Moldova
/VIDEO/ Bărbatul care ar fi strangulat fetița de 7 ani din satul Recea va sta după gratii în următoarele 30 de zile
Tânărul de 21 de ani, care ar fi omorât-o cu cruzime pe Iasmina, fetița de 7 ani din Recea, raionul Rîșcani, a primit 30 de zile de arest preventiv.

Acesta va fi plasat în Penitenciarul Nr.11 din Bălți, scrie Newsmaker.md. Întrebat de ce a ucis fetița, suspectul a refuzat să vorbească cu jurnaliștii, în timp ce era escortat din sala de judecată.
Amintim că o fetiță de 7 ani a dispărut pe 7 august, în jurul orei 18:00. Ea a fost căutată de oamenii legii, imediat după dispariție, pe tot parcursul nopții și a zilei de 8 august prin toate acțiunile speciale, inclusiv cu implicarea dronelor și a câinilor de căutare. Potrivit poliției, micuța a fost strangulată într-o casă aflată în vecinătatea celei în care locuia împreună cu părinții.
În ajun, oamenii legii au anunțat că au reținut doi bărbați, care sunt frați. Unul dintre ei este bănuit că a strangulat copila cu o bară metalică, după care a dus corpul neînsuflețit într-o casă abandonată. Pe 9 august, polițiștii menționau că suspecții aveau 40 și 32 de ani. Ulterior, reprezentanții Poliției și-au redactat comunicatul de presă, menționând că cei doi frați aveau 33 și 21 de ani.
Unul dintre cei doi frați reținuți a fost, ulterior, eliberat. Este vorba despre fratele mai mare, care s-a dovedit că nu era pe loc în momentul comiterii crimei. Fratele mai mic și-a recunoscut vina, potrivit oamenilor legii.
Iasmina a fost condusă pe ultimul drum pe 10 august. Răpusă de durere, mama fetiței a cerut ca făptașul să fie pedepsit dur. „Era un copil care iubea viața, un copil vesel. (…) Cei doi făptași aș vrea ca să fie pedepsiți, să fie o pedeapsă ca să sufere așa cum a suferit și fiica mea. În acele chinuri, să fie și ei pedepsiți”, a mărturisit mama Iasminei, Tamara Musteață.
Moldova
Țeapă de 800 de mii de lei: Un bărbat din Bălți a fost reținut pentru o escrocherie de proporții
Un bărbat de 49 de ani din Bălți a fost reținut de polițiști și procurori, fiind suspectat că ar fi înșelat un investitor cu aproape 800 de mii de lei. Suspectul ar fi făcut parte dintr-o rețea care se prezenta ca specialist în piața valutară și investiții în metale prețioase, promițând câștiguri rapide printr-o aplicație fictivă.

Totul a început atunci când victima, un bărbat de 42 de ani, a fost sunată de persoane necunoscute, care i-au oferit o „oportunitate unică” de a câștiga bani din investiții online. Ca să le câștige încrederea, escrocii l-au convins să instaleze pe telefon o aplicație de control de la distanță și o platformă falsă de tranzacționare.
Așa a ajuns victima să transfere peste 717 mii de lei în conturile escrocilor. La scurt timp, i s-au cerut alți 157 de mii de lei, moment în care bărbatul a realizat că a fost păcălit și a alertat autoritățile.
În timpul flagrantului, suspectul a fost prins chiar când încasa ultima tranșă de bani. Acum se află în arest preventiv pentru 30 de zile, iar cercetările continuă pentru identificarea tuturor complicilor.
Conform legii, pentru o astfel de escrocherie în proporții deosebit de mari, bărbatul riscă între 7 și 10 ani de închisoare.
Poliția îndeamnă cetățenii să fie vigilenți, să nu se lase atrași de oferte de îmbogățire rapidă și să nu instaleze aplicații de control la distanță, la cererea necunoscuților. În caz de suspiciuni, sunați imediat la 112.
Moldova
/VIDEO/ Noi detalii în cazul tentativei de contrabandă cu țigări de la Costești: 15 percheziții și alți 3 bănuiți.
Noi persoane bănuite în dosarul țigărilor de contrabandă depistate la postul vamal Costești. Ofițerii Serviciului Vamal, sub conducerea PCCOCS, anunță identificarea altor trei bănuiți și citarea unei alte persoane pentru audieri. Potrivit autorităților, Cei patru sunt cetățeni ai Moldovei cu vârste cuprinse între 37 și 45 de ani. Pentru acumularea probatoriului în acest dosar penal, au fost efectuate 15 percheziții autorizate în Bălți și alte localități din regiunea de nord a țării, de unde a fost ridicată tehnică de calcul, telefoane mobile și înscrisuri de ciornă, relevante pentru documentarea cazului.

Amintim că, la data de 25 marie, a acestui an, un camion burdușit cu sute de mii de țigări de contrabandă a fost depistat de vameșii de la Costești. Potrivit Serviciului Vamal, ar fi vorba despre 870 de mii de țigări, care urmau să ajungă prin contrabandă în capitala României, București. Acestea erau ascunse într-un camion și erau trecute în declarația vamală drept „amestec uscat de ipsos de construcție”. Tentativa de contrabandă a fost descoperită după ce inspectorii vamali au observat neconformități în partea dreaptă a semiremorcii.
În urma celor descoperite, ofițerii Serviciului Vamal și procurorii PCCOCS au efectuat atunci trei percheziții în afara municipiului Chișinău. În urma descinderilor, au fost ridicate telefoane mobile utilizate în organizarea infracțiunii. De asemenea, au fost indisponibilizate și țigările depistate în autocamion și remorca acestuia. Totodată, a fost reținut un bărbat de 36 de ani, cetățean al Republicii Moldova, suspectat de implicare în activitatea ilegală. Acesta este șoferul camionului care s-a dovedit a fi și proprietarul companiei de transport implicate. Ulterior, la solicitarea procurorilor în instanța de apel bărbatul a fost plasat în arest preventiv. Acum, urmează să fie cercetată și implicarea celor patru persoane noi identificate din regiunea de Nord a țării, cu privire la care au fost efectuate cele 15 percheziții. Acțiunile de urmărire penală sunt în desfășurare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate. Potrivit legii, persoanele se prezumă nevinovate până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale.
Moldova
/VIDEO/ Captură impresionantă, la Chișinău: Droguri de un milion și jumătate de lei, vândute prin „Telegram”.
Patru tineri, printre care și un minor, au fost reținuți de oamenii legii și sunt suspectați că ar face parte dintr-o rețea de trafic de droguri, care opera chiar Capitală. Membrii acesteia ar fi vândut substanțe narcotice în cantități considerabile, prin intermediul aplicației „Telegram”.

Potrivit poliției, suspecții — trei tineri cu vârste între 19 și 24 de ani și un minor de doar 17 ani — ar fi avut rolul de curieri și depozitari. În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit un adevărat depozit de droguri: 2,5 kilograme de marijuana, peste 200 de grame de cocaină, amfetamină, hașiș, pastile „Xanox” și droguri de tip MDMA.
Valoarea totală a drogurilor ridicate este estimată la aproximativ un milion și jumătate de lei.
Trei dintre suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore, iar minorul este cercetat în stare de libertate. Pe numele lor a fost deschis un dosar penal pentru „Circulația ilegală a drogurilor în proporții deosebit de mari”. Dacă vor fi găsiți vinovați, riscă între 7 și 15 ani de închisoare.
-
Moldova6 zile în urmă
Accident fatal în Italia: O moldoveancă și iubitul ei român au murit striviți de o dubă.
-
Moldova5 zile în urmă
Accidentul cu 4 răniți la intrarea în Orhei, surprins video: Momentul când un șofer intră pe contrasens, lovește un Volkswagen și apoi alte două mașini
-
Moldova6 zile în urmă
/VIDEO/ Evaziune fiscală de milioane, descoperită de PCCOCS: Spălare de bani, salarii „în plic” și fără bonuri fiscale de 13 milioane de lei.
-
Moldova12 ore în urmă
Intervenție contracronometru: Patru tinere din Republica Moldova, salvate în toiul nopții din Masivul Ceahlău.
-
Moldova5 zile în urmă
/VIDEO/ Scene ca-n filme, la Criuleni: Un tânăr- jefuit, urcat cu forța într-o mașină și agresat de o gașcă.
-
Moldova12 ore în urmă
/VIDEO/ Denunțat de o viitoare polițistă: Un bărbat ar fi cerut 1.000 de euro ca să „rezolve” un permis auto.
-
Moldova3 zile în urmă
Dosarul morții la salon, în judecată: Două cadre medicale, acuzate că au practicat ilegal medicina.
-
Moldova11 ore în urmă
Crimă cu sânge rece, la Ocnița: Un tânăr de 30 de ani, înjunghiat mortal în propria locuință.