Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Momentul în care un pieton ce traversa pe zebră a fost la un pas de a fi luat pe capota unui taxi

Un pieton care traversa regulamentar strada a fost la un pas de a fi luat pe capota unui taxi.

Publicat

Din imagini se poate observa cum pietonul traversează pe zebră, iar taximetristul nici gând să se oprească, transmite Știri.md.

Din fericire, șoferul a frânat la timp și a ocolit pietonul.

Deși pietonul a scăpat ca prin minune, totuși șoferul va plăti o amendă.


Contactat telefonic, ofițerul de presă din cadrul IGP ne-a spus că taximetristul urmează să fie identificat și sancționat conform legii.


Advertisement

Moldova

Fost primar, acuzat de escrocherie: Ar fi ajutat un om de afaceri să primească ilegal subvenții de 630.000 de lei de la AIPA

Escrocherie la nivelul Administrației Publice Locale. Ex-primarul unui sat din raionul Cahul, dar și un om de afaceri riscă să compară în fața legii după ce ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 630 000 de lei.

Publicat

Potrivit ofițerilor anticorupție, care instrumentează cazul, cei doi sunt bănuiți că ar fi pus la cale o schemă de obținere ilegală a subvențiilor destinate fermierilor afectați de secetă.

Mai exact, administratorul unei companii agricole, cu sprijinul fostului edil al satului Taraclia de Salcie, ar fi falsificat acte privind pagubele provocate de seceta din anii 2022–2023 pentru terenuri agricole pe care, în realitate, nu le administra.

Documentele fictive au fost prezentate Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, iar în baza acestora, compania a obținut subvenții în valoare de peste 630 000 de lei.


Pentru a documenta întreaga rețea implicată, ofițerii CNA și procurorii din Cahul au descins cu percheziții la domiciliile și în automobilele suspecților, după care ambii au fost escortați la sediul CNA pentru audieri.

Ancheta continuă sub conducerea Procuraturii Cahul, iar suspecții beneficiază de prezumția nevinovăției.


Citește mai departe

Moldova

Accident mortal, la Ialoveni. Un tânăr de 18 ani a tamponat cu BMW-ul un pieton ce traversa neregulamentar

Accident fatal în orașul Ialoveni. Un BMW condus de un tânăr de 18 de ani, care se deplasa din direcția Ialoveni spre Chișinău, a tamponat un bărbat de 67 de ani, în momentul în care acesta traversa neregulamentar partea carosabilǎ.

Publicat

În urma traumelor primite, bărbatul a decedat pe loc.

Șoferul, care deține permis de conducere, a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul indicând lipsa alcoolului.


Acesta a fost reținut pentru 72 ore, iar Poliția documentează cazul.


Citește mai departe

Moldova

Accident devastator, în stânga Nistrului: două persoane au murit

Accident devastator, în stânga Nistrului: două persoane au murit după ce mașina în care se aflau a derapat de pe traseu.

Publicat

Accidentul s-a produs în dimineața zilei de 2 mai, pe traseul Parcani – Bîcioc. Un automobil de marca Volkswagen s-a răsturnat și a lovit un copac. Martorii au alertat imediat serviciile de urgență.


La fața locului au intervenit prompt pompierii și salvatorii din Bender. Din interiorul mașinii, angajații Serviciului Situații Excepționale au scos o femeie aflată pe bancheta din spate. Aceasta era conștientă și a fost preluată de echipajul medical.

Cu ajutorul unui instrument special, salvatorii au spart parbrizul și au reușit să extragă un bărbat aflat pe scaunul din față, în dreapta șoferului. Din păcate, acesta nu mai prezenta semne vitale. Medicii au încercat să-l resusciteze, însă fără succes — bărbatul a decedat din cauza traumelor suferite.

Alte două femei au fost găsite la pământ, lângă mașină. Una dintre ele a murit pe loc, iar cealaltă a fost transportată la Spitalul orășenesc din Bender.


Circumstanțele accidentului urmează să fie stabilite.

Citește mai departe

topul săptămânii