Moldova
/VIDEO/ Aproape 40 de percheziții simultane în Moldova și România. A fost descoperită prima fabrică de anabolizante contrafăcute
Astăzi, ofițerii Departamentului Antifraudă și Conformare al Serviciului Vamal, sub conducerea PCCOCS, în baza grupului comun de investigații format cu EUROPOL, DIICOT, BCCO Iași și cu sprijinul EUROJUST, desfășoară 37 de percheziții în Republica Moldova și România.
La data de 29 martie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciu Teritorial Iași, efectuează 15 percheziții domiciliare, în județele Iași, Bacău, București, Constanța și Sibiu, în vederea destructurării unui grup infracțional organizat, specializat în fabricarea și comercializarea în spațiul Uniunii Europene de substanțe anabolizante.
Simultan, pe teritoriul Republicii Moldova, procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate şi Cauze Speciale, împreună cu ofițerii Departamentului Antifraudă și Conformare al Serviciului Vamal, efectuează 22 de percheziții domiciliare, în baza unui acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă cu autoritățile judiciare moldovene, încheiat cu sprijinul EUROJUST.
În cauză s-a reținut că mai multe persoane cu dublă cetățenie română/moldovenească ar fi constituit, în a doua jumătate a anului 2021, un grup infracțional, specializat în fabricarea de produse care conțin substanțe dopante cu grad de mare risc.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, a fost descoperit primul laborator de produse anabolizante din România.
De asemenea, după efectuarea percheziţiilor domiciliare, la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iaşi, vor fi conduse 11 persoane, în vederea audierii.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate București și Constanța, al polițiștilor Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu și Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul pentru Acțiuni Speciale, precum și al jandarmilor din cadrul inspectoratelor de jandarmi județene Iași și Constanța și al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. și de lucrătorii din cadrul Biroului Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T.
Documentarea activității infracționale a fost realizată cu sprijinul EUROPOL.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Moldova
Accident periculos, la Cupccini: Două mașini, făcute zob în urma impactului.
Bucăți de caroserie împrăștiate pe șosea, două vehicule aruncate pe acostament și trafic îngreunat pe traseul M5, direcția Edineț–Cupcini, după un accident rutier între o mașină și un microbuz.
Coliziunea s-a produs în dimineața zilei de 2 iunie, pe un segment de drum intens circulat din nordul țării. Din motive care urmează să fie stabilite, cele două mijloace de transport s-au ciocnit violent.
În urma accidentului, ambele vehicule au fost serios avariate. Mașina și microbuzul au ajuns pe marginea drumului, iar circulația a fost afectată până la intervenția echipajelor.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, coliziunea soldându-se doar cu pagube materiale.
La fața locului au intervenit polițiștii, care au securizat zona și au documentat cazul. Oamenii legii urmează să stabilească exact cum s-a produs coliziunea și cine se face responsabil de producerea acesteia.
Moldova
Impact violent în Italia: Patru moldoveni au fost duși la spital, după ce două mașini s-au tamponat, la Padova.
Patru cetățeni ai Republicii Moldova au ajuns la spital în urma unui grav accident rutier produs în Italia, iar o altă persoană se află în stare critică. Impactul violent dintre două automobile a avut loc în după-amiaza zilei de 31 mai, în provincia Padova.
Potrivit presei italiene, accidentul s-a produs într-o intersecție din localitatea Grantorto. În urma coliziunii, unul dintre automobile s-a răsturnat pe carosabil. La fața locului au intervenit pompierii, carabinierii și mai multe echipaje medicale, iar circulația în zonă a fost blocată timp de peste două ore.
La volanul uneia dintre mașini se afla un moldovean în vârstă de 25 de ani. Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Bărbatul a scăpat nevătămat și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
În automobil se aflau și trei pasagere din Republica Moldova – două tinere de 25 și 20 de ani, precum și o adolescentă de 17 ani. Toate au fost transportate la spital cu diverse traumatisme, însă medicii au precizat că viețile lor nu sunt în pericol.
În celălalt autoturism se aflau trei cetățeni bosniaci. Un tânăr de 23 de ani a suferit răni grave și a fost internat în stare critică la un spital din Padova. Medicii spun că starea acestuia rămâne extrem de gravă.
Autoritățile italiene au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul. Cele două automobile implicate au fost indisponibilizate și urmează să fie supuse expertizelor tehnice.
Moldova
Val de încălcări în trafic: Mii de șoferi, trași pe dreapta și sancționați, în weekend.
Vitezomani, șoferi băuți și conducători auto care au ignorat regulile de circulație. Acesta este bilanțul alarmant al controalelor desfășurate de inspectorii de patrulare în weekend. În doar două zile, 88 de șoferi au fost înlăturați de la volan după ce au fost prinși în stare de ebrietate.
Potrivit Inspectoratului Național de Securitate Publică, polițiștii au documentat în total peste 4.820 de încălcări ale Regulamentului circulației rutiere. Cele mai multe au fost pentru depășirea limitei legale de viteză. Circa 1.940 de șoferi au apăsat prea tare pedala de accelerație, punând în pericol atât propria viață, cât și pe cea a celorlalți participanți la trafic.
Alți 978 de conducători auto au ignorat indicatoarele de prioritate și semnalele semafoarelor, în timp ce 844 au fost sancționați pentru oprire sau staționare neregulamentară. Totodată, 551 de șoferi au fost amendați pentru că nu purtau centura de siguranță sau foloseau telefonul mobil în timpul conducerii.
Pe lista abaterilor se regăsesc și 238 de vehicule care circulau fără revizia tehnică anuală sau fără asigurarea obligatorie auto. De asemenea, 73 de șoferi au fost sancționați pentru neacordarea priorității pietonilor ori cicliștilor, iar 78 pentru încălcarea regulilor privind dreptul de a conduce vehicule.
În aceeași perioadă, polițiștii au intervenit în 3.163 de cazuri semnalate prin intermediul Serviciului Unic de Urgență 112.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Un motociclist se zbate între viață și moarte după un accident grav la Vatra.
-
Moldova5 zile în urmăTragedie de nedescris, la Briceni: Un adolescent de 15 ani a fost găsit fără viață, după ce s-ar fi împușcat.
-
Moldova4 zile în urmă„Premieră” dramatică în Moldova: Trupul Ludmilei Vartic, examinat prin tomografie computerizată.
-
Moldova4 zile în urmăAccident mortal la Fălești: Doi bărbați au decedat pe loc, după ce s-au izbit cu motocicleta într-o mașină.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Descinderi de amploare în nordul țării într-un dosar de defrișări ilegale: Șapte persoane reținute.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Traficanți de droguri condamnați: Patru bărbați au primit pedepse de până la 12 ani de detenție pentru trafic de narcotice.
-
Moldova6 zile în urmăTragedie pe traseu: Două persoane au murit, iar un copil de 4 ani a fost rănit într-un accident la Baccealia.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Schemă financiară, deconspirată: Percheziții într-un dosar de spălare de bani de peste 10 milioane de lei.
