Rețele de socializare

Moldova

O șoferiță care a lovit mortal o femeie a primit doar patru ani de închisoare

O tânără în vârstă de 21 de ani a fost recunoscută vinovată de încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei, încălcare ce a cauzat din imprudenţă decesul unei persoane, săvârșită în stare de ebrietate și de părăsirea locului accidentului rutier, stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 4 ani, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 5 ani.

Publicat

Acuzatorii de stat consideră pedeapsa aplicată de instanța de judecată ca fiind prea blândă și o vor ataca la Curtea de Apel Bălți.

Potrivit învinuirii înaintate de către procuroriinculpata, la data de 23 septembrie, 2022, în jurul orelor 03:20, fără a deţine permis de conducere, aflându-se în stare de ebrietate alcoolică, deplasându-se pe traseul M-5 „Chişinău-Bălţi-Criva”, cu o viteză excesivă, cu direcţia de deplasare spre Chişinău, dând dovadă de sine încredere exagerată şi conducând automobilul neadecvat din cauza stării de ebrietate alcoolice, a tamponat cu partea dreaptă lateral din faţă a automobilului condus un pieton, care s-a dovedit a fi o femeie de 50 de ani, locuitoare a unui sat din raionul Fălești, care se deplasa pe acostamentul din partea dreaptă al traseului în aceeaşi direcţie de mers, inculpata părăsind locul accidentului.

Urmare a tamponării, victimei i-au fost cauzate leziuni corporale incompatibile cu viața, care au dus la deces.


Inculpata și-a recunoscut integral vinovăția în comiterea infracțiunii imputate.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.


Moldova

Nu avea lumini și vestă reflectorizantă: Un conducător de tricicletă a murit, fiind tamponat din spate de un camion.

Coliziune fatală în sudul țării. Un bărbat și-a pierdut viața, după ce tricicleta pe care o conducea a fost tamponată în plin de un camion. Totul s-a întâmplat în seara de 17 august, în localitatea Valea Perjei din raionul Cimișlia.

Publicat

Accidentul s-a produs în jurul orei 22:15, când un șofer de 70 de ani, aflat la volanul unui autocamion, a lovit din spate o tricicletă electrică staționată pe carosabil.

La ghidon se afla un bărbat de 72 de ani, care, din cauza loviturii extrem de puternice, a decedat pe loc.

Potrivit poliției, victima circula pe timp de noapte fără ca vehiculul să fie dotat cu lumini. Mai mult, acesta nu purta nici vestă reflectorizantă și nici echipament special, fapt ce a redus considerabil vizibilitatea sa în trafic pe timp de noapte.


Șoferul camionului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Oamenii legii au inițiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Deposedată de 100 de mii de lei: O femeie a căzut în plasa escrocilor, după ce i-au fost promise câștiguri fabuloase, în mediul online.

Ar fi convins o femeie de 76 de ani să le dea peste 100 de mii de lei, promițându-i profituri fabuloase din investiții pe piețele valutare, în mediul online. Este vorba de doi bărbați de 19 și 35 de ani, originari din Taraclia și Chișinău, care au fost reținuți de polițiștii de la Botanica, fiind bănuți de escrocherie.

Publicat

Potrivit poliției, prin intermediul unei aplicații mobile, escrocii ar fi ademenit victima cu promisiuni de câștiguri rapide și sigure. Femeia a ajuns să transfere suma considerabilă în valută străină, bani care urmau să ajungă în buzunarele grupării criminale.

În urma măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au reținut doi membri ai rețelei, care aveau rolul de a colecta și transmite banii obținuți ilegal.

Cei doi au fost plasați în arest pentru 30 de zile. Dacă vinovăția lor va fi dovedită, riscă între 4 și 8 ani de închisoare.


Poliția continuă cercetările pentru a stabili câți membri are, de fapt, gruparea, dacă mai există victime și, totodată, pentru a recupera prejudiciul provocat.

Oamenii legii îndeamnă cetățenii, în special persoanele în vârstă, să fie prudenți și să nu se lase convinși de promisiuni de câștig rapid în mediul online. Orice suspiciune trebuie raportată imediat autorităților.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Weekend cu recorduri negative: Mii de șoferi, sancționați de poliție. Cap de listă au fost cei „aburiți” de băutură.

Weekend cu recorduri negative pe șoselele din țară. Polițiștii de patrulare au pe dreapta 63 de conducători aflați în stare de ebrietate – de la șoferi de autoturisme și bicicliști, până la bărbați la ghidonul tricicletelor sau al motocultoarelor.

Publicat

Cei mai inconștienți au fost prinși la Anenii Noi, unde un bărbat de 30 de ani avea în aerul expirat 1,69 mg/l de alcool, dar și la Hîncești, unde un conducător de tricicletă a fost depistat cu 1,45 mg/l. Nici bicicliștii nu s-au lăsat mai prejos – la Ialoveni, un tânăr pedala cu 1,04 mg/l alcool în aerul expirat, iar la Nisporeni un localnic a fost prins în timp ce conducea un motocultor cu aproape 1 mg/l. La Rîșcani, un șofer a urcat beat la volan și a înregistrat 0,86 mg/l.
Toți au fost documentați conform legislației în vigoare.
Din păcate, acestea nu au fost singurele abateri. În total, polițiștii au înregistrat peste 4 700 de încălcări ale Regulamentului Circulației Rutiere. Peste 2 500 de șoferi au fost prinși depășind limita de viteză, 730 au ignorat semafoarele și indicatoarele, iar alții circa 700 circulau fără revizie tehnică, fără asigurare sau au parcat vehiculul în locuri interzise.
În același timp, aproape 640 de conducători auto au fost sancționați pentru că nu purtau centura de siguranță sau vorbeau la telefon în timpul șofatului.
Totodată, pe parcursul weekendului, Serviciul 112 a recepționat 1 675 de apeluri la care au intervenit echipajele de poliție.
Oamenii legii fac apel la responsabilitate și îi îndeamnă pe șoferi să respecte regulile, pentru ca fiecare călătorie să se încheie cu bine.


Citește mai departe

topul săptămânii