Moldova
Trei ani și trei luni în prima instanță: Dosarul licitațiilor trucate din grădinițe, în vacanță de vară
Examinarea dosarului inițiat pe numele lui Ghenadie Nicorici, cercetat penal pentru exces de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu în dosarul licitațiilor trucate din grădinițe, a fost păsuită cu trei luni.
Anticorupție.MD scrie că, deși cauza a fost pusă pe rol în luna februarie 2019, timp de trei ani și trei luni procesul nu a trecut de prima instanță. Centrul de Investigații Jurnalistice a deconspirat faptul că firmele deținute de Nicorici, Crinic Grup SRL și Cordacom SRL, au livrat produse alimentare alterate sau de calitate îndoielnică în grădinițele din capitală pe parcursul mai multor ani.
La sfârșitul anului 2022, examinarea dosarului a fost pusă pe o pauză de două luni, iar revenirea la proces în 2023 a avut loc în data de 28 februarie. Ședința a fost amânată, după ce avocatul învinuitului nu s-a prezentat în sala de ședințe. Doar pe 15 iunie a fost posibilă audierea inculpatului, iar următoarea ședință este planificată pentru data de 27 septembrie, practic la distanță de trei luni.
În 2017, patru funcţionari publici şi cinci oameni au compărut în faţa magistraţilor Judecătoriei Buiucani în dosarul licitaţiilor trucate.
Centrul de Investigaţii Jurnalistice a realizat o anchetă despre modul în care erau organizate aceste licitaţii şi care sunt instituţiile care au semnat cele mai multe contracte de achiziţii cu firmele suspectate. De asemenea, portalul Anticoruptie.md a semnalat ulterior că în pofida dosarului penal, unele dintre companiile suspectate de trucarea licitaţiilor au continuat să câştige contracte publice de livrare a produselor alimentare în grădiniţele din republică.
Moldova
/VIDEO/ Locuințe transformate în spelunci: Doi bărbați, reținuți după ce le ofereau consumatorilor de droguri acces în propriile locuințe.
Doi bărbați, în vârstă de 37 și 38 de ani, au fost reținuți de polițiștii sectorului Rîșcani din capitală, fiind bănuiți că și-ar fi transformat propriile apartamente în spelunci.
Potrivit oamenilor legii, în urma măsurilor speciale de investigație s-a stabilit că suspecții le ofereau consumatorilor acces în propriile locuințe, unde aceștia puteau consuma substanțe narcotice. Totodată, bărbații ar fi pus la dispoziția vizitatorilor droguri și dispozitive improvizate utilizate pentru consumul acestora.
În timpul perchezițiilor efectuate la domiciliile suspecților, polițiștii au depistat și un tânăr de 20 de ani care prezenta semne evidente de intoxicație cu substanțe narcotice. De asemenea, au fost ridicate mai multe dispozitive artizanale pentru consumul drogurilor și alte obiecte relevante pentru anchetă.
Cei doi suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore și sunt cercetați penal. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la șapte ani.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate.
Moldova
Bacalaureat „cumpărat”? Percheziții CNA într-o schemă cu certificate internaționale pentru examenul la informatică.
Scandal de proporții în sistemul educațional. Cel puțin 15 elevi și studenți ar fi obținut, contra cost, certificate internaționale pentru a scăpa de BAC-ul la informatică și a primi nota „10” din oficiu. Ofițerii CNA au desfășurat percheziții într-un dosar de corupție ce vizează persoane implicate în organizarea acestor examene.
Potrivit anchetatorilor, în perioada martie–aprilie 2026, un profesor implicat în organizarea examenelor internaționale, împreună cu alte persoane, ar fi pus la punct o schemă ilegală prin care elevii și studenții puteau obține certificatele fără a susține corect probele.
În schimbul banilor, suspecții ar fi garantat promovarea examenelor și eliberarea certificatelor necesare.
Sumele cerute variau între 3.500 și 12.000 de lei, în funcție de „serviciile” oferite.
În urma investigațiilor, oamenii legii au identificat 15 elevi și studenți care ar fi beneficiat de această schemă.
Potrivit probelor, aceștia ar fi obținut certificatele prin eludarea procedurilor legale, după care le-ar fi prezentat autorităților competente pentru a obține nota 10 din oficiu la bacalaureat, la disciplina informatică.
Astfel, fără a susține examenul în mod real, aceștia ar fi beneficiat de rezultate maxime.
În prezent, acțiunile sunt investigate sub aspectul infracțiunilor de luare și dare de mită în proporții considerabile, iar perchezițiile continuă pentru acumularea probelor și identificarea tuturor persoanelor implicate.
Între timp, autoritățile din educație anunță posibile consecințe pentru cei vizați.
Ministrul Educației, Dan Perciun, a declarat că notele de 10 obținute la bacalaureatul la informatică ar putea fi anulate în cazul în care se confirmă neregulile.
Oficialul a precizat că aceste certificate sunt emise în baza unor standarde internaționale stricte, iar nerespectarea regulilor atrage sancțiuni.
DAN PERCIUN, MINISTRUL EDUCAȚIEI: „Aceste centre sunt, în mod normal, internaționale. Dacă nu sunt respectate regulile stabilite în procesul de certificare, se aplică sancțiuni. Acolo unde s-au comis abateri în eliberare, acele certificate urmează să fie anulate.”
Potrivit ministrului, aceste măsuri sunt necesare pentru a proteja integritatea sistemului de evaluare și pentru a menține standardele educaționale.
Ancheta este în desfășurare, iar persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției.
Moldova
Imagini șocante: O femeie a ajuns la spital după un accident violent produs în apropiere de orașul Fălești.
Accident de groază în apropiere de orașul Fălești. O femeie a ajuns la spital după ce mașina pe care o conducea s-a izbit frontal cu o camionetă. Coliziunea violentă s-a produs în seara zilei de 15 iunie, însă cazul a devenit cunoscut abia acum, după ce în spațiul public au apărut imagini cu momentul producerii accidentului.
În secvențele video surprinse de o cameră de bord se vede clar cum s-a întâmplat totul. Inițial, șoferul unei camionete iese la o depășire, peste linia continuă, și circulă cu viteză. Însă, într-o curbă periculoasă, acesta se lovește frontal de un automobil care venea din sens opus.
Din aceleași imagini se vede că și șoferița ar fi pătruns, la rândul ei, peste banda delimitatoare.
Potrivit datelor oficiale ale poliției, impactul s-a produs după ce femeia de 30 de ani ar fi ajuns pe contrasens într-un sector de drum cu marcaj longitudinal continuu.
În urma coliziunii, aceasta a rămas încarcerată, fiind nevoie de intervenția salvatorilor.
Pompierii au intervenit la fața locului și au efectuat lucrări de descarcerare pentru a o extrage dintre fiarele contorsionate.
Ulterior, victima a fost preluată de echipajul medical și transportată la spitalul raional Fălești, cu diverse traumatisme.
Șoferul camionetei, un bărbat de 31 de ani, precum și pasagerii acestuia nu au avut de suferit.
Poliția investighează cazul pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii accidentului.
-
Moldovao zi în urmă/VIDEO/ Escrocherie de 5,8 milioane lei: Zeci de oameni înșelați cu mașini și tehnică agricolă fictivă.
-
Moldova24 de ore în urmăImagini șocante: O femeie a ajuns la spital după un accident violent produs în apropiere de orașul Fălești.
-
Moldova22 de ore în urmă/VIDEO/ Locuințe transformate în spelunci: Doi bărbați, reținuți după ce le ofereau consumatorilor de droguri acces în propriile locuințe.
-
Moldova24 de ore în urmăBacalaureat „cumpărat”? Percheziții CNA într-o schemă cu certificate internaționale pentru examenul la informatică.
