Rețele de socializare

Moldova

UPDATE: Copiii maltratați de educatori în stare de ebrietate la o tabără de odihnă

La 8 august 2018, Poliția Capitalei a fost alertată prin intermediul serviciului specializat 112 precum că, la o tabără de odihnă pentru copii din or. Vadul lui Vodă ar fi fost agresați fizic 13 minori, cu vârstele cuprinse între 11 ani şi 15 ani.

Publicat

tabăra “Trandafir” Vadul lui Vodă

La faţa locului au intervenit imediat poliţiştii sectorului Ciocana, precum şi psihologul din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău. În urma investigaţiilor demarate poliţiştii au constatat că, tabăra de odihna pentru copii activa în lipsa actelor legale ce se impun. Totodată, copiii ar fi fost lasaţi în grija a doi adolescenţi cu vârstele de 16 şi respectiv 17 ani. Anume aceştia ar fi recurs la acţiuni agresive faţă de copii, dupa ce ar fi consumat băuturi alcoolice.

Ca urmare, Poliţia Capitalei a sesizat autoritaţile publice locale pentru a interveni şi a întreprinde acţiuni de rigoare conform competenţei prevăzute de lege, fiind convocată o şedinţă, în urma căreia a fost emisa decizia de sistare a activitaţii taberei respective.

Ulterior administratorul taberei a limitat poliţiei, reprezentanţilor APL , inclusiv şi părinţilor accesul în tabără timp de circa 2-3 ore, timp în care poliţiştii au dus tratative cu administraţia taberei în vederea soluţionării situaţiei de conflict.


În această ordine de idei, Poliţia Capitalei în comun cu Procuratura au iniţiat un proces penal pentru tortură în privinţa celor doi adolescenţi, fiind cercetaţi în stare de libertate. Totodată, a fost iniţiată o cauza penală pentru privare ilegală de libertate, în privinţa administratorului, fiind reţinut pentru 72 de ore în izolatorul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău. De asemenea minorii agresaţi fizic au fost audiaţi şi acordată asistenţa necesară, inclusiv psihologică, cu îndreptarea la Centrul de expertiza medico-legală pentru constatarea gradului de gravitate a leziunilor corporale provocate. Toate circumstanţele în care a avut loc incidentul se stabilesc.

Este de precizat că anterior , Poliţia a relevat unele derogări de la prevederile legale în activitatea taberei de odihnă pentru copii, fapt pentru care la data de 31 iulie 2018, a fost sesizată APL din or. Vadul lui Vodă de către poliţie, fiind solicitată în mod de urgenţă primirea unei decizii în acest sens.

În cadrul acţiunilor de urmarire penală, urmează a fi investigate, inclusiv, cauzele şi condiţiile ce au favorizat comiterea faptelor infracţionale, precum şi reacţia tardivă a instituţiilor abilitate în domeniu.


Moldova

Depășire cu final trist: O șoferiță a ieșit cu mașina pe contrasens, lovind în plin un pieton

Ar fi ieșit la o depășire periculoasă, peste linia continuă, iar în rezultat a lovit un pieton, care se deplasa pe marginea drumului.

Publicat

Accidentul rutier s-a întâmplat în dimineața zilei de 17 mai, pe o stradă din localitatea Goleni, raionul Edineț.

La volanul mașinii se afla o tânără de 28 de ani, originară din raionul Drochia. Aceasta nu ar fi ținut cont de situația rutieră și ar fi ieșit la o depășire, încălcând marcajul rutier. În timpul acestei manevre, șoferița nu ar fi ținut cont de gabaritele mașinii și ar fi lovit cu oglinda retrovizoare o femeie de 47 de ani, care mergea pe marginea drumului.

În urma loviturii puternice, pietonul a căzut doborât la pământ, iar la scurt timp a fost transportat la pământ pentru îngrijiri medicale.


În același timp, în imaginile surprinse la fața locului se poate vedea cum oglinda din partea stângă a mașinii a fost făcută țăndări.

Șoferița a fost supusă testului de alcoolemie, iar rezultatul a demonstrat că aceasta nu era băută în momentul producerii accidentului.

Oamenii legii investighează la moment toate circumstanțele în care s-a produs impactul.


Citește mai departe

Moldova

Caz șocant la Hîncești: Un bărbat de 41 de ani, bătut până la leșin de un grup de tineri la terasa unui local

Caz șocant în raionul Hîncești. Un bărbat a fost bătut crunt de un grup de persoane, la terasa unui local din satul Fîrlădeni.

Publicat

Atacatorii au plecat, lăsând victima fără cunoștință, după care ar fi revenit și și-au făcut necesitățile fiziologice peste acea persoană. Procurorii și polițiștii din Hîncești au reținut 3 suspecți, cu vârstele cuprinse între 21 și 30 de ani.

Potrivit oamenilor legii, totul s-a întâmplat încă la începutul lunii mai. Bănuiții, aflându-se la terasa localului cu pricina, și acționând coordonat, ar fi lovit victima, de 41 de ani, cu sticle goale de la băutură în cap, iar când bărbatul a căzut la pământ,  aceștia au continuat să-l bată cu pumnii și picioarele în regiunea capului, după care au părăsit locul faptei. La scurt timp, s-au întors la acea terasă, iar când au văzut că victima se află fără cunoștință, unul dintre făptuitori s-a apropiat și s-a urinat demonstrativ peste aceasta. Bărbatul agresat a fost dus la spital, în stare gravă. După mai multe căutări, forțele de ordine au identificat și reținut suspecții, după care au percheziționat domiciliile acestora. De la unul din ei au fost ridicate două arme, a căror proveniență urmează a fi stabilită.

În prezent, cei trei bănuiți sunt reținuți pentru 72 de ore, iar procurorii vor cere pentru ei arest preventiv. Dacă vor fi găsiți vinovați, atacatorii riscă până la 7 ani privare de libertate.



Citește mai departe

Moldova

Imagini cu impact emoțional: O tânără a fost bătută cu bestialitate de alte adolescente, la Băcioi

Imagini cu impact emoțional: O tânără a fost bătută cu bestialitate de alte adolescente la Băcioi.

Publicat

După ce o secvență video a fost făcută publică pe rețelele sociale, Inspectoratul de Poliție Botanica s-a autosesizat. Potrivit oamenilor legii, incidentul ar fi avut loc la începutul lunii aprilie, însă până în prezent, nici victima și nici martorii nu au sesizat organele de drept.

În prezent, poliția întreprinde măsuri pentru identificarea persoanelor implicate în conflictul surprins în imagini. Ulterior, acestea urmează să fie audiate conform procedurii legale pentru a determina motivul care a dus la izbucnirea violențelor.

În context, Inspectoratul Botanica face apel la oricine deține informații suplimentare să coopereze cu autoritățile pentru a facilita soluționarea rapidă a acestui incident.



Citește mai departe

topul săptămânii