Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Afacere ilegală cu magiun: În depozitul businessmanilor a fost găsită marfă de 600.000 de lei

Doi bărbați din Chișinău ar fi pus pe roate o „afacere” ilegală de producere și vindere a produselor alimentare și fitosanitare. Bănuiții de 40 și, respectiv, 50 de ani ar fi închiriat un depozit în sectorul Ciocana, unde produceau și depozitau marfa.

Publicat

Cei doi bărbați și-ar fi făcut o bază de clienți prin persoane terțe și astfel livrau comenzi în Chișinău, dar și în alte raioane ale țării.

Bănuiții au fost filați timp de două săptămâni, după care oamenii legii au descoperit marfa produsă ilegal.

Aceasta valorează estimativ peste 600 de mii de lei.
Dacă vor fi găsiți vinovați, bărbații riscă amendă de până la 4500 de lei și confiscarea mărfurilor.


Investigațiile pe acest caz continua în vederea identificării altor locații clandestine.

echipa.md


Moldova

/VIDEO/ Noi detalii în cazul tentativei de contrabandă cu țigări de la Costești: 15 percheziții și alți 3 bănuiți.

Noi persoane bănuite în dosarul țigărilor de contrabandă depistate la postul vamal Costești. Ofițerii Serviciului Vamal, sub conducerea PCCOCS, anunță identificarea altor trei bănuiți și citarea unei alte persoane pentru audieri. Potrivit autorităților, Cei patru sunt cetățeni ai Moldovei cu vârste cuprinse între 37 și 45 de ani. Pentru acumularea probatoriului în acest dosar penal, au fost efectuate 15 percheziții autorizate în Bălți și alte localități din regiunea de nord a țării, de unde a fost ridicată tehnică de calcul, telefoane mobile și înscrisuri de ciornă, relevante pentru documentarea cazului.

Publicat

Amintim că, la data de 25 marie, a acestui an, un camion burdușit cu sute de mii de țigări de contrabandă a fost depistat de vameșii de la Costești. Potrivit Serviciului Vamal, ar fi vorba despre 870 de mii de țigări, care urmau să ajungă prin contrabandă în capitala României, București. Acestea erau ascunse într-un camion și erau trecute în declarația vamală drept „amestec uscat de ipsos de construcție”. Tentativa de contrabandă a fost descoperită după ce inspectorii vamali au observat neconformități în partea dreaptă a semiremorcii.

În urma celor descoperite, ofițerii Serviciului Vamal și procurorii PCCOCS au efectuat atunci trei percheziții în afara municipiului Chișinău. În urma descinderilor, au fost ridicate telefoane mobile utilizate în organizarea infracțiunii. De asemenea, au fost indisponibilizate și țigările depistate în autocamion și remorca acestuia. Totodată, a fost reținut un bărbat de 36 de ani, cetățean al Republicii Moldova, suspectat de implicare în activitatea ilegală. Acesta este șoferul camionului care s-a dovedit a fi și proprietarul companiei de transport implicate. Ulterior, la solicitarea procurorilor în instanța de apel bărbatul a fost plasat în arest preventiv. Acum, urmează să fie cercetată și implicarea celor patru persoane noi identificate din regiunea de Nord a țării, cu privire la care au fost efectuate cele 15 percheziții. Acțiunile de urmărire penală sunt în desfășurare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate. Potrivit legii, persoanele se prezumă nevinovate până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Captură impresionantă, la Chișinău: Droguri de un milion și jumătate de lei, vândute prin „Telegram”.

Patru tineri, printre care și un minor, au fost reținuți de oamenii legii și sunt suspectați că ar face parte dintr-o rețea de trafic de droguri, care opera chiar Capitală. Membrii acesteia ar fi vândut substanțe narcotice în cantități considerabile, prin intermediul aplicației „Telegram”.

Publicat

Potrivit poliției, suspecții — trei tineri cu vârste între 19 și 24 de ani și un minor de doar 17 ani — ar fi avut rolul de curieri și depozitari. În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit un adevărat depozit de droguri: 2,5 kilograme de marijuana, peste 200 de grame de cocaină, amfetamină, hașiș, pastile „Xanox” și droguri de tip MDMA.

Valoarea totală a drogurilor ridicate este estimată la aproximativ un milion și jumătate de lei.

Trei dintre suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore, iar minorul este cercetat în stare de libertate. Pe numele lor a fost deschis un dosar penal pentru „Circulația ilegală a drogurilor în proporții deosebit de mari”. Dacă vor fi găsiți vinovați, riscă între 7 și 15 ani de închisoare.



Citește mai departe

Moldova

Crimă cu sânge rece, la Ocnița: Un tânăr de 30 de ani, înjunghiat mortal în propria locuință.

O ceartă între doi amici de pahar s-a transformat într-o crimă, în satul Paustova, raionul Ocnița. În noaptea de 13 spre 14 iunie, poliția a fost alertată că un bărbat a fost găsit fără suflare în propria casă.

Publicat

Ajunși la fața locului, polițiștii au găsit trupul neînsuflețit al unui bărbat de 30 de ani. Acesta avea o plagă în zona pieptului, provocată de un obiect ascuțit.
Potrivit informațiilor preliminare, în acea seară, victima ar fi consumat băuturi alcoolice împreună cu un bărbat de 32 de ani, din același raion. La un moment dat, între cei doi ar fi izbucnit un conflict spontan, care a degenerat într-o altercație violentă. În timpul disputei, suspectul l-ar fi înjunghiat pe bărbat în piept, lovitura fiindu-i fatală. Potrivit ofițerului de presă al IP Ocnița, Svetlana Talpă, suspectul a fost reținut pentru 72 de ore.

Cadavrul victimei a fost transportat la Centrul de Medicină Legală pentru stabilirea exactă a cauzei morții. Cercetările continuă pentru a fi clarificate toate circumstanțele în care s-a produs crima. Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă până la 20 de ani de închisoare sau detenție pe viață.


Citește mai departe

topul săptămânii