Moldova
/VIDEO/ Doi indivizi au răpit un bărbat și l-au maltratat trei zile, ca să obțină 200.000 USD de la acesta
Oamenii legii anunță reținerea a doi membri ai unui grup infracțional pentru șantajarea unui bărbat pe care l-au răpit din Grigoriopol și de la care a pretins 200.000 dolari americani.
Potrivit datelor din dosarul instrumentat de ofițerii Direcției investigații „Centru” a INI, Direcției Generale Urmărire Penală a IGP, cu suportul Direcției Analitică a INI, de comun cu procurorii PCCOCS, bărbatul reținut ar fi comis infracțiunea de comun cu un complice anterior anunțat în căutare anterior, după ce a fost condamnat la 12 ani pentru tâlhărie.
Mai exact, cei doi l-au răpit pe bărbat în timp ce acesta se afla într-un sat din Grigoriopol, în ianuarie 2023 și l-au transportat cu barca peste Nistru, la Dubăsarii Vechi, Criuleni. Acolo, aceștia l-au deposedat de 3.500 USD și l-au ținut într-un beci timp de trei zile, unde l-au bătut și amenințat cu moartea, până au obținut promisiunea că le va transmite cei 200.000 USD.
Ulterior, aceștia l-au transportat în portbagajul unei mașini până în localitatea Vadul lui Vodă, unde l-au eliberat. În continuare, timp de peste două săptămâni, până la începutul lui februarie, cei doi îi transmiteau mesaje electronice de reamintire feciorului victimei. Iar atunci când acesta a acumulat suma de bani solicitată, învinuiții i-au cerut convertirea ei în monedă electronică. Așa cum victima i-a denunțat pe învinuiți autorităților, odată cu transmiterea adresei electronice de confirmare a convertirii solicitate, reținerea a avut loc sâmbătă, 4 februarie, cu sprijinul mascaților de la BPDS „Fulger.”Ulterior,procurorii PCCOCS au solicitat în instanța de judecată aplicarea arestului preventiv pentru 30 de zile.
Cei doi au vârste de 31 și 28 de ani, ambii sunt domiciliați în Chișinău, cel reținut fiind originar din Grigoriopol. Acesta din urmă este și unul din învinuiții trimiși de PCCOCS pe banca acuzaților într-un alt dosar pentru trafic de droguri din Spania, ca parte a unui grup al organizației denumite „Borman,” care recent a fost trimis de Curtea Supremă de Justiție pentru rejudecare de către alt complet la Curtea de Apel Chișinău.
În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile suspecților, polițiștii au depistat și ridicat mijloace bănești în sumă de 3 500 de euro, o armă lungă cu glonț de model AKMC MF, pistol cu glonț de model Glock 19, revolver cu glonț de model NAA, două automobile implicate la săvârșirea infracțiunii, telefoane mobile (unul dintre care cu aplicația „Telegram”, de pe care purta conversația cu partea vătămată, în scopul de estorcare a primei tranșe de bani, în sumă de 150 000 dolari SUA, care urma să fie convertită în crypto valută).
În cadrul acțiunilor speciale de investigație, angajații INI au stabilit că unul dintre figuranți ar fi făcut apelul de vineri în care anunța că este minată Curtea de Apel Chișinău.
Potrivit legii, șantajul comis în aceste împrejurări se pedepsește cu închisoare de la 13 la 15 ani, iar până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, cei doi se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Astăzi, la solicitarea procurorilor PCCOCS, Judecătoria Chișinău, Sediul Ciocana, a aplicat arestul preventiv în privința acestora pentru un termen de 30 de zile.
Moldova
Libertate pentru 30 de mii de euro: Un bărbat, reținut de CNA după ce ar fi pretins mită pentru a elibera un deținut.
30 de mii de euro pentru a obține eliberarea unui condamnat. Este suma pe care ar fi pretins-o un bărbat, care susținea că poate influența angajați ai unui penitenciar să pregătească actele necesare pentru liberarea unei persoane aflate în detenție. Bănuitul a fost reținut de ofițerii CNA și procurorii anticorupție.
Potrivit informațiilor preliminare, bărbatul ar fi promis că poate determina funcționarii penitenciarului să întocmească documentele și să adopte deciziile necesare pentru ca, ulterior, în instanță să fie înaintat un demers privind liberarea condamnatului de la executarea pedepsei, pe motiv de boală gravă.
O parte din cei 30 de mii de euro ar fi fost transmisă bănuitului sub controlul ofițerilor CNA. Ulterior, oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliul acestuia, de unde au ridicat probe relevante pentru cauza penală.
Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul CNA. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, dar și pentru identificarea altor eventuale persoane implicate.
Bărbatul este cercetat pentru trafic de influență, iar, potrivit legii, beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
Moldova
/VIDEO/ Contrabandă cu un milion de țigări, deconspirată la sud și 600 000 lei – ridicați. Un bărbat este cercetat pe caz.
Contrabanda cu țigări continuă să genereze dosare penale în Republica Moldova. De această dată, oamenii legii au descoperit în sudul țării o cantitate impunătoare de produse din tutun, care ar fi urmat să fie scoase ilegal peste hotare.
Potrivit Serviciului Vamal, ofițerii instituției, sub conducerea procurorilor PCCOCS, au desfășurat 3 percheziții în cadrul unei cauze penale ce vizează o schemă de contrabandă cu produse de tutun. În urma descinderilor, au fost depistate și ridicate aproximativ un milion de țigarete de marcă autohtonă, depozitate în 100 de cutii și pregătite pentru transportare ilegală.
În cadrul acțiunilor, oamenii legii au mai ridicat circa 600 de mii de lei, bani despre care există suspiciuni că ar proveni din activitatea infracțională. De asemenea, a fost indisponibilizat un mijloc de transport presupus a fi folosit la comiterea infracțiunii, precum și tehnică de calcul și alte obiecte relevante pentru anchetă.
Potrivit anchetatorilor, schema ar fi fost organizată de un grup de persoane, o parte dintre acestea fiind deja identificate. Alte persoane suspectate de implicare urmează să fie stabilite în cadrul investigațiilor.
În dosar este cercetat în stare de libertate un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 38 de ani.
Oamenii legii continuă acțiunile procesual-penale pentru documentarea completă a cazului, stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate.



Moldova
/VIDEO/ Misiune de foc în Grecia: Pompierii moldoveni au intervenit în apropiere de orașul Thessaloniki.
Cinci ore de luptă cu flăcările. Pompierii moldoveni detașați în Grecia au intervenit în apropierea orașului Thessaloniki, unde au contribuit la lichidarea unor focare rămase în urma unui incendiu de proporții. Salvatorii au acționat alături de colegii eleni pentru a preveni extinderea și reaprinderea focului.
Intervenția a avut loc în apropierea localității Diavata, în zona industrială de la periferia orașului Thessaloniki. La fața locului au ajuns 12 pompieri din cadrul IGSU al Republicii Moldova, cu patru unități de tehnică specializată.
Salvatorii moldoveni au intervenit împreună cu pompierii eleni pentru răcirea zonelor afectate, identificarea și lichidarea focarelor ascunse, dar și pentru prevenirea reaprinderii vegetației. Totodată, echipa din Republica Moldova a asigurat alimentarea cu apă a autospecialelor colegilor eleni.
Misiunea a durat aproximativ cinci ore. După finalizarea intervenției, pompierii moldoveni au revenit la Baza de Operații.
Echipa IGSU continuă să monitorizeze situația din zona de responsabilitate și menține legătura permanentă cu autoritățile elene, fiind pregătită să intervină în cazul apariției unor noi focare.
Cel de-al doilea contingent desalvatori moldoveni participă la misiunea din Grecia în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene. Pompierii moldoveni acționează alături de echipe internaționale pentru consolidarea capacității de răspuns în fața incendiilor de vegetație și de pădure, în perioada cu risc sporit de producere a acestora.








-
Moldova6 zile în urmăAccident mortal la Orhei: Două persoane au murit după un impact frontal între o mașină și un autocar plin cu pasageri.
-
Moldova5 zile în urmăAccident mortal în Chișinău: Un motociclist de 25 de ani, ucis într-un impact în lanț.
-
Moldova4 zile în urmăMoldovean decedat în Polonia: Bărbatul și-a pierdut viața într-un grav accident de circulație.
-
Moldova4 zile în urmă/ÎN CĂUTARE/ Dispărut de mai bine de o săptămână: Un minor de 15 ani a plecat de acasă. Mama și poliția solicită ajutorul cetățenilor.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Vandalismul la el „acasă”: Două cazuri de distrugere a bunurilor publice din capitală, înregistrate în câteva zile.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Fugar reținut la Rezina: Ucrainean căutat internațional pentru trafic de persoane, prins de IGM.
-
Moldova6 zile în urmăFost polițist, trimis în judecată: A întocmit un proces-verbal pe numele Ludmilei Vartic, după decesul acesteia.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Rețea care scotea ilegal din țară sute de ucraineni, destructurată pas cu pas. Încă trei persoane au fost reținute, inclusiv doi foști polițiști de frontieră.
