Moldova
Apocalipsă pe drumurile din țară după ninsorile abundente. Două persoane au decedat în accidente. Mai multe sate nu au încă lumină
Apocalipsă pe drumurile din țară după ninsorile abundente. Două accidente în care au decedat oameni s-au produs în data de 26 noiembrie.
Primul caz a avut loc în apropierea raionului Nisporeni. Acolo, un șofer de 44 de ani, având la bord o femeie de 38 de ani, s-a oprit și a luat ca pasageri două persoane, soț și soție. La câțiva kilometri șoferul a pierdut controlul asupra volanului, a derapat de pe traseu și s-a tamponat într-un copac de pe marginea carosabilului. În urma coliziunii, pasagerul în vârstă de 40 de ani a decedat pe loc, iar soția acestuia de 36 de ani împreună cu cealaltă femeie au fost duse la spital.
La fața locului, oamenii legii au stabilit că roțile din față ale mașinii erau cu pneuri de vară, cele din spate însă, cu anvelope de iarnă. O altă tragedie rutieră s-a produs în apropierea satului Chiperceni din raionul Orhei. Un bărbat de 40 de a pierdut controlul mașinii a pierdut controlul volanului într-o curbă periculoasă și a derapat de pe traseu, tamponând-se într-un copac. În urma impactului o femeie de 49 de ani a decedat, iar alți trei pasageri au fost transportați la spital.
Alte zeci de incidente rutiere s-au produs în zonele de centru și sud ale țării. Pe tot parcursul zilei, dar și a nopții au intervenit sute de polițiști, carabinieri, pompieri, militari și specialiști de la ASD, pentru a ține sub control situația din trafic.
Misiunea acestora a fost de a debloca autoturisme blocate în nămeți. În șapte dintre cazuri, de ajutorul specialiștilor au avut nevoie echipajele de medici care au rămas blocate cu ambulanțele pe drumuri.
Cu toate că se intervine în forță, până la această oră mai multe localități din sudul țării nu sunt încă conectate la energie electrică. Pe trasee se circulă în condiții de iarnă, iar în unele puncte de trecere a frontierelor din țară este restricționată circulația autocamioanelor.
În acest context oamenii legii îndemnă cetățenii să evite deplasare fără necesitate pe trasee naționale. Dacă totuși au pornit la drum, șoferii trebuie să se asigure că vehiculele sunt echipate cu pneuri de iarnă, iar în portbagaj să păstreze nisip, lopată și lanțuri, dar și să țină bateria telefonului încărcată. În situații de risc oamenii trebuie să ceară ajutor să la numărul scurt 112.
Moldova
/VIDEO/ Motocicletă furată, în capitală: Trei tineri din Cahul, printre care și un minor, cercetați pe caz.
O motocicletă în valoare de circa 60 de mii de lei a fost furată din curtea unui bloc din capitală, iar trei tineri din Cahul, doi de 20 de ani și un minor de 16 ani, au ajuns pe mâna poliției.
Potrivit oamenilor legii, furtul a avut loc pe timp de noapte, în sectorul Buiucani. Bănuiții ar fi deteriorat sistemul de pornire al motocicletei parcate, după care au plecat cu aceasta într-o direcție necunoscută.
În urma măsurilor operative desfășurate de polițiștii sectorului Buiucani, în comun cu angajații Direcției de Poliție Chișinău, suspecții au fost identificați și reținuți la scurt timp.
Ulterior, în cadrul perchezițiilor autorizate efectuate la domiciliile acestora din Cahul, oamenii legii au depistat și au ridicat motocicleta sustrasă.
Cei doi tineri de 20 de ani au fost reținuți pentru 72 de ore, iar minorul este cercetat în stare de libertate. Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă pedeapsă cu închisoare de până la 7 ani.
Cercetările pe marginea acestui caz continuă.
Moldova
Nicanor Ciochină a fost reținut: Fostul primar de la Boldurești este vizat într-o nouă cauză penală.
Fostul primar de la Boldurești Nicanor Ciochină, învinuit că a lovit mortal cu mașina un adolescent de 14 ani, a fost reținut în seara de 29 ianuarie, într-o nouă cauză penală. Potrivit poliției, acesta ar fi agresat și bătut un bărbat acum șase ani, pe când era primar în localitate. Acum acesta este cercetat penal pentru fapte de tortură și tratament inuman.
Ciochină a fost reținut imediat de cum s-a pus pe pauză ședința din dosarul în care e învinuit că a tamponat mortal cu mașina un adolescent.
Poliția anunță că fostul edil de la Boldurești a fost reținut pentru 72 de ore, după ce în anul 2020 ar fi bătut și înjurat un bărbat, care avea dificultăți de deplasare.
Menționăm că în data de 29 ianuarie, procurorii au cerut 9 ani de pușcărie pentru Nicanor Ciochină, acuzat că ar fi lovit mortal un copil la Boldurești. Pe lângă aceasta, acuzatorii au solicitat ca fostul primar să nu poată șofa 9 ani și să achite 31.000 de lei prejudiciu statului.
În privința presupusului său complice, Ion Andronache, procurorii cer 3 ani de închisoare într-un penitenciar deschis.
Amintim că Nicanor Ciochină este învinuit că în februarie 2024 ar fi lovit mortal cu mașina un băiat din localitate și ar fi fugit de la locul faptei. Ulterior, ar fi încercat să ascundă urmele accidentului, înscenând o altă coliziune cu implicarea mașinii avariate.
Un medic stomatolog, considerat complice, l-ar fi ajutat să găsească o mașină identică celei implicate în accident și să monteze plăcuța cu numărul de înmatriculare pe o altă mașină. Ciochină susține că este nevinovat și că totul ar avea o motivație politică.
Moldova
/VIDEO/ Percheziții la Chișinău: Peste 100 de mașini, ridicate într-un dosar de contrabandă.
Peste 100 de mașini au fost ridicate în urma a patru percheziții efectuate pe 15 ianuarie, în municipiul Chișinău, într-un dosar de contrabandă instrumentat de Serviciul Vamal, sub conducerea PCCOCS.
Anchetatorii susțin că un grup format din cetățeni ai Republicii Moldova și ai României, în complicitate cu reprezentanți ai unui agent economic, ar fi introdus din Uniunea Europeană vehicule aparent legal, care ulterior erau dezmembrate și comercializate, cu încălcarea legislației vamale, pentru a evita achitarea taxelor.
Valoarea bunurilor vizate depășește 400 de mii de lei. În urma perchezițiilor au fost ridicate documente, tehnică de calcul și peste 100 de vehicule, atât funcționale, cât și parțial dezmembrate.
Doi bănuiți, cu vârste între 34 și 45 de ani, sunt cercetați penal în stare de libertate, iar investigațiile continuă.



