Rețele de socializare

Moldova

Șantaj cu secvențe video intime. Organizatorul schemei a primit 12 ani de pușcărie

Prin sentința Judecătoriei Edineț, sediul Briceni din 03 octombrie 2022, un tânăr în vârstă de 28 ani, originar din raionul Briceni, fiind constatată temeinicia și probarea acuzațiilor susținute de către procurori, a fost condamnat la 12 ani închisoare și amendă în mărime de 150 000 lei pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (art. 189 alin. (3) din Codul penal).

Publicat

Conform acuzațiilor aduse de către procurori, bărbatul este învinuit că, în perioada septembrie-noiembrie 2020, acționând în interes material, de comun acord cu alte persoane neidentificate, utilizând pe rețelele de socializare un profil fals, sub pretextul stabilirii unor relații prietenești și amoroase, fiind ajutat de alte persoane, i-a cerut victimei suma de 90 000 de lei, amenințând-o cu răspândirea unor poze și secvențe video cu caracter intim ale ultimei, prin plasarea acestora pe rețelele de socializare.

Precizăm că, în perioada comiterii infracțiunii făptuitorul deja își ispășea pedeapsa într-un penitenciar din țară, pentru comiterea unor infracțiuni similare.

Menționăm că, inculpatul și-a recunoscut vinovăția în săvârșirea faptelor de care a fost acuzat, iar judecata pe acest caz, s-a realizat conform unei proceduri simplificare, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală (364/1 din Codul de procedură penală).


În aceste condiții, conform normelor legale, acesta a beneficiat de o reducere cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare.

Mai mult, la pronunțarea sentinței de condamnare, instanța de judecată a dispus încasarea din contul inculpatului în beneficiul părții vătămate a prejudiciului material și moral cauzate în mărime de 65 650 lei.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.


Advertisement

Moldova

BMW răsturnat la Hîncești: Șofer era beat – pasagerii luptă pentru viață

Băutura continuă să facă victime. Doi bărbați au ajuns în stare gravă la spital după ce mașina în care se aflau ca pasageri s-a izbit într-un copac, apoi s-a răsturnat. Șoferul automobilului era în stare avansată de ebrietate.

Publicat

Accidentul rutier s-a produs în seara de 23 iunie, aproape de ora 22.30, la intrarea în localitatea Sărata-Galbenă, raionul Hîncești. Potrivit poliției, șoferul, un tânăr de 28 de ani, aflat la volanul uni BMW, ar fi pierdut controlul asupra mașinii și s-a izbit violent de un copac de pe marginea traseului.

În urma impactului, automobilul s-a inversat. În imaginile surprinse de martori la fața locului poate fi observată mașina făcută țăndări și toate airbag-urile declanșate. La fața locului au intervenit polițiști, dar și ambulanța. Medicii au preluat imediat pasagerii, cu vârstele de 29 și respectiv 34 de ani și i-au dus de urgență la spital, unde au fost internați în stare gravă.


Șoferul, care, ca prin minune a scăpat nevătămat, a fost testat cu aparatul Drager la fața locului, iar rezultatele au arătat o concentrație de 1.11 mg/l de alcool pur în aerul expirat – valoare ce depășește de peste 7 ori norma maximă admisă de lege. Poliția a inițiat o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele accidentului.


Citește mai departe

Moldova

Impac fatal, la Cahul: Doi oameni au murit, după ce mașina lor s-a izbit de un copac.

O dimineață obișnuită s-a transformat într-o tragedie fără margini în raionul Cahul. Un bărbat de 57 de ani și o femeie de 51 de ani și-au pierdut viața, după ce mașina în care se aflau a derapat de pe șosea și s-a izbit violent de un copac.

Publicat

Accidentul s-a produs în dimineața de 25 iunie, în jurul orei 7:00, în apropierea satului Colibași. Din primele informații oferite de poliție, șoferul – originar din localitate – ar fi pierdut controlul volanului, iar autoturismul a părăsit carosabilul, oprindu-se într-un copac de pe marginea drumului.

Impactul a fost devastator. Echipele de intervenție sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a salva viețile celor doi.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate ce a dus la producerea accidentului.


Autoritățile trag un semnal de alarmă și le reamintesc șoferilor să adapteze viteza la condițiile de drum și să evite urcarea la volan în stare de oboseală sau sub influența alcoolului.


Citește mai departe

Moldova

Un complice al șefului Biroului Vamal Centru, arestat într-un dosar de corupție, reținut astăzi de CNA și procurori

Centrul Național Anticorupție în comun cu procurorii mun. Bălți anunță despre efectuarea unor percheziții la un complice al șefului Biroului Vamal Centru, reținut pe 21 mai în dosarul în care este cercetată o schema infracțională de percepere a mijloacelor financiare ilicite în schimbul facilitării trecerii mărfurilor peste frontiera vamală a R. Moldova la importul de mărfuri în țară, destinate regiunii transnistrene.

Publicat

Bărbatul, care este o rudă apropiată a învinuitului și ar fi avut rolul de intermediar, a fost reținut în această dimineață pentru 72 de ore, fiind cercetat penal pentru complicitate la coruperea pasivă.

Amintim că, pe 21 mai, șeful Biroului Vamal Centru și un broker vamal au fost reținuți de CNA într-un dosar de corupere pasivă în circumstanțe agravante. Ulterior, în cadrul aceluiași dosar a fost reținut șeful Postului Vamal Intern Căușeni, iar în urma acțiunilor de urmărire penală au fost ridicate mai multe telefoane mobile, suma totală a mijloacelor financiare depistate constituind circa 1, 1 milioane de lei.

Acțiunile de urmărire penală continuă în cauza penală menționată sub conducerea procesuală a procurorilor mun. Bălți.


Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii