Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Trafic rutier paralizat, gard și copaci doborâți: Vagoanele unui tren marfar au deraiat de pe linie, la Bălți

Două vagoane a unui tren marfar, au deraiat de pe linie, dărâmând un gard din apropiere. Totul s-a produs în noaptea de 18 mai, în jurul orei 2.00.

Publicat

Pompierii din nordul țării au intervenit după ce mai multe vagoane a unui tren au derapat de pe liniile căii ferate. Cazul a fost înregistrat în această noapte pe o porțiune de linie de cale ferată de pe strada Pavel Boțu 40 din municipiul Bălți. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 02:11.

La fața locului a intervenit o echipă de salvatori din cadrul Direcției Regionale Căutare-Salvare nr.2. În urma recunoașterii, angajații IGSU au constatat că vagoanele derapate au demolat gardul din beton și un copac, care a căzut pe firele electrice, astfel blocând circulația pe traseu.

Salvatorii au efectuat lucrări de deblocare și defrișare a copacului, iar pompierii au efectuat paza antiincendiară în zona afectată pentru a evita producerea incendiului. Misiunea IGSU a fost finalizată la ora 04:48. În urma incidentului nici o persoană nu a avut de suferit.


Cauza și circumstanțele cazului urmează a fi stabilite de organele responsabile. În ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii IGSU au intervenit în 35 situații de risc.


Moldova

Conflict între vecini în capitală. Un șofer și-a găsit mașina cu roțile sparte și capota desenată

Dimineața a început cu stângul pentru un șofer din capitală. Acesta și-a găsit mașina cu roțile dezumflate și capota desenată cu graffiti.

Publicat

Incidentul a avut loc pe strada Ion Doina Aldea-Teodorovici din sectorul Buiucani al capitalei.

Potrivit proprietarului, doi locatari din același bloc ar fi responsabili de vandalism. Aceștia ar ocupa întreaga parcare cu patru automobile și ar amenința pe oricine încearcă să parcheze în aceste locuri.


Cazul a fost înregistrat la Inspectoratul de Poliție. Redacția Realitatea.md a solicitat mai multe informații de la ofițera de presă a poliției capitalei, Cristina Talpă:

„În continuare sunt întreprinse acțiuni pentru identificarea tuturor circumstanțelor și atragerea la răspundere legală a persoanelor implicate”, a precizat Talpă.


Citește mai departe

Moldova

Grupare de traficanți de droguri, destructurată în Capitală — reținuți în flagrant cu un nou lot de marijuana.

Operațiune antidrog în Chișinău. Ofițerii Direcției Antidrog a INI, împreună cu procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, Oficiul Botanica, au reușit să destructureze activitatea unei grupări specializate în comercializarea de marijuana pe teritoriul Capitalei.

Publicat

Cei doi suspecți, de 20 și 25 de ani, originari din nordul țării, dar stabiliți temporar în Chișinău, erau deja cunoscuți oamenilor legii pentru fapte similare. Anchetatorii spun că aceștia și-ar fi reluat activitatea infracțională, folosind metode sofisticate de camuflare și distribuție.

Investigațiile, desfășurate timp de două luni, au arătat că traficanții cumpărau droguri în cantități mari — de până la două kilograme — și le redistribuiau altor dealeri prin intermediul unor persoane de încredere. Pentru documentarea activității, în schemă a fost infiltrat un polițist sub acoperire, care a efectuat mai multe achiziții de control.

Finalul operațiunii a venit la sfârșitul lunii octombrie, când suspecții au fost prinși în flagrant în timp ce încercau să vândă un nou lot de marijuana. În mașina cu care se deplasau, polițiștii au găsit pachete cu droguri și telefoanele folosite la tranzacții. Vehiculul a fost ridicat și urmează să fie supus sechestrării.


Cei doi au fost arestați pentru 30 de zile, iar dacă vor fi găsiți vinovați, riscă între 7 și 15 ani de închisoare.


Citește mai departe

Moldova

Distracție penală: Doi minori, prinși după ce ar fi furat un Mercedes în capitală

Doi minori, de 13 și 15 ani, din raioanele Edineț și Orhei, au ajuns în atenția polițiștilor după ce ar fi sustras un Mercedes dintr-un garaj din capitală.

Publicat

Potrivit informațiilor din cadrul anchetei, cei doi ar fi acționat noaptea, pătrunzând în garaj prin deteriorarea sistemului de închidere și folosind cheile găsite în interior pentru a fura vehiculul, evaluat la peste 270.000 de lei. Minorul de 15 ani a urcat la volan și a pornit mașina.

În timpul deplasării, autoturismul a fost observat de un echipaj de poliție, însă conducătorul nu a respectat somațiile de a opri și și-a continuat traseul. La un moment dat, acesta a pierdut controlul volanului, iar mașina s-a izbit de un obstacol.


După impact, cei doi minori au părăsit autoturismul și au încercat să fugă, însă polițiștii Inspectoratului de Poliție Buiucani i-au depistat la scurt timp.

Minorul de 15 ani este cercetat penal conform legislației în vigoare și, dacă vinovăția sa va fi demonstrată, riscă o pedeapsă de până la 3 ani de închisoare.

Pe parcursul tuturor acțiunilor procesuale, drepturile și garanțiile procedurale ale ambilor minori au fost respectate integral.


Investigațiile continuă pentru clarificarea tuturor circumstanțelor cazului.

Citește mai departe

topul săptămânii