Rețele de socializare

Moldova

Curier cu droguri de circa 500.000 lei, în preajma unei grădinițe din Cimișlia – trimis în judecată în doar 18 zile, după reținere în flagrant

Procurorii PCCOCS, oficiul „Sud,” anunță trimiterea în judecată a unui tânăr responsabil de transportarea drogurilor de circa 500.000 lei, reținut în preajma unei grădinițe din Cimișlia.

Publicat

Dosarul în privința acestui învinuit, membru al grupului criminal organizat, a fost finalizat într-un termen accelerat – 18 zile, de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), cu suportul Inspectoratului de Poliție Cimișlia, iar urmărirea penală continuă în privința celorlalți membri ai grupului criminal organizat, pentru identificarea și tragerea lor la răspundere penală.

Acum, tânărul originar din Dondușeni, cu vârsta de 22 ani, riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani. Anterior, acesta a fost investigat pentru mai multe furturi, iar pe rolul instanțelor de judecată în privința acestuia acum sunt alte trei dosare pentru trafic de droguri, pentru fapte comise din 2020, investigate de o altă procuratură.

La solicitarea procurorilor PCCOCS, oficiul „Sud,” actualmente tânărul este în arest preventiv pentru 30 de zile, în penitenciarul din Cahul. Reținerea acestuia a avut loc după ce acesta sosise în Cimișlia cu taxiul din Chișinău, după care la doar câteva zeci de metri de la o grădiniță din Cimișlia a plasat într-un ascunziș, șase pliculețe cu droguri de tip PVP (cristale albe, denumite „sare”, care pot provoca paranoia sau halucinații ce pot duce și la automutilarea consumatorului).


Drogurile erau destinate clienților care le comandaseră pe platforma Telegram.

La ceva timp, după ce curierul învinuit a plasat drogurile, a observat mașina poliției și a dat bir cu fugiții. În timp ce era urmărit, acesta a aruncat rucsacul aproape 0,5 kg de droguri în apropierea casangeriei grădiniței, după care a fost reținut și investigat. În timp ce dosarul trimis în judecată de procurorii PCCOCS este examinat de Judecătoria Cahul, tânărul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Moldova

Explozie fatală la Cimișlia: Un bărbat a murit pe loc, după ce ar fi lovit un obiect asemănător muniției.

Tragedie în raionul Cimișlia. Un bărbat în vârstă de 57 de ani și-a pierdut viața în urma unei explozii produse chiar în curtea casei sale. Nenorocirea s-a produs în dimineața de 30 iunie într-o gospodărie din satul Gura Galbenei.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare ale poliției, victima, care locuia de una singură, ar fi manipulat un obiect ce prezenta caracteristicile unei muniții. La un moment dat, acesta ar fi lovit obiectul cu un corp dur, iar muniția a explodat.

În urma deflagrației, bărbatul a suferit leziuni incompatibile cu viața și a decedat pe loc.

La fața locului au intervenit polițiștii, dar și specialiști ai Centrului Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare, care efectuează cercetări pentru a stabili proveniența obiectului exploziv și toate circumstanțele producerii tragediei.


Oamenii legii reamintesc că munițiile rămase neexplodate reprezintă un pericol major, chiar dacă par vechi sau deteriorate. Acestea pot exploda la cea mai mică lovitură sau încercare de manipulare, provocând răni grave ori chiar decesul.

Poliția îndeamnă cetățenii ca, în cazul descoperirii unor obiecte suspecte care ar putea fi muniții, să nu le atingă, să nu le mute și să nu încerce să le demonteze. Zona trebuie izolată, iar cazul raportat imediat la Serviciul 112, pentru intervenția specialiștilor.


Citește mai departe

Moldova

Tragedie în Italia: O moldoveancă de 30 de ani, găsită moartă în lacul Garda, în provincia Verona.

Tragedie în Italia. O moldoveancă în vârstă de 30 de ani a fost găsită fără viață în apele lacului Garda, în provincia Verona. Descoperirea a fost făcută în amiaza zilei de 28 iunie, după ce mai mulți turiști au observat trupul femeii în apă și au alertat autoritățile.

Publicat

La fața locului au intervenit pompierii, carabinierii, poliția locală și echipajele medicale, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Potrivit presei italiene, tânăra locuia împreună cu mama sa în provincia Verona și suferea de mai mult timp de probleme de sănătate, fiind monitorizată de un specialist. Înainte de a pleca de acasă, aceasta îi spusese mamei că urma să petreacă ziua la lac împreună cu o prietenă. Îngrijorată că fiica nu mai răspundea la telefon, femeia a contactat prietena, care i-a spus că cele două nu se întâlniseră în acea zi.

Cadavrul a fost transportat la Institutul de Medicină Legală din Verona, unde urmează să fie stabilită cauza exactă a decesului. Potrivit primelor constatări, pe corpul victimei nu au fost descoperite urme de violență.


Anchetatorii iau în calcul mai multe ipoteze, inclusiv un posibil incident medical în timp ce se afla în apă, o cădere accidentală urmată de înec sau un gest voluntar.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Patru persoane, arestate: Rețea de migrație ilegală, destructurată la frontiera moldo-română.

O grupare criminală specializată în organizarea migrației ilegale a fost destructurată de polițiștii de frontieră, în urma unei operațiuni desfășurate sub coordonarea Procuraturii Ungheni. Patru cetățeni ai Republicii Moldova, suspectați că facilitau transportarea ilegală a migranților spre statele Uniunii Europene, au fost reținuți.

Publicat

Totul a pornit după ce o patrulă mixtă a Sectorului Poliției de Frontieră Valea Mare a depistat, în apropierea localității Buzduganii de Jos, un grup de șapte cetățeni ai Bangladeshului, cu vârste cuprinse între 22 și 38 de ani. Aceștia se deplasau prin fâșia de protecție a frontierei, în direcția râului Prut, cu intenția de a traversa ilegal frontiera moldo-română.

În timpul audierilor, migranții au declarat că intenționau să ajungă în state ale Uniunii Europene și că urmau să achite câte 1.000 de euro fiecare pentru serviciile oferite de organizatorii rețelei.

În urma măsurilor speciale de investigație și a acțiunilor de urmărire penală, ofițerii Poliției de Frontieră, cu sprijinul Direcției acțiuni speciale la frontieră și sub coordonarea Procuraturii Ungheni, au identificat și reținut patru cetățeni moldoveni, cu vârste între 19 și 31 de ani.


Potrivit anchetatorilor, suspecții aveau roluri bine stabilite în cadrul grupării: identificau migranții, îi transportau până în apropierea râului Prut și organizau traversarea clandestină a frontierei cu ajutorul unei bărci gonflabile.

Cei patru au fost reținuți pentru 72 de ore, iar ulterior instanța a dispus arestarea preventivă a trei dintre ei pentru 30 de zile. Cel de-al patrulea a fost plasat în arest la domiciliu.

Pe caz a fost pornită o cauză penală pentru organizarea migrației ilegale, iar investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în rețeaua infracțională.


Citește mai departe

topul săptămânii