Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Droguri evaluate la peste două milioane de lei, ridicate de polițiștii din Bălți. Nouă suspecți – reținuți

Ofițerii de investigații din cadrul Inspectoratului de poliție Bălți sub conducerea procurorilor Procuraturii municipiului Bălți, au destructurat activitatea ilicită a unui grup criminal, specializat în comercializarea drogurilor de diferit tip, prin intermediul magazinelor online și aplicația Telegram.

Publicat

Ca urmare a efectuării măsurilor speciale de investigații și acțiunilor de urmărire penală, polițiștii au stabilit că, în perioada lunilor august – octombrie curent, 9 persoane cu vârstele cuprinse între 21 și 30 ani, au pus în circulație o cantitate de droguri în proporții deosebit de mari, pe care le realizau pe teritoriul mun. Bălți și zona de nord a Republicii Moldova. Drogurile erau ascunse în locuri mai puțin aglomerate, iar coordonatele și fotografiile cu plasarea acestora erau transmise prin aplicația Telegram „operatorului” care deservea interesele grupului.

Oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliile suspecților, în cadrul cărora au depistat: 1,5 kg de PVP-sare,130 gr. de marijuana, 100 pastile cu efect psihotrop, telefoane mobile, cartele SIM, mijloace bănești, cântare electronice, un aparat pentru consumul drogurilor confecționat artizanal, materiale care urmau să fie utilizate pentru vânzarea substanțelor narcotice.

Valoarea drogurilor ridicate constituie aproximativ 2 milioane de ei. Toate persoanele suspectate de comiterea infracțiunii au fost reținute pentru 72 de ore, iar trei dintre ei au fost plasați în arest pe un termen de 30 de zile.


Potrivit legii penale, persoanele vinovate de ”Circulația ilegală a drogurilor etnobotanicelor, sau analogilor acestora în scop de înstrăinare” riscă până la 15 ani privațiune de libertate.

În continuare sunt întreprinse acțiuni în vederea stabilirii și altor persoane care au participat la comiterea infracțiunii, precum și aderența acestora la infracțiuni anterior comise.


Advertisement

Moldova

12 moldoveni, depistați într-un imobil abandonat și expulzați din Italia

O amplă operațiune a Poliției de Stat din Italia s-a soldat cu expulzarea a 12 cetățeni ai Republicii Moldova, descoperiți într-o casă abandonată din localitatea Villanova, provincia Forlì-Cesena. Intervenția a fost declanșată după sesizările locuitorilor din zonă, care au semnalat prezența unor persoane suspecte într-un imobil părăsit.

Publicat

La fața locului au intervenit polițiștii Biroului pentru Imigrație și ai Brigăzii Mobile, care au identificat mai mulți cetățeni străini. În urma verificărilor, s-a stabilit că 12 dintre aceștia, cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani, nu dețineau documente legale de ședere pe teritoriul Italiei.

În baza deciziei șefului Poliției, aceștia au fost expulzați și escortați la aeroport în seara zilei de 12 decembrie, fiind trimiși în Republica Moldova.


Autoritățile locale au calificat intervenția drept una dintre cele mai ample acțiuni de acest tip desfășurate în provincie, raportat la numărul persoanelor implicate.

Reprezentanți ai administrației locale din Forlì au salutat operațiunea, subliniind că astfel de acțiuni contribuie la combaterea imigrației ilegale și la restabilirea siguranței în comunități, prin prevenirea apariției unor focare de ilegalitate și degradare urbană.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Hoți „cu scanner”, prinși în Chișinău: prejudiciu de aproape 70.000 de lei

Patru bărbați din Georgia, cu vârste între 28 și 45 de ani, au fost reținuți în capitală, fiind bănuiți că spărgeau automobile folosind dispozitive electronice care interceptau semnalul cheii. Suspecții ar fi comis cel puțin două furturi din mașini lăsate nesupravegheate, de unde sustrăgeau bani și bunuri.

Publicat

Prejudiciul total cauzat este estimat la aproximativ 69.000 de lei.

În urma investigațiilor s-a stabilit că suspecții acționau în momentele în care autoturismele erau lăsate nesupravegheate. Aceștia foloseau metoda „scanner”, utilizând dispozitive electronice speciale pentru a intercepta semnalul cheii și a debloca vehiculele fără a lăsa urme de forțare. Din interiorul automobilelor erau sustrase sume de bani și diverse bunuri materiale.


La scurt timp, polițiștii Inspectoratului de la Botanica, în comun cu angajații Direcției de Poliție Chișinău, au identificat automobilul cu care se deplasau suspecții. Aceștia au fost localizați și reținuți în trafic.

În urma perchezițiilor, oamenii legii au depistat și ridicat articole vestimentare despre care există suspiciuni că ar fi fost utilizate la comiterea furturilor, precum și alte obiecte cu valoare probatorie.

Totodată, ancheta a relevat că persoanele vizate ar fi fost specializate și în furturi din locuințe.


Indivizii au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă vinovăția lor va fi demonstrată, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 4 ani.

Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cauzei, identificarea altor posibile episoade infracționale și recuperarea prejudiciului material cauzat.


Citește mai departe

Moldova

Un bărbat a fost rănit într-un incendiu izbucnit într-o parcare din Chișinău

Un incendiu s-a produs în dimineața zilei de 15 decembrie, într-o parcare individuală de pe strada Ginta Latină din municipiul Chișinău. Potrivit informațiilor, focul a cuprins o construcție auxiliară de aproximativ 20 de metri pătrați, unde ardeau bunuri materiale.

Publicat

La fața locului au intervenit două echipaje de salvatori și pompieri, care au localizat incendiul în scurt timp și l-au lichidat complet. În urma incidentului, proprietarul construcției, un bărbat de 69 de ani, a suferit arsuri de gradul II și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.

Potrivit IGSU, de la începutul anului 2025 în Republica Moldova au fost înregistrate 1590 de incendii, în urma cărora 97 de persoane și-au pierdut viața. În ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 31 de situații de risc.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii