Rețele de socializare

Moldova

Dosarul fetiței de un an și două luni, strivite de creanga unui copac, pe masa magistraților. Un angajat de la „Spații Verzi” riscă 6 ani de pușcărie

Publicat

Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Principal a finisat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală, în privința unui angajat din cadrul Întreprinderii Municipale „Asociația de gospodărire a Spațiilor Verzi”, învinuit de neglijența în serviciu.

Procurorii au înaintat acuzarea pe faptul că, învinuitul, exercitând funcția de maistru serviciul defrișare, fiind în conformitate cu prevederile art.123 alin.(2) din Codul penal, persoană publică, contrar fișei de post, fiind responsabil de asigurarea gospodăririi spațiilor verzi pe teritoriul sectorului Buiucani, municipiul Chișinău, în perioada 17 februarie 2022 – 14 mai 2022 și-a îndeplinit necorespunzător obligațiile de serviciu, în special, nu a organizat și nu a asigurat o verificare și curățare eficientă a arborilor amplasați pe teritoriul Grădinii publice „Alunelul”, amplasată în strada Calea Ieșilor din municipiul Chișinău, din punct de vedere a pericolului de prăbușire sau rupere și a necesității defrișării sau curățirii acestora, pentru a nu pune în pericol viața și sănătatea populației.

Ca rezultat, la 14 mai 2022, aproximativ ora 11:40, s-a produs ruperea unei secțiuni a arborelui specia „populus nigra” care a căzut, în consecință, strivind o fetiță de numai un an și două luni și provocând decesul micuței.


Potrivit raportului de expertiză judiciară, cauza, care a dus la ruperea și căderea la 14 mai 2022 a secțiunii de arbore, a fost lipsa de rezistență a masei lemnoase, datorită stării avansate de putrefacție a arborelui. În condițiile unui sistem complex de măsuri preventive de gospodărire rațională a lucrărilor de regenerare/defrișare, era posibil de dedus la timp prezența unui pericol de rupere sau cădere a arborilor.

Învinuitul a pledat nevinovat. Acesta riscă o pedeapsă maximă de până la 6 ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.


Moldova

/VIDEO/ Taxe ilegale în penitenciar: O rețea ilegală de colectare a banilor, demascată de oamenii legii.

Un sistem ilegal de colectare a banilor, controlat chiar din închisoare, a fost destructurat de oamenii legii. Mai mulți deținuți sunt bănuiți că impuneau taxe altor pușcăriași, pe care îi amenințau cu bătaia dacă refuzau să plătească. Banii ajungeau într-un fond comun folosit de o grupare criminală.

Publicat

Potrivit poliției, schema funcționa de la începutul anului curent. Deținuți afiliați unei organizații conduse de un individ cunoscut în lumea interlopă drept „Kitaeț” strângeau bani de la alți deținuți, folosind frica și presiunea. Sumele erau folosite pentru a menține influența grupării și a impune reguli neoficiale în penitenciar.

Totul era bine organizat. Liderii grupării, aflați după gratii, dădeau ordinele, iar alți deținuți, desemnați ca „responsabili” pe sectoare, aveau grijă ca fiecare să contribuie. Practic, nimeni nu putea refuza fără consecințe.

În perioada ianuarie–aprilie, oamenii legii au descins de mai multe ori în Penitenciarul nr. 18 din Brănești. În urma perchezițiilor, de la deținuți cu vârste între 25 și 47 de ani au fost ridicate peste 20 de telefoane mobile, cartele SIM, droguri și notițe care arată cum erau gestionați banii. Unele obiecte erau ascunse în locuri special amenajate, ca să nu fie depistate.


Mai mulți deținuți au fost deja recunoscuți ca bănuiți. Ei sunt cercetați pentru mai multe infracțiuni comise chiar în detenție și riscă până la 15 ani de închisoare.

Ancheta continuă. Oamenii legii încearcă să afle câți deținuți au fost forțați să plătească și cine mai face parte din această rețea.


Citește mai departe

Moldova

Lovită pe trecerea de pietoni: O femeie a ajuns la spital după ce a fost tamponată de o mașină.

O femeie de 75 de ani a ajuns pe patul de spital după ce a fost lovită de o mașină chiar în timp ce traversa regulamentar strada, la o trecere de pietoni dirijată de semafor, în Chișinău.

Publicat

Accidentul s-a produs pe 30 aprilie, pe strada Vasile Lupu. Potrivit informațiilor preliminare, la volan se afla un bărbat de 82 de ani, care nu ar fi reușit să evite impactul.

Femeia traversa strada la culoarea permisă a semaforului în momentul în care a fost lovită. În urma impactului, aceasta a avut de suferit și a fost preluată de un echipaj medical, fiind transportată la spital pentru investigații.

Poliția a inițiat o anchetă și urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.


Citește mai departe

Moldova

Imprudența i-a băgat în spital: Doi bărbați, salvați de pompieri dintr-o locuință cuprinsă de flăcări.

Două persoane au fost la un pas de moarte în urma unui incendiu izbucnit într-o locuință din municipiul Bălți. Victimele au fost găsite inconștiente în interiorul casei cuprinse de fum și flăcări, fiind intoxicate cu monoxid de carbon și suferind arsuri pe suprafața corpului.

Publicat

Totul s-a întâmplat în seara zilei de 29 aprilie, în jurul orei 23:04, pe strada Feroviarilor din oraș. Potrivit primelor informații, focul a izbucnit în interiorul locuinței, unde mai multe bunuri au fost cuprinse de flăcări. La fața locului a intervenit de urgență un echipaj de pompieri și salvatori, care au reușit să pătrundă în casă și să evacueze cele două victime.

Este vorba despre doi bărbați, în vârstă de 38 și 41 de ani, care au fost preluați de medici și transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit cercetărilor preliminare, incendiul ar fi izbucnit din cauza imprudenței în timpul fumatului.


Datele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență arată că, de la începutul anului 2026, au fost înregistrate 653 de incendii în Republica Moldova, soldate cu 63 de decese, inclusiv un copil.

În acest context, salvatorii avertizează populația să evite fumatul în locuințe, mai ales în apropierea materialelor inflamabile, și să respecte regulile de prevenire a incendiilor. În caz de situații de urgență, cetățenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112.


Citește mai departe

topul săptămânii