Moldova
/VIDEO/ A dat dovadă de curaj și responsabilitate. Eleva care a reușit să se ferească din calea unui șofer grăbit, la Orhei, premiată de poliție
Pietonul responsabil din video este Vitalia, o elevă din clasa 5-a din cadrul Liceului Teoretic “Alecu Russo” din raionul Orhei.
Astăzi, Vitaliei i-a fost înmânată diploma pentru curaj și responsabilitate de către colegul nostru Alexandru care, la 31 ianuarie, deplasându-se cu automobilul de serviciu a oprit la o trecere de pietoni pentru a ceda trecerea fetiței, însă după staționare mașina de serviciu a fost tamponată din spate de un alt automobil, care a fost la un pas de a accidenta copilul.
Amintim că totul a avut loc în data de 31 ianuarie, în orașul Orhei. O mașină a poliției a oprit pentru a ceda trecerea unui copil, însă a fost accidentată din spate.
În imaginile video surprinse de camerele de supraveghere poate fi observat momentul impactului, dar și cum, în încercarea de a pleca cât mai repede de la fața locului, șoferul este la un pas de a accidenta fetița care traversa regulamentar strada.
Totuși, șoferul a accelerat părăsind locul accidentului rutier, deplasându-se într-o direcție necunoscută. După un șir de căutări, forțele de ordine au depistate automobilul abandonat în extravilanul municipiului Orhei.
Iar mai apoi și șoferul a fost identificat. Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 20 de ani, originar din Orhei.
Moldova
/VIDEO/ „Cuib” de droguri, la Ciocana: Un bărbat din capitală și-ar fi transformat propria locuință în speluncă.
Un bărbat de 41 de ani din capitală este suspectat că și-ar fi transformat propria locuință într-un spațiu destinat consumului de droguri.
Cazul a fost documentat de polițiștii din sectorul Ciocana, care au descins cu percheziții autorizate la domiciliul suspectului.
În locuință, oamenii legii au găsit mai multe dispozitive confecționate artizanal, folosite pentru consumul de substanțe interzise, dar și droguri de origine sintetică.
În timpul intervenției, în apartament se aflau și alți doi bărbați. Aceștia au fost escortați la Inspectorat pentru audieri și stabilirea rolului lor în acest caz.
Ulterior, proprietarul locuinței și unul dintre cei prezenți au fost reținuți.
Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi riscă până la 4 ani de închisoare.
Cercetările pe marginea acestui caz continuă.
Moldova
/VIDEO/ Contrabandă de proporții la frontieră: Circa 7,2 milioane de țigări, ascunse în 15 tone de căpșuni. 14 percheziții în nord.
Captură de proporții la frontieră: Câteva milioane de țigări, ascunse într-un camion încărcat cu căpșuni, au fost descoperite înainte să ajungă pe piața neagră.
Cazul este documentat de polițiștii de frontieră, în comun cu ofițerii Serviciului Vamal, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.
Potrivit unui comunicat emis de autorități, cele 7,2 milioane de țigări, erau ascunse într-un transport aparent banal de căpșuni.
Marfa plecase din Ucraina și urma să ajungă în România, tranzitând Republica Moldova. În acte, totul părea în regulă: 15 tone de căpșuni, ambalate pe zeci de paleți și sute de cutii.
În realitate însă, spun anchetatorii, o parte din încărcătură fusese înlocuită cu țigări de presupusă marcă moldovenească, dar fabricate ilegal.
Planul grupării a fost dat peste cap chiar la ieșirea din Ucraina. Autoritățile de acolo au depistat transportul suspect și au sechestrat întreaga marfă.
De aici, ancheta s-a extins și în Republica Moldova. Polițiștii de frontieră, împreună cu vameșii și procurorii PCCOCS, au descins în forță.
Au urmat 14 percheziții în nordul țării. Patru persoane, cu vârste între 31 și 45 de ani, sunt vizate în dosar.
De la suspecți au fost ridicate telefoane mobile, calculatoare și alte probe importante.
Anchetatorii încearcă acum să afle cine sunt toți cei implicați și unde trebuiau să ajungă, de fapt, țigările.
Investigațiile continuă.
Moldova
/VIDEO/ Copil folosit drept paravan: Doi concubini, prinși cu droguri în timp ce își plimbau micuțul de un an.
Au fost prinși în flagrant, cu droguri asupra lor, în timp ce își plimbau copilul de doar un an. Doi tineri din Chișinău sunt acuzați că ar fi pus pe roate o schemă de trafic de droguri, pe care încercau să o ascundă în spatele unei imagini aparent obișnuite de familie.
Potrivit anchetatorilor, cei doi – un bărbat de 21 de ani și o femeie de 22 de ani – au fost reținuți în momentul în care au ajuns la locul de unde urmau să ridice o cantitate de hașiș comandată prin aplicația Telegram. Drogurile ar fi fost destinate ulterior comercializării către clienți, tot prin intermediul platformei online.
Schema a fost documentată de ofițerii Direcției Investigații „Centru” și cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS. Oamenii legii susțin că suspecții încercau să evite bănuielile folosindu-se inclusiv de copilul lor mic, pe care îl aveau cu ei în timpul deplasărilor.
În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul acestora, au fost depistate și ridicate aproximativ un kilogram de hașiș, dar și cantități de cocaină și marijuana.
La solicitarea procurorilor, bărbatul a fost plasat în arest preventiv pentru continuarea investigațiilor, în timp ce femeia este cercetată în stare de libertate. Ambii beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legii.
Ancheta continuă pentru a stabili întreaga rețea și toate persoanele implicate în această schemă.
-
Moldova4 zile în urmăMister elucidat: S-a aflat cum au ajuns cele 116 permise românești la o groapă de gunoi din Criuleni
-
Moldova5 zile în urmăImpact violent la intrarea în Sîngera: Trei persoane, inclusiv un copil, au ajuns la spital după ce un BMW s-a izbit de un camion
-
În căutare6 zile în urmăALERTĂ la Ungheni: Un copil de 9 ani este căutat după ce ar fi fost luat de curenții râului Prut
-
Moldova6 zile în urmăOaia – responsabilă, dar șoferii nu! În timp ce mai mulți șoferi au fost amendați pentru „spectacol” pe șosele, o oaie a oferit o lecție de disciplină rutieră
-
Moldova6 zile în urmăBraconieri prinși în flagrant. Au capturat pește din Cartea Roșie și au provocat un prejudiciu de aproape 400.000 de lei
-
În căutare5 zile în urmăUPDATE: Durere de neimaginat, la Ungheni: Băiatul de nouă ani căutat de 3 zile a fost găsit mort
-
În căutare6 zile în urmăHoț filmat în plină acțiune: Momentul în care a sustras un telefon dintr-o florărie a fost surprins de camere
-
Moldova6 zile în urmăSchemă cu licitații aranjate: 30 de percheziții și trei rețineri într-un dosar cu prejudicii de peste 14,5 milioane de lei
