Moldova
Trei permise de conducere falsificate, ridicate de la trei călători la Costești și Giurgiulești
La trecerea frontierei moldo-române, angajații Poliției de Frontieră au depistat trei permise de conducere, cu semne rezonabile de falsificare. Documentați sunt doi conaționali și un cetățean al Ucrainei.
Primii doi tineri – cetățeni moldoveni, au fost descoperiți în PTF Costești, unul dintre ei era pasager la o cursă ce se deplasa în Germania, iar altul – în Franța. Ambii dețineau asupra lor permise de conducere, care ar fi eliberate de autoritățile moldovenești.
În cadrul verificării amănunțite, cu tehnica specială, s-a constatat că actele sunt falsificate. Din declarații s-a aflat că documentele au fost cumpărate, unul ar fi oferit 800 EUR pentru serviciile ilegale de perfectare, al doilea tânăr – 250 EUR. Cercetările pe incidente sunt continuate de către polițiștii de frontieră din Direcția regională NORD, documentele falsificate au fost transmise spre expertiză.
În PTF Giurgiulești-Galați, un permis de conducere contrafăcut a fost prezentat de către un șofer de camion. Bărbatul de 42 de ani a fost legitimat ca cetățean al Ucrainei. În timpul procedurilor de control, polițiștii de frontieră au stabilit că permisul de conducere conține indici de falsificare.
La cele depistate, străinul a comunicat că actul original i-a fost ridicat pentru nerespectarea regulilor de circulație rutieră, fapt ce l-a motivat să-și perfecteze altul, fiind ajutat de un intermediar.
Persoanei i-a fost autorizată trecerea frontierei de stat, ca urmare a consultării bazei de date a Ucrainei, prin care s-a confirmat dreptul de conducător auto al acestuia.
În continuare, polițiștii de frontieră din Direcția regională SUD cercetează cazul sub aspectul săvârșirii infracțiunii privind deținerea și folosirea actelor oficiale false.
Moldova
Condamnat pentru viol: Un bărbat va sta 7 ani după gratii, după ce și-ar fi abuzat sexual fiica vitregă.
Un bărbat de 45 de ani a fost condamnat la 7 ani de închisoare după ce și-ar fi abuzat sexual fiica vitregă, în vârstă de 17 ani.
Totul s-a petrecut în primăvara anului 2019, când inculpatul a chemat minora la domiciliul său sub pretextul de a avea grijă de copiii mai mici ai familiei, profitând de faptul că mama fetei era plecată la muncă peste hotare.
În dimineața zilei de 11 aprilie, în timp ce fata dormea, bărbatul a imobilizat-o și a forțat-o să întrețină un raport sexual, ignorând rezistența acesteia. În stare de șoc, minora le-a mărturisit în aceeași seară celor mai apropiate persoane: surorii sale mai mari și unei prietene. Ulterior, sora a anunțat-o pe mama lor, aflată în străinătate, care a solicitat intervenția unei rude pentru a însoți copila la poliție și a depune plângere.
Deși în fața instanței bărbatul a negat totul, susținând că acuzațiile sunt neîntemeiate, probele au fost decisive.
Acesta va executa pedeapsa într-un penitenciar de tip semiînchis și este obligat să achite victimei 127 de mii de lei drept prejudiciu moral, biologic și cheltuieli de asistență juridică.
Moldova
Biciclist rănit în impact: Un bărbat a ajuns la spital în urma unui accident produs în capitală.
Accident rutier în centrul capitalei, soldat cu rănirea unui biciclist.
Potrivit poliției, incidentul s-a produs în ziua de 31 martie, în jurul orei 11:05, pe strada Gavriil Bănulescu-Bodoni din municipiul Chișinău. Conform informațiilor preliminare, un bărbat de 36 de ani, aflat la ghidonul unei biciclete electrice, s-a tamponat cu un automobil condus de un alt bărbat de aceeași vârstă.
În urma impactului, bicicleta a fost proiectată într-un al treilea autoturism, condus de un șofer în vârstă de 62 de ani. Coliziunea în lanț a provocat avarierea vehiculelor implicate și rănirea conducătorului bicicletei.
Biciclistul a suferit traumatisme și a fost preluat de echipajul medical, fiind transportat la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Deocamdată, nu se cunosc detalii despre starea exactă a acestuia.
La fața locului au intervenit oamenii legii pentru documentarea cazului și fluidizarea traficului, iar poliția a inițiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.
Moldova
/VIDEO/ Marijuana de milioane, ridicată la Orhei: Un bărbat din Furceni, reținut după ce polițiștii au găsit 11 kg de droguri în gospodăria sa.
Marijuana în valoare de câteva milioane de lei a fost scoasă din circuit de polițiștii din Orhei, în urma unei percheziții la domiciliul unui bărbat de 63 de ani din satul Furceni.
Potrivit oamenilor legii, în cadrul descinderilor, polițiștii au depistat și ridicat aproximativ 11 kilograme de marijuana, dar și plante și semințe de cannabis. De asemenea, în locuința suspectului a fost găsit un dispozitiv artizanal destinat consumului de droguri.
Valoarea estimativă a substanțelor narcotice, pe piața ilicită, se ridică la aproximativ 5 milioane de lei.
Bărbatul de 63 de ani a fost reținut pentru 72 de ore, iar conform legislației în vigoare, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 6 ani.
Substanțele ridicate au fost transmise pentru expertiză la Centrul Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP, iar polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele cazului.
-
Moldova4 zile în urmăFocuri de armă asupra unui troleibuz din capitală: aproximativ 70 de călători se aflau în salon în momentul incidentului.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/Peste 650 de permise auto, anulate: Candidații au fost surprinși încercând să fraudeze examenul teoretic.
-
Moldova5 zile în urmăTrei persoane, la spital: Un microbuz s-a izbit într-un pilon, la Peresecina.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Narcotice și urmărire ca în filme la Stăuceni: Doi tineri au încercat să fugă de poliție, tamponând mașina acestora.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Administratorul canalului de Telegram ilegal „Car Vertical” – reținut, iar canalul – închis. Sunt cercetate penal 10 persoane, după publicarea imaginilor intime a peste 1900 de femei.
-
Moldovao zi în urmă/VIDEO/ „Spărgeau” apartamente: Doi hoți de locuințe, reținuți după un furt de peste 650 de mii de lei.
-
Moldovao zi în urmă/VIDEO/ Evaziune de milioane în capitală: O firmă de chirie și leasing auto ar fi ascuns circa 6 milioane de lei de stat.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Șofer teribilist, sancționat: Un tânăr de 20 de ani s-a filmat conducând cu aproape 200 km/h pe bulevardul Dacia.
