Rețele de socializare

Moldova

Va sta 5 ani în pușcărie. Tractoristul care a tamponat un tânăr și o tânără pe motocicletă, condamnat

Tânărul de 28 de ani care acum trei ani a fost implicat într-un grav accident rutier, soldat cu moartea unei tinere și rănirea gravă a încă unui tânăr, și-a aflat sentința.

Publicat

Acesta a fost condamnat la cinci ani și cinci luni de închisoare într-un penitenciar de tip semiînchis.

Sentința a fost pronunțată de magistrații Judecătoriei Căușeni, sediul Ștefan Vodă.
Accidentul fatal a avut loc în seara zilei de 17 septembrie 2020, pe un drum din localitatea Copceac, raionul Ștefan Vodă. Tânărul găsit vinovat se afla la volanul unui tractor și din neatenție a tamponat o motocicletă cu care se deplasau doi tineri. În urma impactului, tânăra de 19 ani aflată pe motocicletă a murit pe loc, iar motociclistul de 25 de ani a suferit multiple traumatisme rămânând țintuit la pat.

În urma accidentului, șoferul tractorului a fugit de la locul faptei. Mai mult, acesta ar fi întreprins acțiuni de a induce în eroare organele de drept, precum că accidentul ar fi fost comis de către tatăl său, care pe parcursul urmăririi penale și-a asumat povara în locul fiului.


În cele din urmă însă, planurile tânărului au fost dejucate acesta fiind extrădat în Republica Moldova dintr-o țară din Uniunea Europeană și arestat preventiv.

Pe lângă cei cinci ani și cinci luni de închisoare, tânărul a fost lipsit de către judecători de dreptul de a mai conduce mijloace de transport, fiind concomitent dispusă și încasarea prejudiciului material și moral cauzat, precum și a cheltuielilor de judecată în sumă totală de peste 600 de mii de lei.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.

echipa.md


Moldova

/VIDEO/ „Tentația” din vitrină: Un tânăr și o minoră, suspectați că ar fi furat din magazine de tehnică.

„Tentația din vitrină i-ar putea trimite după gratii” – este cazul unui tânăr de 21 de ani și al unei minore de 15 ani, ambii din Chișinău, suspectați de comiterea a cel puțin trei furturi din magazine de tehnică.

Publicat

Potrivit poliției, cei doi ar fi profitat de neatenția angajaților pentru a sustrage telefoane mobile și accesorii, prejudiciul fiind estimat la peste 92 de mii de lei.

Suspecții au fost identificați rapid, iar anchetatorii au stabilit că bunurile furate au fost ulterior vândute.

Tânărul a fost reținut pentru 72 de ore, în timp ce minora este cercetată în stare de libertate, conform prevederilor legale. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă până la 4 ani de închisoare.


Poliția continuă investigațiile pentru recuperarea bunurilor sustrase.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Droguri depistate în nordul țării: Doi bărbați, prinși cu PVP într-un taxi la Soroca, iar alți doi – reținuți la Bălți.

Două cazuri de trafic și deținere de droguri au fost descoperite de oamenii legii în nordul țării, în baza informațiilor operative, în urma unor acțiuni desfășurate la Soroca și Bălți.

Publicat

În primul caz, polițiștii au oprit pe traseul din apropierea satului Volovița un automobil care activa în regim de taxi. În calitate de pasageri se aflau doi bărbați, de 30 și 35 de ani. În urma verificărilor, asupra acestora a fost depistată o substanță solidă de culoare albă, suspectată a fi drog de tip PVP, cunoscut și ca „sare”. Substanța a fost ridicată și urmează a fi supusă expertizei.

În cel de-al doilea caz, polițiștii și procurorii din Bălți, cu suportul mascaților de la „Scorpion”, au desfășurat percheziții în municipiu și în raioanele din apropiere, într-un dosar ce vizează circulația ilegală a drogurilor. La domiciliile suspecților au fost depistate droguri sintetice de tip PVP, telefoane mobile și carduri bancare, folosite în activitatea infracțională.

Totodată, oamenii legii au identificat mai multe locații improvizate, utilizate pentru consumul de droguri.


Doi bărbați, de 25 și 39 de ani, au fost reținuți pentru 72 de ore. În ambele cazuri, investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ „Specializat” pe furturi din apartamente: Un bărbat, suspectat de cel puțin șase furturi din locuințe, reținut și plasat în arest.

Un bărbat de 35 de ani din Chișinău, suspectat că ar fi comis cel puțin șase furturi din apartamente, a fost reținut și plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.

Publicat

Oamenii legii au stabilit că suspectul pătrundea în locuințe de tip cămin prin forțarea ușilor, profitând de lipsa proprietarilor. Din interior, acesta sustrăgea bunuri de valoare, prejudiciul total fiind estimat la peste 200 de mii de lei.

În cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliul bărbatului, polițiștii au depistat și ridicat o parte din bunurile furate.

Bărbatul este cercetat penal și riscă până la 4 ani de închisoare. Între timp, oamenii legii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele și pentru a verifica dacă acesta este implicat și în alte cazuri similare.



Citește mai departe

topul săptămânii