Rețele de socializare

Moldova

Și-ar fi omorât propriul frate cu o lopată și un hârleț. Un bărbat de 50 de ani, condamnat la 18 ani de pușcărie

Prin sentința Judecătoriei Hîncești, sediul Central, din 26 decembrie 2022, un bărbat în vârstă de 50 de ani, originar din raionul Ialoveni, a fost condamnat la închisoare pe un termen de 18 ani, cu executare în penitenciar de tip închis pentru comiterea infracțiunii de omor, săvârșit asupra unui membru de familie . 

Publicat

Sentința motivată va fi pronunțată la 01 februarie 2023.

Așadar, potrivit actului de învinuire, pe parcursul zilei de 14 mai 2022, inculpatul, aflându-se la domiciliul fratelui său, fiind în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, în urma unui conflict apărut cu victima, i-a aplicat mai multe lovituri peste diferite părți ale corpului, cu mâinile și picioarele, inclusiv cu o lopată, un hârleț, o strecurătoare și cu o măsuță din lemn.

În rezultatul traumelor suportate, victima a decedat la fața locului.


În privința inculpatului a fost menținută măsura preventivă sub formă de arest preventiv, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.

Inculpatul a pledat nevinovat.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.


Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Mașină scăpată de sub control, proiectată în gard la intrarea în Vrănești

Un accident rutier s-a produs miercuri, 17 decembrie, la intrarea în localitatea Vrănești, raionul Sîngerei, după ce șoferul unui automobil a pierdut controlul volanului din cauza condițiilor meteo.

Publicat

Mașina a ajuns în gardul unei gospodării, care s-a prăbușit în urma impactului, iar autoturismul a fost serios avariat.

Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.


Polițiștii investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Tractor răsturnat după un carambol pe M-3, la Congaz: mai multe persoane rănite

Un accident în lanț, cu implicarea unui tractor și a două automobile, s-a produs miercuri seara pe traseul M-3, între Congaz și Alexeevca, din UTA Găgăuzia.

Publicat

Un Volkswagen Sharan a lovit remorca tractorului, care s-a răsturnat, iar autoturismul a fost proiectat pe contrasens, unde s-a izbit de un Volvo, , potrivit PulsMedia.MD.

În urma impactului, trei persoane au fost rănite și transportate la spitalul din Comrat.


Circumstanțele accidentului sunt investigate de poliție.


Citește mai departe

topul săptămânii