Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Atenție la marcaje și indicatoare: INSP luptă cu șoferii care circulă pe benzile destinate transportului public

Graba, neștiința sau iresponsabilitatea. Sunt cauzele din care șoferii care circulă pe străzile capitalei, deseori se deplasează pe benzile destinate doar transportului public.

Publicat

Pentru a preveni, dar și a-i pedepsi pe cei care încalcă, în dimineața de 19 ianuarie, ofițerii INSP au organizat o acțiune pe mai multe străzi ale capitalei. Echipa noastră de filmare a mers la sensul giratoriu de la Bulevardul Renașterii Naționale și strada Tudor Vladimirescu, unde polițiștii îi stopau pe cei care ignorau regulile.

– Ce a încălcat domnul?
– A ignorat prevederile punctului 5.42 al RCR, direcțiile de deplasare destinat transportului public. Conform articolului 240 i s-a aplicat o amendă și trei puncte de penalități”.

„ Eu nu am fost demult, sunt din Dubăsari. M-am „perestroit” pe partea dreaptă să mă duc la dreapta, pe urmă am văzut că asta e banda pentru autobuze. Recunosc, da, ce să nu recunosc dacă așa e drept”.


„N-am mers demult pe aicea, și, mă rog, înainte era așa. Vin și eu odată în an la Chișinău și am nimerit aici”.

Alți șoferi spun însă că știu de această regulă, dar s-ar fi grăbit, de aceea au și încălcat prevederile.

„Ora opt, la ora opt, fratele trebuie să fie la școală, mai repejor așa un pic, și de asta așa am mers. Nu că mă cred mai deștept ca alții sau ceva. Ar fi bine să nu încalce nimeni RCR, dar mereu este cineva cine se grăbește, cine are nevoie mai mult”.


Nu toți conducătorii auto au fost de acord cu constatările polițiștilor. Una dintre șoferițele stopate a spus că ieșea din stația PECO și nu avea cum să ajungă pe banda a doua.

„Vă lămuresc, am trecut de la tipografie, de pe cer, am intrat la benzinărie după care am venit înapoi”.

De cealaltă, oamenii legii spun că, pentru astfel de situații, linia continuă a fost întreruptă, pentru ca șoferii să poată vira pe benzile destinate lor.


NATALIA GOLOVCO, ofițer de presă, Inspectoratul Național de Securitate Publică: „Un pic mai la deal, este instalat indicatorul care preîntâmpină conducătorii că această bandă este destinată pentru transportul public. Iar conducătorii auto care ies, de exemplu din curți, sau din stații PECO, ca în acest exemplu, marcajul este întrerupt, doar câțiva metri, ei au posibilitatea de pe banda întâi să intre pe banda a doua.

Totuși, unii dintre automobiliști s-au arătat extrem de indignați și spun că vor contesta aceste procese verbale în judecată.


„Eu nu am putut să intru în rândul din stânga! Eu mergeam pe banda asta și nu am putut să încap, că este ambuteiaj. Asta e o tâmpenie strașnică, ce înseamnă! Dacă nu îmi dă drumul nimeni în rând, ce să fac? Să mă opresc și să nu dau drumul la troleibuze? Instanța adesea îi pentru cetățean, dar nu pentru tâmpeniile care se fac, uitați-vă ce linii tâmpite au desenat pe drumurile acestea.  Călătoresc și eu cu troleibuzul, șoferii de troleibuz intenționat merg mai încet, fiindcă au grafic, nu merg mai repede fiindcă au cale dreaptă”.

Timp de o oră, cât s-a desfășurat operațiunea, oamenii legii au întocmit 42 de procese verbale pe numele șoferilor care s-au deplasat pe banda destinată transportului public.

NATALIA GOLOVCO, ofițer de presă, Inspectoratul Național de Securitate Publică: „Pentru această încălcare legea prevede amendă de la 750 până la 1500 de lei cu aplicarea a trei puncte de penalizare. În cazul în care conducătorul auto își recunoaște vina, polițiștii întocmesc o decizie, iar conducătorul auto plătește o doime din suma aplicată”.

De menționat că, în prezent, în Chișinău există 7 străzi cu benzi dedicate transportului public. În data de 19 ianuarie, autoritățile au anunțat că pe încă 11 străzi vor fi aplicate marcaje speciale, fiind vorba de Gheorghe Asachi, Alba Iulia, Iurie Gagarin, Constantin Negruzzi, Ciuflea, Dacia, Constantin Tănase, Constantin Tănase, Alexei Mateevici, Vasile Alecsandri, Alecu Russo și Mircea cel Bătrân.

Ediție TV

Au exploata o femeie cu dizabilități timp de 16 ani: Un bunic, un fiu și un nepot reținuți de polițiștii moldoveni și români

A fost exploatată timp de 16 ani. Polițiștii moldoveni, cu suportul colegilor din România au demascat activitatea a trei bărbați din Nisporeni, bunic, tată și nepot, care au impus începând cu anul 2008 și până în prezent, o femeie cu dizabilități să cerșească în diverse țări.

Publicat

Victima are 43 de ani, și așa cum avea doi copii de crescut, situația materială fiind extremă, bunicul, care are acum 63 de ani, a convins-o să meargă la cerșit în afara Moldovei. De-la lungul anilor, schema a fost preluată de feciorul acestuia, de 42 de ani, iar ulterior – de nepot în vârstă de 21 de ani.

Primul reținut a fost feciorul pe teritoriul județului Suceava din România. În aceeași casă, a fost depistată și femeia-victimă. Ulterior, bunicul și nepotul au fost reținuți în raionul Nisporeni.

Cercetările arată că în toți acești ani victima a fost exploatată în mai multe state din Europa, inclusiv în România și Lituania, dar și în Rusia.


Potrivit informațiilor preliminare, activitatea infracțională le aducea zilnic 400-500 euro, din cerșitul femeii care era prezentată în stradă și la centre comerciale, cu o pancartă pe care scria: „Oameni buni, ajutați-mă să adun bani pentru protezarea picioarelor.”

Ca să evite investigații pentru trafic de persoane, un membru de familie al bănuiților s-a căsătorit fictiv cu victima. Investigațiile continuă.

 


Citește mai departe

Ediție TV

„Dreptate pentru Ana-Maria”. Zeci de oameni au ieșit în PMAN cerând autorităților să înăsprească pedepsele pentru violența asupra femeilor

Zeci de oameni au ieșit în Piața Marii Adunări Naționale, cerând autorităților să facă dreptate în cazul tinerei de 19 ani, găsită moartă la Telenești, la opt zile după ce a urcat într-o mașină de ocazie în orașul Orhei.

Publicat

Organizatorii acțiunii stradale spun că în acest fel fac apel către instituțiile statului și cer politici eficiente pentru ca oamenii să se simtă în siguranță.

Pe lângă activiști și cetățeni simpli au venit la manifestație. Oamenii spun că trăiesc un sentiment profund de tristețe și frică.

Între timp, oamenii legii continuă investigațiile. Potrivit poliției, Ana-Maria încă era în viață atunci când a fost scoasă din casa suspectului și urcată în portbagajul mașinii. O cauză preliminară a decesului tinerei ar fi o lovitură puternică la cap. La moment, anchetatorii au dispus efectuarea a zeci de expertize pentru a elucida cazul.


Victima, în vârstă de 19 ani, însărcinată în șase luni, a urcat pe 12 aprilie într-o mașină de ocazie la Orhei, după care a dispărut. După opt zile de căutări în care au fost implicați sute de polițiști și voluntari, trupul neînsuflețit a fost găsit într-o pădure, la 21 de kilometri de casa suspectului, în satul Chițcanii Vechi, raionul Telenești.

Șoferul mașinii în care a urcat fata, este deocamdată singurul suspect în acest caz.

Acesta este fost polițist și fost angajat al Administrației Penitenciarelor și a fost reținut la patru zile distanță din ziua dispariției fetei. Bărbatul are statut de învinuit și e plasat în arest preventiv pentru 30 de zile în penitenciar. Acesta nu colaborează cu anchetatorii.


Codul Penal prevede pentru o asemenea infracțiune pușcărie de la 15 până la 20 de ani sau detenție pe viață.

Pe 23 aprilie, Ana-Maria a fost petrecută pe ultimul drum.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

Rezultatele operațiunii „Motociclistul” la Orhei: Opt bărbați au fost documentați, jumătate fiind băuți la ghidon

Operațiunea „Motociclistul” dă primele roade. În primele cinci zile de când polițiștii sunt cu ochii pe motocicliști, doar în raionul Orhei, documentați au fost opt bărbați, majoritatea pentru că se aflau în stare de ebrietate.

Publicat

Printre ei se numără și doi bărbați de 25 și, respectiv 69 de ani, care conduceau motocultoare în satul Susleni. Aceștia aveau concentrații de alcool în de 0,66 și, respectiv, 1,46 mg/l de alcool în aerul expirat.

Alți cinci motocicliști au fost prinși tot pe teritoriul raionul Orhei ghidând vehiculele deși nu dețineau permise de conducere. Mai mult, unul dintre ei era și băut, având o concentrație de alcool de 0.76 mg/l de alcool în aerul expirat.

În aceeași perioadă a fost identificat și un bărbat de 39 de ani care conducea un ATV fără a deține permis de conducere și având o concentrație de 0,79 mg/l alcool în aerul expirat. Toate vehiculele au fost ridicate și duse la parcarea specială, iar bărbații riscă dosare penale.


Menționăm că operațiunea „Motociclistul” a început pe 8 aprilie și va dura până pe 31 octombrie, având drept scop îmbunătățirea nivelului de disciplină rutieră a conducătorilor de motociclete și motorete.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii