Moldova
/VIDEO/ Pagube imense provocate de ploi: 51 de localități din 10 raioane rămân fără lumină
În urma precipitațiilor puternice ce au avut loc în ultimele zile pe teritoriul țării, cele mai multe pagube au fost înregistrate în raionale Edineț, Soroca, Dondușeni, Râșcani și Drochia.
Astfel, în raionul Edineț, localitatea Terebna au fost afectate acoperișurile a 30 de case de locuit, iar în orașul Cupcini, în urma vântului puternic au fost afectate acoperișurile a mai multor blocuri de locuit, a școlii de arte, a grădiniței de copii și a gimnaziului.
De asemenea, în localitatea Viișoara, ploile au distrus circa 70 ha cu grâu și porumb. În alte localități ale raionul Edineț, cum ar fi Brânzeni, Chetroșica, Bleșteni, Burlănești, Ruseni în urma furtunii au fost deteriorate acoperișurile mai multor clădiri, printre care gimnazii, grădinițe, depozite, primării dar și centre culturale.
În raionul Soroca, localitatea Bădiceni, în timpul intemperiilor, vântul puternic a smuls parțial 58 foi de ardezie și 25 m2 de țiglă metalică de pe acoperișul Centrului de plasament temporar pentru persoane cu dezabilități. Tot aici, a fost deteriorat acoperișul unui depozit, fiind smulse 129 foi de ardezie și 47 foi de ardezie de pe acoperișurile a 9 case de locuit. De asemenea, în satul Hristici, rafalele de vânt și ploile abundente au afectat circa 12 hectare de livadă cu meri.
În urma intensificării vântului, în seara zilei de 25 iulie, în mai multe localități din raionul Râșcani, au fost deteriorate acoperișurile a peste 50 case de locuit și a 14 depozite agricole. Totodată, în localitatea Zăicani, intemperiile au distrus mai multe hectare de culturi agricole, printre care 213 ha de floarea soarelui, 60 ha de livezi și 36 ha de porumb. Rafalele de vânt au adus prejudicii și în localitatea Baraboi, raionul Dondușeni, unde au fost afectate circa 60% din acoperișul gimnaziului, acoperișurile a două depozite de cereale, dar și a 4 case de locuit. Tot în raionul Dondușeni, localitatea Tîrnova, vântul puternic a smuls circa 300 foi de ardezie de pe acoperișul unei fabrici avicole. În urma precipitațiilor abundente, în mai multe localități din raionul Drochia, au fost înregistrate deteriorări a acoperișurilor mai multor construcții, printre care 10 depozite, 2 grădinițe de copii, 2 primării, dar și 13 case de locuit.
La momentul actual, Comisiile pentru Situațiile Excepționale teritoriale, convocate pentru evaluarea și estimarea prejudiciilor materiale, continuă să lucreze la fața locului.
În urma ploilor torențiale cu intensificări de vânt produse în nordul și centru țării, în ultimele 24 de ore echipele de salvatori și pompieri ale IGSU au intervenit în 43 de cazuri la lichidarea consecințelor, fiind executate lucrări de defrișare ale crengilor, arborilor căzuți pe carosabil, pomparea apei, precum și înlăturarea obiectelor cu pericol de cădere. Misiunile au fost realizate în următoarele raioane Edineț, Râșcani, Soroca, Sângerei, Dondușeni, Drochia, Anenii Noi, Cantemir, Hâncești, Criuleni, Florești, Nisporeni, Fălești, precum și în municipiile Bălți și Chișinău.
Conform informației recepționate de la furnizorii de energie electrică, la 27 iulie, către ora 06:00, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, rămân deconectate 51 localități din 10 raioane.

Moldova
/VIDEO/ Locuințe transformate în spelunci: Doi bărbați, reținuți după ce le ofereau consumatorilor de droguri acces în propriile locuințe.
Doi bărbați, în vârstă de 37 și 38 de ani, au fost reținuți de polițiștii sectorului Rîșcani din capitală, fiind bănuiți că și-ar fi transformat propriile apartamente în spelunci.
Potrivit oamenilor legii, în urma măsurilor speciale de investigație s-a stabilit că suspecții le ofereau consumatorilor acces în propriile locuințe, unde aceștia puteau consuma substanțe narcotice. Totodată, bărbații ar fi pus la dispoziția vizitatorilor droguri și dispozitive improvizate utilizate pentru consumul acestora.
În timpul perchezițiilor efectuate la domiciliile suspecților, polițiștii au depistat și un tânăr de 20 de ani care prezenta semne evidente de intoxicație cu substanțe narcotice. De asemenea, au fost ridicate mai multe dispozitive artizanale pentru consumul drogurilor și alte obiecte relevante pentru anchetă.
Cei doi suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore și sunt cercetați penal. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la șapte ani.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate.
Moldova
Bacalaureat „cumpărat”? Percheziții CNA într-o schemă cu certificate internaționale pentru examenul la informatică.
Scandal de proporții în sistemul educațional. Cel puțin 15 elevi și studenți ar fi obținut, contra cost, certificate internaționale pentru a scăpa de BAC-ul la informatică și a primi nota „10” din oficiu. Ofițerii CNA au desfășurat percheziții într-un dosar de corupție ce vizează persoane implicate în organizarea acestor examene.
Potrivit anchetatorilor, în perioada martie–aprilie 2026, un profesor implicat în organizarea examenelor internaționale, împreună cu alte persoane, ar fi pus la punct o schemă ilegală prin care elevii și studenții puteau obține certificatele fără a susține corect probele.
În schimbul banilor, suspecții ar fi garantat promovarea examenelor și eliberarea certificatelor necesare.
Sumele cerute variau între 3.500 și 12.000 de lei, în funcție de „serviciile” oferite.
În urma investigațiilor, oamenii legii au identificat 15 elevi și studenți care ar fi beneficiat de această schemă.
Potrivit probelor, aceștia ar fi obținut certificatele prin eludarea procedurilor legale, după care le-ar fi prezentat autorităților competente pentru a obține nota 10 din oficiu la bacalaureat, la disciplina informatică.
Astfel, fără a susține examenul în mod real, aceștia ar fi beneficiat de rezultate maxime.
În prezent, acțiunile sunt investigate sub aspectul infracțiunilor de luare și dare de mită în proporții considerabile, iar perchezițiile continuă pentru acumularea probelor și identificarea tuturor persoanelor implicate.
Între timp, autoritățile din educație anunță posibile consecințe pentru cei vizați.
Ministrul Educației, Dan Perciun, a declarat că notele de 10 obținute la bacalaureatul la informatică ar putea fi anulate în cazul în care se confirmă neregulile.
Oficialul a precizat că aceste certificate sunt emise în baza unor standarde internaționale stricte, iar nerespectarea regulilor atrage sancțiuni.
DAN PERCIUN, MINISTRUL EDUCAȚIEI: „Aceste centre sunt, în mod normal, internaționale. Dacă nu sunt respectate regulile stabilite în procesul de certificare, se aplică sancțiuni. Acolo unde s-au comis abateri în eliberare, acele certificate urmează să fie anulate.”
Potrivit ministrului, aceste măsuri sunt necesare pentru a proteja integritatea sistemului de evaluare și pentru a menține standardele educaționale.
Ancheta este în desfășurare, iar persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției.
Moldova
Imagini șocante: O femeie a ajuns la spital după un accident violent produs în apropiere de orașul Fălești.
Accident de groază în apropiere de orașul Fălești. O femeie a ajuns la spital după ce mașina pe care o conducea s-a izbit frontal cu o camionetă. Coliziunea violentă s-a produs în seara zilei de 15 iunie, însă cazul a devenit cunoscut abia acum, după ce în spațiul public au apărut imagini cu momentul producerii accidentului.
În secvențele video surprinse de o cameră de bord se vede clar cum s-a întâmplat totul. Inițial, șoferul unei camionete iese la o depășire, peste linia continuă, și circulă cu viteză. Însă, într-o curbă periculoasă, acesta se lovește frontal de un automobil care venea din sens opus.
Din aceleași imagini se vede că și șoferița ar fi pătruns, la rândul ei, peste banda delimitatoare.
Potrivit datelor oficiale ale poliției, impactul s-a produs după ce femeia de 30 de ani ar fi ajuns pe contrasens într-un sector de drum cu marcaj longitudinal continuu.
În urma coliziunii, aceasta a rămas încarcerată, fiind nevoie de intervenția salvatorilor.
Pompierii au intervenit la fața locului și au efectuat lucrări de descarcerare pentru a o extrage dintre fiarele contorsionate.
Ulterior, victima a fost preluată de echipajul medical și transportată la spitalul raional Fălești, cu diverse traumatisme.
Șoferul camionetei, un bărbat de 31 de ani, precum și pasagerii acestuia nu au avut de suferit.
Poliția investighează cazul pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii accidentului.
-
Moldova16 ore în urmă/VIDEO/ Escrocherie de 5,8 milioane lei: Zeci de oameni înșelați cu mașini și tehnică agricolă fictivă.
-
Moldova13 ore în urmă/VIDEO/ Locuințe transformate în spelunci: Doi bărbați, reținuți după ce le ofereau consumatorilor de droguri acces în propriile locuințe.
-
Moldova14 ore în urmăImagini șocante: O femeie a ajuns la spital după un accident violent produs în apropiere de orașul Fălești.
-
Moldova14 ore în urmăBacalaureat „cumpărat”? Percheziții CNA într-o schemă cu certificate internaționale pentru examenul la informatică.
