Moldova
„Eu nu recunosc că le-am dat mită.” Zeci de șoferi au fost trași pe dreapta după ce au încălcat limita de viteză
Au încălcat, și nici nu vor să recunoască. Conducătorii auto, care nu au respectat limita de viteză în satul Prepelița din raionul Sîngerei au fost amendați de poliție.
Un tânăr care a urcat la volan fără a avea un permis de conducere a încercat să mituiască polițiștii pentru a scăpa nepedepsit, transmite TVN.MD.
„Direcția patrulare Nord, inspector principal Pasat Vasile, actele dumneavoastră, motivul stopării aveți depășire de viteză în satul Prepelița unde este amplasat automobilul capcană, 79 de kilometri la oră.”
Acum trei ani tânărul din imagine a fost privat de dreptul de a conduce mijloace de transport, după ce a fost prins băut la volan. Astăzi el a fost stopat de polițiști pentru că a depășit limita de viteză. În timpul înregistrării procesului verbal, ar fi încercat să mituiască polițiștii cu 300 de euro. Întrebat de jurnaliști de ce a făcut acest lucru, tânărul a negat că ar fi oferit mită inspectorilor. Agenții de patrularea au solicitat intervenția anchetatorilor, care l-au escortat pe bărbat la Inspectoratul de Poliție din Sîngerei.
„M-au stopat din cauza vitezei, am depășit viteza, după care mi s-a scris procesul verbal și eu eram la ușă la domnul, da eu acum mă duc să iau de nuntă și eu aveam bani în buzunar și am scos documentele, probabil că au căzut la ei în mașină și ei spun că eu le-am dat mită, dar eu nu recunosc că le-am dat mită. Am fost privat cu 3 ani în urmă și normal am fost în Germania, am făcut permisul acolo, am învățat școală, am făcut acolo permisul. – De ce ați fost privat? Am fost stopat odată cu alcool.”
Majoritatea șoferilor stopați de poliție negă că ar fi încălcat regulamentul circulație rutiere.
„Poate nu am observat și mergeam, hai băieți că mă grăbesc.”
„Parcă nu mergeam cu viteză, dar poate mecanic s-a primit. Parcă am mers 60 la cameră, dar nu știu unde.”
„Parcă nu am încălcat, mi-o arătat aici că 50, mergeam cu 50, nu știu. Parcă nu am depășit, pentru că regulile eu le respect, nu depășesc, merg normal.”
Unii șoferi s-au arătat deranjați de prezența echipei de filmare.
Poliția a organizat această operațiune pentru a reduce numărul accidentelor, dar și pentru a depista șoferii grăbiți.
OLEG MOLDOVANU, ofițer superior al serviciului de patrulare Sîngerei, Glodeni, Fălești: „În scopul reducerii numărului de accidente rutiere dar și a responsabilității tuturor participanților la trafic. Astăzi se petrece o măsură prin amplasarea automobilului capcană, care este amplasat în localitatea Prepelița, raionul Sîngerei. Scopul acestei măsuri este de a depista și a documenta conducătorii auto, care depășesc limita de viteză.”
Operațiunea Zilele Siguranței Rutiere se desfășoară în perioada 16 – 22 septembrie.
Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de Poliție din Sîngerei în cazul tânărul care a încercat să mituiască agenții de patrulare a fost intentat un proces penal. Dacă vina acestuia va fi dovedită el riscă de la 3 la 7 ani de detenție.
Moldova
Trei tineri, reținuți după ce au păcălit o femeie cu schema „Ruda implicată în accident”. Poliția a recuperat banii
Trei tineri cu vârste de 18, 20 și 21 de ani, originari din Telenești și regiunea transnistreană, au fost reținuți de polițiștii din Bălți, fiind suspectați că au participat la o schemă de escrocherie bine cunoscută: „Ruda implicată în accident”.
Potrivit anchetei, aceștia au apelat o femeie, s-au prezentat drept angajați ai organelor de drept și au convins-o să le transmită 1000 de dolari și 5000 de lei. Pretextul folosit: o rudă apropiată ar fi provocat un accident rutier și ar avea nevoie urgentă de bani.
Datorită intervenției operative, polițiștii au reușit să-i intercepteze pe suspecți în municipiul Chișinău. Aceștia au fost reținuți pentru 30 de zile, iar asupra lor au fost depistați banii sustrași, care urmează să fie restituiți victimei.
Oamenii legii continuă investigațiile pentru identificarea altor persoane implicate în această rețea de escrocherie.
Moldova
Bărbat din raionul Anenii Noi, reținut pentru uciderea mamei sale de 81 de ani
Un bărbat de 44 de ani din localitatea Geamăna, raionul Anenii Noi, a fost reținut, fiind suspectat că și-a omorât mama în vârstă de 81 de ani. Ancheta arată că bărbatul, cunoscut cu probleme de alcool și comportament agresiv, locuia împreună cu părinții și obișnuia să folosească pensia acestora pentru a-și procura băuturi alcoolice.
În seara crimei, după ce femeia i-a refuzat bani pentru alcool, el ar fi agresat-o fizic, aplicându-i mai multe lovituri care i-au provocat decesul.
Inițial, suspectul a încercat să ascundă fapta, declarând că nu se afla acasă în seara incidentului, dar ulterior și-a recunoscut vina. Bărbatul are antecedente pentru violență în familie, huliganism, injurie și corupere electorală pasivă. Ancheta continuă, iar suspectul este plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.
Moldova
Puneau în circulație bancnote false. Doi tineri, reținuți în Chișinău
Doi tineri de 20 și 21 de ani, din Chișinău, au fost reținuți fiind suspectați de punerea în circulație a bancnotelor false pe teritoriul capitalei.
Poliția a fost sesizată de un tânăr care a comunicat că ar fi primit o bancnotă presupus falsă de la unul dintre indivizi. Ulterior, în baza probelor și a informațiilor operative acumulate de polițiștii de la Botanica, în comun cu Direcția de Poliție Chișinău, s-a stabilit implicarea celor doi suspecți în comiterea infracțiunii.
În cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliile și în autovehiculele suspecților au fost ridicate probe relevante, inclusiv purtători de informații, care confirmă implicarea acestora în activitatea ilegală.
Cei doi au fost plasați în arest pentru 30 de zile. Dacă vinovăția lor va fi demonstrată, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 10 ani.
Acțiunile de reținere au fost efectuate cu suportul mascaților din BPDS „Fulger”.
Ancheta continuă pentru documentarea completă a cazului.
-
Moldova5 zile în urmăAngajat IGSU, lovit de un șofer beat și drogat pe un traseu din raionul Rîșcani
-
Moldova5 zile în urmăEchipă de ambulanță atacată cu pistolul în timpul unei intervenții la Ungheni: paramedicii au salvat pacienta sub amenințarea armei
-
Moldova3 zile în urmă/ÎN CĂUTARE/ Căutată cu disperare de rude: Tânăra care apare în imagini a plecat de acasă și nu s-a mai întors.
-
Moldova12 ore în urmăIncident grav la frontiera Lopatnic. Un polițist de frontieră și-a tras din întâmplare un glonț din arma din dotare
-
Moldova9 ore în urmăBărbat din raionul Anenii Noi, reținut pentru uciderea mamei sale de 81 de ani
-
Moldova7 zile în urmăUn accident rutier cu implicarea unui microbuz de rută s-a produs în localitatea Malcoci din raionul Ialoveni
-
Moldova6 zile în urmăAccident periculos în Chișinău: Troleibuz surprins cum trece pe roșu și lovește un automobil
-
Moldova6 zile în urmăCadavrul unui bărbat, găsit într-un automobil din parcarea unui centru comercial din Chișinău
