul pentru combaterea traficului de persoane al INI, la solicitarea PCCOCS, atunci când procuratura specializată a preluat în gestiune dosarul. Extrădarea a avut loc prin intermediul Direcției cooperare polițienească internațională a IGP, pentru ca ulterior să fie plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.

Potrivit oamenilor legii, bărbatul de 34 de ani a recrutat-o pe tânără atunci când aceasta avea vârsta de 18 ani. Așa cum nici victima, nici soțul acesteia nu aveau venituri suficiente care să-și ofere un trai decent, învinuitul îi promisese că urma să lucreze în calitate de chelneriță, în Atena, cu un salariu atractiv.

Totuși, sosită în Grecia, tinerei i-au fost confiscate actele și a fost pusă în fața faptului că ar fi urmat să presteze servicii sexuale. Așa cum soțul bănuia că învinuitul pe care-l cunoștea ar putea să nu-și îndeplinească promisiunea, atunci când nu a mai putut interacționa cu ea, l-a contactat și a insistat ca aceasta să revină acasă.


Prin urmare, la șapte zile de la sosirea ei în țara străină, învinuitul i-a cumpărat bilet spre Moldova, iar soțul l-a denunțat autorităților. Totodată, la solicitarea procurorilor PCCOCS, alți doi cetățeni români pe lângă cel extrădat acum, au fost anunțați în căutare, în același dosar.

Investigațiile continuă, timp în care învinuiții beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Advertisement

Moldova

Au mințit sute de oameni cu „investiții online”. Trei bărbați reținuți și sechestru pe 100.000 $

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu procurorii Procuraturii Hîncești, Oficiul Ialoveni și cu suportul BPDS „Fulger”, au efectuat mai multe percheziții în cadrul cauzei penale ce vizează o grupare specializată în escrocherii privind investiții fictive.

Publicat

Perchezițiile realizate constituie continuarea acțiunilor desfășurate în luna septembrie curent, când mai multe persoane au fost vizate în investigații similare, iar probele acumulate au condus la identificarea și documentarea altor membri ai grupării infracționale inclusiv și o parte a organizatorilor infracțiunii.

În rezultatul acțiunilor procesuale curente, au fost percheziționate domiciliile a trei bărbați, unul din ei fiind determinat ca organizatorul activității infracționale.


În cadrul perchezițiilor, au fost ridicate laptopuri, telefoane mobile, sume de bani, înscrisuri de ciornă, precum și mai multe autoturisme de lux.

Din unul din automobile percheziționate a fost ridicat un dispozitiv de stocare a cripto-monedelor.

De menționat că, în cadrul acțiunilor speciale de investigație, s-a constatat că mai multe persoane transportau, pe timp de noapte, echipamente de calcul și cutii cu obiecte dintr-un oficiu amplasat în capitală, încercând să le ascundă.


Ca urmare, au fost autorizate percheziții în imobilul respectiv și în automobilele implicate.

În interiorul oficiului, care era complet funcțional și organizat cu aproximativ 25 de locuri de muncă, au fost depistate și ridicate 25 de unități de tip miniPC, indicând faptul că persoanele vizate au încercat să sustragă și să ascundă probe relevante pentru anchetă.

Ulterior, în urma percheziției unui mijloc de transport, au fost ridicate 23 de blocuri de sistem, cheile de la oficiu, zeci de perechi de căști, cabluri, telefoane mobile utilizate în activitate și un dispozitiv Proskit.


În continuare, a fost aplicat sechestru pe mijloace financiare, care erau pe conturi electronice, echivalentul cărora constituie circa 100 de mii dolari SUA.

Toate persoane vizate au fost anterior implicate în investigații similare. Acestea au fost reținute și plasate în Izolatorul de Detenție Provizorie.


În prezent, se desfășoară acțiuni procesual-penale și măsuri operative pentru destructurarea ierarhiei grupului infracțional, identificarea tuturor membrilor implicați și documentarea integrală a activității acestora.

Totodată, sunt verificate informații privind alte oficii și locații utilizate de grup.

echipa.md

Citește mai departe

Moldova

Tâlhari prinși în sectorul Rîșcani: victima agresată într-o zonă împădurită

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Rîșcani au reținut doi bărbați, de 27 și 28 de ani, originari din Chișinău, suspectați de comiterea unei tâlhării. Incidentul s-a produs într-o zonă împădurită din sectorul Rîșcani al capitalei.

Publicat

Potrivit materialului probatoriu, suspecții ar fi stabilit inițial o relație cu victima, după care, profitând de izolarea locului, au agresat-o fizic și i-au sustras în mod deschis peste 19.000 de lei.

Drept urmare, polițiștii au desfășurat măsuri speciale de investigație și acțiuni de urmărire penală, care au dus la identificarea și reținerea celor doi bărbați. Aceștia au fost plasați în arest pentru 30 de zile.


Dacă vinovăția lor va fi demonstrată în instanță, bărbații riscă pedepse cu închisoarea între 8 și 10 ani. Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor infracțiunii și recuperarea prejudiciului material.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Crimă cu sânge rece într-un apartament din Chișinău. O femeie a fost ucisă, alta transportată la spital

O femeie a fost ucisă, iar alta a ajuns la spital, în urma unui conflict.

Publicat

Cazul a avut loc în după-amiaza zilei de sâmbătă, într-un apartament de pe strada Cuza Vodă, din sectorul Botanica al capitalei, susțin sursele PulsMedia.MD apropiate anchetei.

Potrivit surselor, trei femeie în vârstă de 35 de ani, 67 de ani și respectiv 58 de ani, dar și un bărbat în vârstă de 65 de ani ar fi consumat alcool într-un apartament de pe strada susmenționată. Ulterior, între cele două femei de 58 și 67 de ani s-a iscat un conflict. în uma căruia femeia de 58 de ani a lua un cuțit de bucătărie cu care i-a aplicat o lovitură în regiunea abdomenului rivalei sale provocându-i o rană penetrantă.

Femeia rănită, cu același cuțit, a lovit-o pe atacatoare în regiunea inimii, lovitura fiind fatală pentru aceasta. În urma traumatismelor, dânsa a murit pe loc până la venirea ambulanței.


Cea care a fost înjunghiată în abdomen a fost transportată de urgență la spital pentru a-i fi acordat ajutorul medical necesar, ulterior a fost reținută pentru 72 de ore pe numele său fiind inițiată o cauză penală pentru omor.

Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care a fost comisă crima, dar și mobilul conflictului dintre cele două femei.


Citește mai departe

topul săptămânii