Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Tânăr de 25 de ani, prins beat criță la volan, pe o stradă din capitală

Astăzi dimineață, în jurul orei 06:20, pe strada Studenților din capitală, polițiștii de patrulare au stopat o mașină Volvo, condusă de un tânăr de 25 de ani.

Publicat

Polițiștii i-au solicitat actele la control, acesta vizibil fiind în stare de ebrietate. Fiind testat cu aparatul Drager s-a constatat o concentrație de alcool de 0.81 mg/l în aerul expirat.

Mașina a fost ridicată și transportată la parcarea specială, iar în privința șoferului a fost pornit un dosar penal pentru conducerea mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, care se pedepsește cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport, sancțiune aplicată de instanța de judecată.


Moldova

Beat și violent: a încercat să ia arma unui polițist și a ajuns la închisoare

Un bărbat de 32 de ani a fost condamnat la un an de închisoare, cu executare, după ce a agresat un polițist aflat în misiune, în municipiul Chișinău.

Publicat

Incidentul s-a produs în noaptea de 1 mai, când oamenii legii au intervenit la o sesizare privind un grup de persoane aflate în stare de ebrietate și cu comportament agresiv pe o stradă din capitală.

Potrivit anchetei, după ce a fost dus la Inspectoratul de Poliție Botanica, bărbatul a continuat să fie violent, iar în timpul testării alcoolscopice a încercat să sustragă arma unui polițist, provocând o altercație. Ofițerul a fost lovit cu pumnul în față și amenințat, iar agresorul a fost ulterior trimis în judecată.

Instanța l-a condamnat la un an de detenție într-un penitenciar de tip semi-închis, iar bărbatul și-a recunoscut vina pentru faptele comise.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Ar fi lăsat o plită electrică conectată: Un bărbat din Ruseștii Noi a murit intoxicat cu produse de ardere.

Un bărbat de 65 de ani a murit în urma unui incendiu izbucnit într-o locuință din raionul Ialoveni, după ce ar fi lăsat o plită electrică conectată în timp ce dormea. Tragedia s-a produs în după-amiaza zilei de 16 decembrie, în satul Ruseștii Noi.

Publicat

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în interiorul casei a izbucnit un incendiu care s-a autostins până la apelarea echipelor specializate. Ajunși la fața locului, salvatorii au depistat cadavrul proprietarului, care, cel mai probabil, s-a intoxicat cu produsele de ardere.

În urma cercetărilor preliminare, s-a stabilit că bărbatul ar fi adormit lăsând plita electrică conectată în apropierea sa. Din cauza supraîncălzirii aparatului, în încăpere a izbucnit un incendiu, fiind afectate o saltea, lenjeria de pat și mai multe articole vestimentare aflate pe pat.

Alte circumstanțe ale incidentului urmează să fie stabilite de specialiști.


În acest context, reprezentanții IGSU avertizează că nerespectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la utilizarea aparatelor electrice de încălzit poate avea consecințe fatale. Salvatorii îndeamnă cetățenii să instaleze corect și să verifice periodic funcționalitatea aparatelor electrice, precum reșourile, plăpumile electrice sau aerotermele.

De asemenea, oamenii sunt sfătuiți să evite amplasarea acestora în apropierea materialelor combustibile, cum ar fi mobilierul, lenjeria, hainele sau alte obiecte ușor inflamabile și să le deconecteze obligatoriu pe timpul nopții sau atunci când părăsesc locuința.

Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului 2025, în Republica Moldova au fost înregistrate 107 incendii provocate de exploatarea necorespunzătoare a aparatelor și echipamentelor electrice, în urma cărora 8 persoane și-au pierdut viața.


Citește mai departe

Moldova

12 moldoveni, depistați într-un imobil abandonat și expulzați din Italia

O amplă operațiune a Poliției de Stat din Italia s-a soldat cu expulzarea a 12 cetățeni ai Republicii Moldova, descoperiți într-o casă abandonată din localitatea Villanova, provincia Forlì-Cesena. Intervenția a fost declanșată după sesizările locuitorilor din zonă, care au semnalat prezența unor persoane suspecte într-un imobil părăsit.

Publicat

La fața locului au intervenit polițiștii Biroului pentru Imigrație și ai Brigăzii Mobile, care au identificat mai mulți cetățeni străini. În urma verificărilor, s-a stabilit că 12 dintre aceștia, cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani, nu dețineau documente legale de ședere pe teritoriul Italiei.

În baza deciziei șefului Poliției, aceștia au fost expulzați și escortați la aeroport în seara zilei de 12 decembrie, fiind trimiși în Republica Moldova.


Autoritățile locale au calificat intervenția drept una dintre cele mai ample acțiuni de acest tip desfășurate în provincie, raportat la numărul persoanelor implicate.

Reprezentanți ai administrației locale din Forlì au salutat operațiunea, subliniind că astfel de acțiuni contribuie la combaterea imigrației ilegale și la restabilirea siguranței în comunități, prin prevenirea apariției unor focare de ilegalitate și degradare urbană.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii