Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Noi detalii despre făleșteanul care a încercat să mituiască un polițist. Avea acasă peste 2 kg de droguri

O nouă tentativă, aceleași consecințe. Încă un bărbat bănuit de trafic cu droguri a încercat să mituiască un ofițer de investigație.

Publicat

Cazul a avut loc la Fălești. Pentru a verifica o informație operativă, oamenii legii au percheziționat gospodăria unui locuitor al orașului, în vârstă de 65 de ani. Acasă la suspect, forțele de ordine au depistat peste două kg de muguri de canabis, un aparat special destinat ambalării drogurilor, dar și trei telefoane mobile.

În timpul documentării, suspectul a încercat să corupă un ofițer de investigații. Acesta i-ar fi promis suma de 10.000 de lei în schimbul mușamalizării cazului. Omul legii i-ar fi spus bănuitului că este de acord, însă, în realitate, a sesizat centrul național anticorupție. Astfel, bărbatul a fost reținut în flagrant, în momentul când transmitea suma de bani promisă. În prezent, el este plasat în izolatorul de detenție provizorie, pe un termen de 72 de ore.

Amintim că un caz similar a avut loc la începutul acestei săptămâni, în raionul Drochia. Acolo, un alt bărbat, în locuința căruia au fost depistate narcotice în valoare de 700.000 de lei a încercat să corupă un om al legii. Individul i-a propus ofițerului care documenta cazul suma de 1.000 de euro. Și de această dată, bănuitul a fost reținut.


În prezent, ambii bărbați sunt cercetați atât pentru punerea în circulație a drogurilor, cât și pentru corupere activă.


Moldova

Țeapă de 800 de mii de lei: Un bărbat din Bălți a fost reținut pentru o escrocherie de proporții

Un bărbat de 49 de ani din Bălți a fost reținut de polițiști și procurori, fiind suspectat că ar fi înșelat un investitor cu aproape 800 de mii de lei. Suspectul ar fi făcut parte dintr-o rețea care se prezenta ca specialist în piața valutară și investiții în metale prețioase, promițând câștiguri rapide printr-o aplicație fictivă.

Publicat

Totul a început atunci când victima, un bărbat de 42 de ani, a fost sunată de persoane necunoscute, care i-au oferit o „oportunitate unică” de a câștiga bani din investiții online. Ca să le câștige încrederea, escrocii l-au convins să instaleze pe telefon o aplicație de control de la distanță și o platformă falsă de tranzacționare.

Așa a ajuns victima să transfere peste 717 mii de lei în conturile escrocilor. La scurt timp, i s-au cerut alți 157 de mii de lei, moment în care bărbatul a realizat că a fost păcălit și a alertat autoritățile.

În timpul flagrantului, suspectul a fost prins chiar când încasa ultima tranșă de bani. Acum se află în arest preventiv pentru 30 de zile, iar cercetările continuă pentru identificarea tuturor complicilor.


Conform legii, pentru o astfel de escrocherie în proporții deosebit de mari, bărbatul riscă între 7 și 10 ani de închisoare.

Poliția îndeamnă cetățenii să fie vigilenți, să nu se lase atrași de oferte de îmbogățire rapidă și să nu instaleze aplicații de control la distanță, la cererea necunoscuților. În caz de suspiciuni, sunați imediat la 112.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Noi detalii în cazul tentativei de contrabandă cu țigări de la Costești: 15 percheziții și alți 3 bănuiți.

Noi persoane bănuite în dosarul țigărilor de contrabandă depistate la postul vamal Costești. Ofițerii Serviciului Vamal, sub conducerea PCCOCS, anunță identificarea altor trei bănuiți și citarea unei alte persoane pentru audieri. Potrivit autorităților, Cei patru sunt cetățeni ai Moldovei cu vârste cuprinse între 37 și 45 de ani. Pentru acumularea probatoriului în acest dosar penal, au fost efectuate 15 percheziții autorizate în Bălți și alte localități din regiunea de nord a țării, de unde a fost ridicată tehnică de calcul, telefoane mobile și înscrisuri de ciornă, relevante pentru documentarea cazului.

Publicat

Amintim că, la data de 25 marie, a acestui an, un camion burdușit cu sute de mii de țigări de contrabandă a fost depistat de vameșii de la Costești. Potrivit Serviciului Vamal, ar fi vorba despre 870 de mii de țigări, care urmau să ajungă prin contrabandă în capitala României, București. Acestea erau ascunse într-un camion și erau trecute în declarația vamală drept „amestec uscat de ipsos de construcție”. Tentativa de contrabandă a fost descoperită după ce inspectorii vamali au observat neconformități în partea dreaptă a semiremorcii.

În urma celor descoperite, ofițerii Serviciului Vamal și procurorii PCCOCS au efectuat atunci trei percheziții în afara municipiului Chișinău. În urma descinderilor, au fost ridicate telefoane mobile utilizate în organizarea infracțiunii. De asemenea, au fost indisponibilizate și țigările depistate în autocamion și remorca acestuia. Totodată, a fost reținut un bărbat de 36 de ani, cetățean al Republicii Moldova, suspectat de implicare în activitatea ilegală. Acesta este șoferul camionului care s-a dovedit a fi și proprietarul companiei de transport implicate. Ulterior, la solicitarea procurorilor în instanța de apel bărbatul a fost plasat în arest preventiv. Acum, urmează să fie cercetată și implicarea celor patru persoane noi identificate din regiunea de Nord a țării, cu privire la care au fost efectuate cele 15 percheziții. Acțiunile de urmărire penală sunt în desfășurare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate. Potrivit legii, persoanele se prezumă nevinovate până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Captură impresionantă, la Chișinău: Droguri de un milion și jumătate de lei, vândute prin „Telegram”.

Patru tineri, printre care și un minor, au fost reținuți de oamenii legii și sunt suspectați că ar face parte dintr-o rețea de trafic de droguri, care opera chiar Capitală. Membrii acesteia ar fi vândut substanțe narcotice în cantități considerabile, prin intermediul aplicației „Telegram”.

Publicat

Potrivit poliției, suspecții — trei tineri cu vârste între 19 și 24 de ani și un minor de doar 17 ani — ar fi avut rolul de curieri și depozitari. În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit un adevărat depozit de droguri: 2,5 kilograme de marijuana, peste 200 de grame de cocaină, amfetamină, hașiș, pastile „Xanox” și droguri de tip MDMA.

Valoarea totală a drogurilor ridicate este estimată la aproximativ un milion și jumătate de lei.

Trei dintre suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore, iar minorul este cercetat în stare de libertate. Pe numele lor a fost deschis un dosar penal pentru „Circulația ilegală a drogurilor în proporții deosebit de mari”. Dacă vor fi găsiți vinovați, riscă între 7 și 15 ani de închisoare.



Citește mai departe

topul săptămânii