Rețele de socializare

Moldova

Și-a bătut concubina și prietenul de pahar, după ce i-a văzut sărutându-se

Un tânăr în vârstă de 28 de ani a fost recunoscut vinovat de tentativă de omor și violență în familie, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 8 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis cu încasarea în beneficiul statului a cheltuielilor judiciare în sumă de 5976 lei.

Publicat

Pe 24 iulie, 2022, aproximativ la orele 01:00, învinuitul, aflându-se la domiciliul vecinului său de 43 de ani, situat în or. Cimișlia, fiind în stare de ebrietate alcoolică, după ce ar fi văzut cum concubina sa, o femeie de 26 de ani, ar fi servit alcool și s-ar fi sărutat cu vecinul, din motive de gelozie față de acesta, i-a aplicat ultimului mai multe lovituri cu pumnii peste corp, ulterior, ieșind din domiciliu, i-a mai aplicat acestuia lovituri cu coada unei sape, apoi cu tăișul ei în regiunea capului, acțiunile lui fiind curmate de către concubina acestuia.
În rezultatul loviturilor, victima a fost internată în cadrul Institutului de Medicină Urgentă din municipiul Chișinău, fiind în stare inconștientă gravă.
Tot atunci, aflându-se în domiciliul vecinului său, din motive de gelozie, a adresat cuvinte injurioase și în adresa concubinei sale, amenințând-o cu moartea și  lovit-o cu un obiect ascuțit, aplicându-i plăgi înțepătoare în regiunea claviculei, provocându-i leziuni corporale ușoare.
Tânărul și-a recunoscut vinovăția pentru faptele de care a fost acuzat, prin urmare, judecarea cauzei în privința acestuia a avut loc în procedură simplificată.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Comrat.


Moldova

/VIDEO/ Păcălit de sute de mii de lei: Un bărbat a ajuns victima escrocilor, care s-au dat drept angajați ai unei bănci.

A crezut că vorbește cu un reprezentant al băncii și a pierdut peste 250 de mii de lei. Un bărbat de 36 de ani a fost ținta unei scheme de escrocherie, iar banii ar fi fost ridicați de un tânăr de 31 de ani, suspectat că avea rolul de curier. Polițiștii din sectorul Ciocana l-au reținut, iar la domiciliul acestuia au găsit mai multe probe care ar putea avea legătură cu schema.

Publicat

Potrivit poliției, totul ar fi început cu un apel telefonic. Victima a fost contactată de persoane care s-ar fi prezentat drept angajați ai unei instituții bancare. Convins că discută cu reprezentanții băncii, acesta a urmat indicațiile primite și a transmis peste 250 de mii de lei.

Aici în schemă ar fi intervenit și tânărul de 31 de ani. Acesta este suspectat că a avut rolul de curier și ar fi ridicat banii obținuți prin înșelăciune.

Polițiștii sectorului Ciocana au documentat cazul, iar în urma măsurilor speciale de investigație au reușit să-i stabilească identitatea. Bărbatul a fost reținut.


Ulterior, oamenii legii au făcut percheziții în locuința suspectului. Au fost ridicate trei telefoane, un laptop și alte obiecte care ar putea avea legătură cu infracțiunea.

Suspectul a fost prezentat în fața instanței, iar la solicitarea procurorilor a fost plasat în arest.

Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă până la 8 ani de închisoare.


Citește mai departe

Moldova

Minor dus de urgență la spital: Un copil de 5 ani, lovit de o mașină, după ce a ieșit cu bicicleta pe carosabil.

Nenorocire pe traseu în raionul Orhei. Un copil de 5 ani a ajuns la spital în stare gravă, după ce a fost lovit de un automobil în dimineața de 23 august, în satul Mitoc.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare oferite de poliție, accidentul s-a produs după ce minorul, aflat pe bicicletă, ar fi ieșit pe partea carosabilă. Acesta a fost tamponat de un automobil condus de un bărbat de 24 de ani.

În urma impactului, copilul a suferit traumatisme și a fost preluat de ambulanță, fiind transportat în stare gravă la Spitalul Raional Orhei pentru îngrijiri medicale.

Șoferul a fost supus testării alcoolscopice, iar rezultatul a fost negativ.


Poliția continuă documentarea cazului pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și toate circumstanțele care au dus la impact.


Citește mai departe

Moldova

Lichidat după patru zile: Incendiul izbucnit la gunoiștea din Orhei a fost stins complet.

Incendiul izbucnit la gunoiștea orășenească din municipiul Orhei a fost lichidat complet după patru zile de intervenție continuă. Pompierii au anunțat că ultimele focare au fost stinse în seara zilei de 22 august, la ora 21:30.

Publicat

Misiunea a fost una dificilă, întrucât deșeurile ardeau atât la suprafață, cât și în straturile de dedesubt. Pentru stingerea focarelor, pompierii IGSU, împreună cu reprezentanții administrației locale, au desfăcut și împrăștiat deșeurile, după care au efectuat lucrări de compactare și acoperire.

La intervenție au participat 3 autospeciale IGSU și 13 pompieri, care au lucrat în schimburi. Autoritățile locale au mobilizat alte 10 persoane și 9 unități de tehnică specializată, inclusiv buldozere, excavatoare, camioane și tractoare cu cisterne.

În urma incendiului a fost afectată o suprafață de aproximativ 1.500 de metri pătrați, din cele circa 5.000 de metri pătrați ale gunoiștii.


Reprezentanții IGSU menționează că la această oră, situația este monitorizată de autoritățile locale, iar pompierii mențin legătura cu acestea și sunt pregătiți să intervină, dacă situația o va impune.


Citește mai departe

topul săptămânii