Rețele de socializare

Moldova

Cei șase tineri care, acum trei ani, ar fi bătut doi studenți în Parcul Catedralei au fost eliberați

Cei șase studenți care acum trei ani au snopit în bătaie doi tineri în Parcul Catedralei din centrul capitalei au fost eliberați din sala de judecată.

Publicat

O hotărâre în acest sens a fost pronunțată zilele trecute de magistrații Judecătoriei Chișinău, informează Deschide.md.

Fapta a fost comisă aproape de miezul nopții, acum trei ani. Bănuiții traversau parcul după ce au sărbătorit ziua de naștere a unuia dintre ei și au consumat alcool. În preajmă se aflau victimele, care au ieșit la o plimbare cu bicicletele, iar în acele momente se odihneau înainte să plece spre casă.

Motivul agresiunii ar fi fost observația pe care le-ar fi făcut-o victimele atunci când cineva dintre cei șase a fluierat. Aceștia s-au apropiat de studenți, i-ar fi numit cu cuvinte necenzurate și i-ar fi agresat fizic.


Inculpații au vârsta cuprinsă între 16 și 32 de ani. Potrivit Procuraturii, unul dintre ei a fost anterior condamnat pentru furt.


Moldova

Imagini cu impact emoțional: O tânără a fost bătută cu bestialitate de alte adolescente, la Băcioi

Imagini cu impact emoțional: O tânără a fost bătută cu bestialitate de alte adolescente la Băcioi.

Publicat

După ce o secvență video a fost făcută publică pe rețelele sociale, Inspectoratul de Poliție Botanica s-a autosesizat. Potrivit oamenilor legii, incidentul ar fi avut loc la începutul lunii aprilie, însă până în prezent, nici victima și nici martorii nu au sesizat organele de drept.

În prezent, poliția întreprinde măsuri pentru identificarea persoanelor implicate în conflictul surprins în imagini. Ulterior, acestea urmează să fie audiate conform procedurii legale pentru a determina motivul care a dus la izbucnirea violențelor.

În context, Inspectoratul Botanica face apel la oricine deține informații suplimentare să coopereze cu autoritățile pentru a facilita soluționarea rapidă a acestui incident.



Citește mai departe

Moldova

S-ar fi certat cu iubita. un tânăr de 27 de ani a urcat pe o clădire părăsită și amenința că va sări în gol

S-ar fi certat cu iubita. un tânăr de 27 de ani a urcat pe o clădire părăsită și amenința că va sări în gol.

Publicat

Totul a avut loc în după-amiaza de 16 mai, pe strada Nicolae Testemițanu din cartierul Telecentru. La fața locului s-au deplasat în regim de urgență polițiști, pompieri, gata oricând să instaleze perna de salvare, și medici cu ambulanța.

În urma discuțiilor avute cu angajata serviciului psihologic, bărbatul a fost convins să renunțe la acțiunile sale periculoase.

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, tânărul are 27 de ani și le-ar fi declarat forțelor de ordine că s-a certat cu prietena sa, de aceea a decis să se arunce de pe clădire.


În legătură cu acest caz, a fost inițiată o anchetă pentru a stabili circumstanțele.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

A provocat un accident rutier, după care a fugit de la locul faptei: Șoferul este căutat de poliție

Un șofer a provocat un accident violent în capitală, iar imediat după a fugit de la fața locului și este căutat de poliție.

Publicat

Totul s-a întâmplat în seara zilei de 15 mai pe Șoseaua Hîncești, la intrarea pe podul din zonă.

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, șoferul aflat la volan ar fi pierdut controlul asupra mașinii în curbă, iar în rezultat a derapat, a tamponat un alt automobil, după care s-a răsturnat. La volanul celuilalt vehicul se afla un bărbat de 36 de ani, care a scăpat nevătămat.

Imediat după impact, șoferul care s-ar face vinovat a fugit de la locul accidentului, abandonând automobilul distrus în mijlocul străzii. La scurt timp, poliția a intervenit pentru documentare, mașina inversată a fost dusă la parcarea specială, iar șoferul- căutat de oamenii legii.


Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, dar și a identifica locul aflării conducătorului auto responsabil de cele întâmplate.

 


Citește mai departe

topul săptămânii