Rețele de socializare

Moldova

Fost polițist, acuzat anterior într-un dosar de corupție, reținut din nou de CNA. Este bănuit de două episoade de luare de mită

De două ori pe aceeași greblă. Un fost polițist a fost reținut de ofițerii anticorupție, bănuit de trafic de influență.

Publicat

Acesta a fost denunțat de persoane pe care urma să le ajute să soluționeze unele probleme la Ministerul Educației și, respectiv, la Agenția Servicii Publice.

Potrivit CNA, în primul caz, bănuitul ar fi susținut că ar avea influență asupra unor responsabili de la Ministerul Educației și că îi poate determina să elibereze o diplomă de absolvire a studiilor liceale fără ca persoana să frecventeze orele și să susțină examenele, iar pentru aceasta ar fi pretins și primit 450 de euro.

Într-un alt episod, suspectul ar fi pretins și primit de la un cetățean 600 de euro în schimbul influențării unor angajați din cadrul Agenției Servicii ca ultimii să elibereze pe numele solicitantului un permis de conducere a autovehiculului de categoria B, fără ca beneficiarul să susțină examenele.


După un șir de investigații, în dimineața de 14 februarie, ofițerii anticorupție au descins acasă la fostul polițist, pe care l-au reținut pentru 72 de ore.

Oamenii legii precizează că anterior, pe numele acestuia a mai fost inițiată o cauză penală pentru trafic de influență, dosarul fiind transmis în instanța de judecată. Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.

echipa.md


Advertisement

Moldova

/VIDEO/ Ar fi comercializat marijuana: Bărbat reținut pentru trafic de droguri în raionul Ștefan Vodă.

Un bărbat de 33 de ani a fost reținut de polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Est, sub coordonarea Procuraturii Căușeni, fiind suspectat de implicare în comercializarea substanțelor narcotice pe teritoriul raionului Ștefan Vodă. Măsurile au fost luate în urma unor investigații complexe desfășurate de autorități, menite să documenteze întreaga activitate ilegală a suspectului.

Publicat

În cadrul perchezițiilor și măsurilor speciale de investigație, au fost ridicate substanțe narcotice de tip marijuana, dar și o armă pneumatică deținută fără acte legale. În urma acțiunilor poliției de frontieră, acesta a fost reținut pentru 72 de ore, în așteptarea măsurilor procesuale ulterioare.

În prezent, autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a desfășurat activitatea infracțională, precum și pentru identificarea altor persoane care ar putea fi implicate.

Polițiștii de frontieră reamintesc că persoana vizată beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive. Totodată, autoritățile recomandă cetățenilor să evite orice implicare în astfel de activități ilegale, să fie atenți la comportamentul adolescenților și să sesizeze autoritățile în cazul observării unor acțiuni suspecte.



Citește mai departe

Moldova

S-au trezit cu mașinile sparte: O serie de jafuri nocturne s-a produs în satul Elizaveta.

O serie de jafuri a avut loc în noaptea de 20 august în satul Elizaveta din municipiul Bălți. Potrivit declarațiilor victimelor și imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, hoții ar fi spart mai multe automobile folosind o șurubelniță. Mai mult, aceștia ar fi acționat cu rapiditate și fără teamă de a fi prinși.

Publicat

Într-unul dintre cazuri, făptașii ar fi spart geamul unei mașini și ar fi furat din interior o geantă cu documente și bani. În total, în doar câteva ore, au fost raportate cel puțin trei incidente similare.

Contactată pentru o reacție, ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Bălți, Lilia Harea, a confirmat că un asemenea caz este înregistrat.

Între timp, oamenii legii desfășoară acțiuni de investigație pentru identificarea și reținerea suspecților. Totodată, poliția recomandă proprietarilor de vehicule să evite lăsarea obiectelor de valoare la vedere și să parcheze, pe cât posibil, în locuri bine iluminate.


Citește mai departe

Moldova

A murit de mâna „prietenilor”: Doi bărbați, condamnați pentru un omor cu deosebită cruzime, la Rîșcani.

Doi bărbați de 36 și 42 de ani au fost condamnați la ani grei de închisoare, după ce au fost găsiți vinovați de comiterea unui omor cu deosebită cruzime. Sentința a fost pronunțată de către Judecătoria Drochia, sediul Rîșcani.

Publicat

Potrivit procurorilor, crima a avut loc în octombrie 2024, într-o comună din raionul Rîșcani. Cei doi inculpați ar fi consumat băuturi alcoolice împreună cu victima, iar la un moment dat între ei ar fi izbucnit un conflict. În cele din urmă situația a degenerat, iar cei doi ar fi început să lovească victima cu pumnii și picioarele, atât în locuință, cât și în curte.

Ulterior, bărbatul ar fi fost sugrumat și strangulat cu un laț, decesul survenind pe loc.

Dar grozăvia nu s-a oprit aici. Unul dintre atacatori a fost recunoscut vinovat și de profanarea cadavrului, după ce ar fi încercat să ascundă urmele crimei, incendiind trupul neînsuflețit al victimei.


Prin hotărârea instanței, cei doi au primit pedepse de 19 și, respectiv, 20 de ani de detenție. Procuratura precizează că ambii inculpați nu se află la prima abatere. Totodată, aceștia și-au recunoscut doar parțial vina.

De menționat că, procurorii consideră pedeapsa prea blândă și au anunțat că vor contesta sentința la Curtea de Apel.


Citește mai departe

topul săptămânii