Moldova
/VIDEO/ Și-a găsit sfârșitul pe un teren de joacă: Poliția cercetează moartea unui bărbat de 35 de ani care obișnuia să consume alcool contrafăcut
Un bărbat a sfârșit chiar pe un teren de joacă din Bălți. Localnicii au solicitat ambulanța, dar prea târziu. Acesta a decedat până la venirea medicilor. Potrivit vecinilor, victima obișnuia să consume alcool contrafăcut care se vinde direct de la geamul unui apartament din regiunea Pămînteni, unde zilnic se adună zeci de persoane. Astăzi, bărbatul a fost văzut din nou beat criță și însângerat. Acesta nu este primul deces de acest fel.
„Am văzut că la ora 8.45 el a traversat strada dinspre parc. Era bătut și se ținea de nas. Săptămâna trecută l-am văzut două zile. Dormea sub un gard, iar duminică dimineața dormea pe strada Calea Ieșilor 19 b. El urmărea unde sunt mai mulți oameni, cine are să-i toarne 100 de grame.”, transmite NordNews.MD.
„Ne-am uitat la el. El stătea cu fața-n jos. Am chemat ambulanța, atât.”
„M-am uitat dacă este viu sau nu. Am vrut să-i ating gâtul, dar am înțeles că respiră. Acum el stă pe spate, dar era cu fața-n jos. Avea fața însângerată. L-am văzut de la o parte și era cu nasul în pământ”, au spus oamenii.
Locuitorii din preajmă spun că le este frică să iasă din casă și dau vina pe comercializarea ilegală a alcoolului, despre care au anunțat poliția de mai multe ori. Potrivit lor, acesta ar fi deja al cincilea caz de deces de acest fel înregistrat în cartier.
„Mă tem să locuiesc aici. Duminică am chemat poliția, erau șapte acolo. Stăteau lungiți peste tot.”
Banner categorie mijloc
„Medicul de familie ne spune aici sunt și bolnavi de tuberculoză. Fiica mea a ieșit, stătea acolo sub cireș, pe bancă. A coborât spre mașină și i-a întrebat de ce beau aici. Unul dintre ei chiar se droga. Se pare că erau din același grup. Până acum, aici nu aerau consumatori de droguri. Ei au atacat-o, dar bine că un bărbat care ieșea din scară a apărat-o.”
„Acolo au fost bănci, dar șeful le-a luat, așa că ei au trecut aici. La ora 7.00 înjură, fac ce vor.”
„Sunt vânzătoare la magazinul de legume și venind la lucru văd oameni beți. Se întâmplă des, aproape în fiecare dimineață. Dorm aici, confundă chiar și banca cu veceul. Se întâmplă și așa ceva.”
Clienții care au venit după un păhar de tărie au refuzat să discute cu jurnaliștii, iar vânzătorul de alcool contrafăcut nici nu a deschis echipei noastre de filmare.
„El ne vede pe geam și nu ne va deschide.”
Cadavrul bărbatului a fost îndreptat spre expertiza medico-legală pentru a stabili cauza exactă a decesului.
„Este vorba despre un bărbat de 35 de ani, fără loc de trai permanent. Este originar din Bălți. Persoana întrebuința abuziv băuturi spirtoase și era bolnav de epilepsie. La moment, nu au fost depistate leziuni corporale care ar semnala că este o moarte violentă, dar vom efectua expertiza medico-legală”, a declarat Ion Volontir, șeful interimar al Inspectoratului de Poliție Bălți.
Potrivit poliției, bărbatul care vinde alcool din apartament a fost amendat de nenumărate ori, dar își continuă nestingherit activitatea ilegală.
Moldova
/AUDIO/ 23 de milioane de lei, prejudiciu la stat: Doi funcționari, reținuți pentru mită. Ar fi eliberat peste 100 de numere neutre.
O schemă de corupție care ar fi permis înmatricularea ilegală a automobilelor cu numere neutre a fost destructurată de CNA și Procuratura Anticorupție. În acest dosar sunt vizate mai multe persoane, iar un funcționar al Agenției Servicii Publice și un funcționar al Postului Vamal Hîrbovăț au fost reținuți pentru 72 de ore.
Potrivit anchetatorilor, mai mulți angajați ai ASP, inclusiv un șef al Secției înmatriculare a vehiculelor din municipiul Tiraspol, ar fi acționat împreună cu un angajat al Postului Vamal Hîrbovăț, dar și alți funcționari vamali. Aceștia ar fi facilitat obținerea actelor necesare pentru eliberarea numerelor de înmatriculare neutre pentru automobile care nu întruneau condițiile legale.
Pentru a trece cu vederea neconcordanțele și pentru a urgenta procedurile, funcționarii ar fi pretins și primit între 1.000 și 5.000 de euro pentru fiecare automobil.
În urma schemei, ar fi fost eliberate ilegal peste 100 de numere neutre.
Totodată, prin evitarea achitării drepturilor de import și a accizelor, bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu peste 23 de milioane de lei.
În dimineața de 15 septembrie, ofițerii CNA, sub conducerea procurorilor PA, au desfășurat percheziții la domiciliile și sediile persoanelor fizice și juridice vizate. Verificările au inclus și sediul companiei care ar fi importat și declarat automobilele, firme afiliate acesteia, dar și brokerul vamal implicat în perfectarea actelor. De menționat că, ASP a oferit suport anchetatorilor în documentarea cazului.
Totodată, Serviciul Vamal a venit cu reacție pe caz comunicând că instituția cooperează cu organele de drept și acordă suportul necesar pentru investigarea cazului. La nivelul intern a fost inițiată o anchetă pentru elucidarea circumstanțelor, iar in privința funcționarul vamal vizat urmează a fi decisă suspendarea din funcție, după caz, în conformitate cu prevederile legale.
În urma acțiunilor, angajatul ASP și angajatul Postului Vamal Hîrbovăț au fost reținuți pentru 72 de ore și plasați în izolatorul de detenție provizorie al CNA.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate și a tuturor circumstanțelor schemei.
Cei vizați beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Moldova
/VIDEO/ Cuplu de hoți: Doi concubini, reținuți după ce ar fi spart mai multe apartamente din Chișinău.
O femeie și un bărbat, ambii în vârstă de 42 de ani, sunt cercetați de polițiștii sectorului Botanica și Direcției de Poliție Chișinău, fiind suspectați că ar fi comis o serie de furturi din apartamentele din capitală.
Potrivit anchetei, cei doi concubini ar fi acționat coordonat. Bărbatul ar fi pătruns în locuințe prin forțarea lacătelor, în timp ce femeia ar fi rămas în afara blocurilor și ar fi supravegheat zona. Pentru a nu fi recunoscuți și pentru a îngreuna identificarea lor, după comiterea furturilor, suspecții și-ar fi schimbat hainele și și-ar fi modificat aspectul.
În cadrul percheziției efectuate la locuința închiriată de cei doi, polițiștii au ridicat obiecte și ustensile care ar fi putut fi folosite la comiterea infracțiunilor, dar și alte bunuri considerate relevante pentru cauza penală.
Ambii suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore. Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele, a documenta întreaga activitate infracțională și a verifica dacă cei doi ar putea fi implicați și în alte furturi similare.
Poliția le recomandă cetățenilor să-și securizeze locuințele și să fie atenți la persoanele sau activitățile suspecte din apropierea blocurilor. Orice situație suspectă trebuie comunicată imediat la 112.
Moldova
/VIDEO/ Foc și panică la Biruința: O fostă cafenea, distrusă de flăcări din cauza unui scurtcircuit.
Incendiu puternic în orașul Biruința, din raionul Sîngerei. O fostă cafenea a fost cuprinsă de flăcări, iar martorii au surprins imagini de la fața locului, în care se vede intervenția pompierilor și imobilul mistuit de foc.
Incendiul a izbucnit în seara zilei de 14 septembrie, în jurul orei 18:36. Din imaginile publicate de martori se observă flăcările care au cuprins clădirea, în timp ce echipele de intervenție acționează pentru lichidarea incendiului.
La fața locului au intervenit trei echipaje de pompieri și salvatori. Potrivit informațiilor preliminare, focul a distrus complet bunurile materiale din interiorul a trei încăperi, iar acoperișul clădirii a fost afectat în proporție de aproximativ 80 la sută. Suprafața totală a imobilului este de 240 de metri pătrați.
Cafeneaua nu era funcțională la momentul izbucnirii incendiului. Potrivit IGSU, cauza probabilă ar fi un scurtcircuit electric, cu răspândirea focului de la contorul electric.
Din fericire, în urma incendiului nu au fost raportate victime. Circumstanțele exacte și valoarea pagubelor urmează să fie stabilite.
-
Moldova5 zile în urmă/ÎN CĂUTARE/ Disperare într-o familie din Căușeni: Un tânăr de 24 de ani este căutat de trei săptămâni.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Accident teribil la Măgdăcești: Un tânăr rănit și o mașină făcută bucăți, după ce a rupt parapetul.
-
Moldova4 zile în urmăDată dispărută, lovită de tren: O femeie căutată de rude și poliție a fost lovită de trenul care circula spre Kiev.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Intervenție contracronometru, la Bălți: Trei persoane evacuate prin geamul locuinței, cu autoscara. Un bărbat, dus la spital cu arsuri.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Lucrau ilegal în capitală: Nouă străini, depistați muncind ilegal pe șantierele din Chișinău. Doi urmează a fi deportați.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Casă făcută scrum, la Costești: Două echipe de pompieri au intervenit pentru a stinge incendiul de proporții.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Ucrainean reținut pentru droguri: Ar fi vândut narcotice online și în localuri din capitală.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Bunuri ascunse de vameși: Marfă de 750 de mii de lei, descoperită într-un autocar.
