Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Membrii unei grupări infracţionale specializată în vânzarea drogurilor sintetice i-au uimit pe oamenii legii

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale în comun cu Inspectoratul Național de Investigații al IGP, pe parcursul a 6 luni de zile, au documentat o grupare criminală care a inventat și pus în aplicare o schemă infracțională privind introducerea prin contrabandă a drogurilor pe teritoriul Republicii Moldova, comercializarea drogurilor, precum și spălarea banilor rezultați din activitatea criminală.

Publicat

Potrivit circumstanțelor cauzei penale, începînd cu în perioada 2017, o persoană în vîrstă de 30 de ani, a creat o grupare criminală și a împărțit rolurile între membrii grupării, astfel încît acesta organiza introducerea drogurilor pe teritoriul Republicii Moldova prin poștă și rute internaționale de pasageri.

În continuare, liderul grupării precum și alți membri, camuflau drogurile – în spații cu acces public, la rădăcina copacilor, sub bordure, pietre și alte locații, iar prin intermediul unei aplicații speciale, era fixat locul exact de ascundere a drogurilor și transmis prin canalul securizat liderului grupării.

Concomitent, liderul grupării organiza perfectarea cardurilor bancare, inclusiv pe numele altor persoane, pentru a putea gestiona banii rezultați din vînzarea drogurilor.
Astfel, urmărind scopul comercializării drogurilor fără un contact fizic cu cumpărătorul, liderul grupării a creat un ”telegram canal”, unde plasa informații despre comercializarea drogurilor, iar în canalul securizat erau admiși doar utilizatori de încredere, iar persoanele terțe nu aveau acces pe acest canal.


Doritorii de a procura droguri, erau acceptați de către conducătorul grupării în „chat”-ul indicat. Ulterior, ultimul prin intermediul canalului de comunicație securizat, îi instructa referitor la modalitatea de procurare a drogurilor.

Astfel, potențialul cumpărător primea de la liderul grupării, rechizitele unui cont bancar sau conturile portmoneelor electronice, unde urmau să fie depuse mijloace bănești pentru procurarea drogurilor.

Drept confirmare a depunerii banilor, cumpărătorul de droguri expedia prin aplicația „telegram”, organizatorului poza bonului fiscal.


După aceasta cumpărătorul primea de la organizator ”link”, la accesarea căruia cumpărătorul identifica locul unde erau ascunse drogurile, astfel încît vînzătorul și cumpărătorii de droguri nu aveau contact fizic, iar mesajele acestora erau șterse.

Astfel, s-a stabilit că în perioada 2017-iulie 2018, gruparea criminală documentată a spălat bani în sumă de peste 9 mln. lei, rezultați din vînzarea drogurilor, utilizînd circa 9 conturi bancare și 160 portmonee electronice.

În rezultatul percheziției efectuate la domiciliu liderului grupării criminale au fost ridicate mai multe carduri bancare pe numele diferitor persoane, peste 600 mii lei, aproximativ 1000 euro, instrumente și obiecte pentru împachetarea drogurilor, aparat de numărat banii, precum și alte obiecte care probează comiterea infracțiunilor.


De către procurorii PCCOCS au fost reținuți și arestați 2 membrii ai grupării criminale, inclusiv organizatorul.

Unul din ei deja au fost diferit justiției, urmărirea penală în privința celorlalți continuă.


Drogurile vîndute erau de tip PVP și utilizarea lor au următoarele efecte dezastruoase:

• Dependenta fizica si psihica
• Schimbari de temperament
• Probleme cu somnul
• Comportament psihotic
• Hipertermie (persoanelor le este foarte cald)
• Convulsii
• Infarct
• Tensiune ridicata
• Probleme respiratorii grave
• Coma și chiar moarte.

Faptelor incriminate prevăd următoarele sancțiuni:
-Circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare, comisă de către un grup criminal organizat în proporții deosebit de mari, se pedepsește cu închisoare de la 7 la 15 de ani.

-Spălarea banilor comisă de către un grup criminal organizat, în proporții deosebit de mari, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 10 ani.

-Contrabanda comisă de către mai multe persoane, în proporții deosebit de mari, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani.

Moldova

/VIDEO/ I-a lăsat fără milioane de lei: Un chișinăuian este bănuit de escrocherie de proporții legate de așa zise investiții.

O schemă amplă de escrocherie, cu un prejudiciu estimat la peste 10 milioane de lei, a fost destructurată de polițiștii și procurorii din sectorul Botanica al capitalei. Operațiunea a fost desfășurată cu sprijinul mascaților din cadrul brigăzii cu destinație specială „Fulger”, în urma unor investigații de durată.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, principalul suspect este un bărbat de 33 de ani, domiciliat în Chișinău, care ar fi pus în aplicare schema infracțională în perioada anilor 2024–2025.

Acesta este bănuit că ar fi convins mai mulți agenți economici să investească sume considerabile de bani în activități comerciale aparent profitabile. Ulterior însă, bărbatul nu și-ar fi respectat obligațiile asumate, însușindu-și atât mijloacele financiare, cât și bunurile obținute de la victime.

În urma acțiunilor procesual-penale și a măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au reușit să documenteze activitatea suspectului.


În cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliul acestuia, au fost depistate și ridicate ciorne, documente și alte materiale considerate relevante pentru cauza penală.

În prezent, bărbatul este cercetat penal, iar dacă va fi găsit vinovat, riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 15 ani.

Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului, identificarea eventualilor complici, dar și pentru recuperarea prejudiciului cauzat victimelor.


Citește mai departe

Moldova

Impact matinal în capitală: O șoferiță a ajuns la spital, după ce a intrat în coliziune cu un alt automobil.

Accident rutier soldat cu rănirea unei persoane în capitală. Totul s-a întâmplat în dimineața de 20 martie în cartierul Telecentru.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, impactul a avut loc în jurul orei 09:20, pe strada Miorița.

Din primele date, un bărbat de 40 de ani, aflat la volanul unui automobil, s-ar fi tamponat cu un alt autoturism, condus de o tânără în vârstă de 24 de ani. Circumstanțele exacte în care s-a produs coliziunea nu sunt deocamdată cunoscute.

În urma impactului, conducătoarea auto a suferit traumatisme și a fost preluată de echipajul medical, fiind transportată la spital pentru investigații suplimentare.


La fața locului au intervenit polițiștii, care au securizat perimetrul și au demarat cercetările.

Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ „Ploaie” de droguri, la Ialoveni: PVP, marijuana și cartușe, găsite în locuințele a trei bărbați.

Trei persoane din raionul Ialoveni sunt cercetate pentru trafic de droguri, după ce în gospodăriile acestora au fost descoperite substanțe interzise și echipamente folosite pentru comercializare.

Publicat

Este vorba despre doi bărbați de 28 și 42 de ani din Costești și un tânăr de 20 de ani din Hansca. În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat droguri de tip PVP, cunoscut ca „sare”, dar și marijuana.

În locuințele suspecților au mai fost găsite cântare electronice de precizie, pachețele pentru ambalare, telefoane mobile cu informații relevante pentru anchetă, dar și obiecte utilizate pentru consumul de droguri. Totodată, au fost depistate și cartușe deținute ilegal.

Cei trei au fost testați, iar rezultatele au arătat că au consumat marijuana.


Valoarea drogurilor scoase din circuit este estimată la peste 110.000 de lei, potrivit anchetatorilor.

La solicitarea procurorilor, suspecții au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Între timp, investigațiile continuă pentru a stabili dacă în schemă sunt implicate și alte persoane.


Citește mai departe

topul săptămânii