Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Inspectorii de mediu, în acțiune: Au înregistrat mai multe încălcări la Rîșcani, Leova și Drochia

Unii nu au grijă de locul unde trăiesc. Vorbim de cei care neglijează regulile de protecție a naturii, în favoarea scopurilor personale.

Publicat

Pe lacul de acumulare Costești-Stânca din raionul Rîșcani, spre exemplu, au fost prinși 3 pescari care au încălcat regulile de protecție a resurselor piscicole, și prindeau ilegal pește.

Aceștia s-au ales cu procese-verbale și cu câte o amendă de câte 300 de lei fiecare. De asemenea, a fost depistată și ridicată o plasă din monofilament cu lungimea totală de aproximativ 50 m, fără a fi depistat proprietarul. Iar în raionul Leova, inspectorii de mediu au depistat tăieri ilicite pe două parchete deținute de Ocolului Silvic Leova.

Deși defrișările erau preconizate în acele locuri pentru anul 2023, cineva a tăiat copacii ilegal și fără acte în prezent. Răufăcătorii nu au fost stabiliți. Iar în satul Zgurița din raionul Drochia, o persoană i-a sunat pe inspectorii de mediu și i-a anunțat că un consătean taie ilegal arbori.


La fața locului, oamenii legii au constatat că suspectul a defrișat ilegal 5 arbori de la marginea localității. Prin urmare, acesta s-a ales și el cu o amendă și va fi obligat să achite și pentru prejudiciile aduse mediului în sumă de 1.238 de lei.

Cei aproape 5 metri steri de lemn obținuți din tăierea arborilor au fost transmiși la balanța administrației publice locale Zgurița.

echipa.md


Moldova

/VIDEO/ A călcat pe aceeași greblă: Un bărbat a ajuns din nou după gratii, pentru comiterea a 6 furturi din locuințe.

Un bărbat de 48 de ani, originar din Soroca, a ajuns din nou după gratii, fiind bănuit că a comis șase furturi din locuințe pe parcursul lunilor ianuarie – iulie curent. Potrivit polițiștilor din Ialoveni, suspectul acționa pe timp de zi, forțând uși și geamuri pentru a pătrunde în gospodării din localitățile Ulmu, Costești, Bardar, Ruseștii Noi și chiar orașul Ialoveni.

Publicat

Ținta hoțului erau bijuteriile din aur și banii. Deși unele case erau dotate cu camere de supraveghere, acest lucru nu l-a descurajat, fiind surprins de mai multe ori pe imagini video în timp ce dădea spargeri.

În urma acțiunilor sale ilegale, victimele au rămas cu un prejudiciu de peste 80.000 de lei. Reținut de oamenii legii, recidivistul și-a recunoscut integral vina. La solicitarea procurorilor, pe numele său a fost emis mandat de arest preventiv pentru 30 de zile.

De menționat că, individul fusese anterior condamnat pentru infracțiuni similare. Dacă va fi găsit vinovat, riscă până la 4 ani de închisoare.


Între timp, poliția continuă investigațiile pentru a stabili dacă bărbatul ar fi implicat și în alte furturi produse pe teritoriul raionului Ialoveni.


Citește mai departe

Moldova

În stare gravă la spital: Un copil de 5 ani a fost lovit de o motocicletă condusă de un minor.

Un copil de 5 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost lovit de o motocicletă în apropierea localității Damașcani, raionul Rîșcani. Incidentul s-a produs pe 20 august, în jurul orei 11:20, în zona unei păduri, unde micuțul se juca împreună cu alți copii.

Publicat

Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de Poliție Rîșcani, Lilia Harea, la ghidonul motocicletei se afla un adolescent, care a fugit de la locul accidentului imediat după impact. Copilul a fost transportat de urgență la Spitalul Raional Rîșcani, iar ulterior a fost transferat la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău, unde a fost internat în secția de neurochirurgie. Purtătorul de cuvânt al instituției, Maxim Cazacu, a declarat că starea micuțului este grav-stabilă.

Poliția a reușit să identifice conducătorul motocicletei și să ridice vehiculul implicat în accident. Testarea minorului de 15 ani cu aparatul Drager a confirmat că acesta nu consumase alcool.

Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii tragediei și pentru a determina măsurile legale ce se impun.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Încălcările în trafic, filmate de sus: Polițiștii au surprins, cu ajutorul dronelor, zeci de abateri în mai puțin de două ore.

Poliția Națională a intensificat controalele în trafic, șoferii fiind supravegheați… din aer. Inspectorii de patrulare au ridicat de la sol 16 drone pentru a monitoriza conducătorii auto care încalcă regulile de circulație. Dispozitivele au fost ridicate simultan în cinci locații din Chișinău, dar și în mai multe orașe din țară, printre care Bălți, Edineț, Orhei, Soroca, Criuleni și Hâncești.

Publicat

Rezultatele nu s-au lăsat așteptate. În doar o oră și jumătate, peste 360 de conducători auto au fost documentați pentru diverse abateri. Cei mai mulți – 262 la număr – au ignorat marcajul rutier. Alți 58 au fost trași la răspundere pentru încălcări anterioare surprinse de camerele din trafic, precum depășirea limitei de viteză, lipsa centurii de siguranță sau utilizarea telefonului la volan. Restul au fost amendați pentru circulația pe banda destinată transportului public ori pentru nerespectarea indicatoarelor rutiere.

Poliția anunță că astfel de operațiuni vor continua și în perioada următoare, scopul fiind creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor.

Datele statistice arată că pericolul este unul real: doar în primele șapte luni ale anului curent s-au produs 1.200 de accidente pe drumurile din Republica Moldova. În urma acestora, 102 persoane și-au pierdut viața, iar peste 1.400 au fost rănite.



Citește mai departe

topul săptămânii