Moldova
Un fost angajat al INSP, dar și executorul unei tentative de contrabandă cu țigări în valoare de peste 110.000 lei – trimiși în judecată
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță trimiterea în judecată a doi chișinăuieni, care în iulie 2021 au încercat să scoată din țară, peste 60.000 țigări, cu valoarea de peste 110.000 lei.
Șoferul cu vârsta de 35 de ani s-a prezentat la postul vamal Leușeni, la miez de noapte și a declarat că transportă patru pasageri spre Germania, în automobilul pe care-l conducea, cu numere din Lituania. Însă, inspectorii vamali i-au deconspirat încercarea acestuia și organizatorului infracțiunii de contrabandă: cele patru mărci de țigări erau ascunse în podeaua și portbagajul automobilului. Acestea au fost indisponibilizate, iar la solicitarea procurorilor PCCOCS, asupra automobilului folosit la comiterea infracțiunii, a fost aplicat sechestru, în vederea ulterioarei confiscări, în folosul statului.
Cel de-al doilea învinuit, cu vârsta de 29 de ani, a avut rolul de organizator al infracțiunii, iar în acea perioadă era angajat al Inspectoratului Național de Securitate Publică. Acesta, de comun cu un alt complice (care este investigat în continuare), supravegheau de la distanță, din alt automobil, parcursul pe traseu al automobilului primului învinuit, precum și acțiunile acestuia în vamă.
Potrivit legii penale, contrabanda se pedepsește cu închisoare de la 4 la 10 ani, iar până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, figuranții din dosare se prevalează de prezumția nevinovăției.
Moldova
Șoferul care ar fi provocat accidentul mortal de la Sîngerei, plasat în arest la domiciliu.
Bărbatul de 51 de ani, suspectat că ar fi provocat accidentul mortal de la Sîngerei, în urma căruia doi polițiști de patrulare și-au pierdut viața, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Decizia a fost pronunțată în data de 25 iunie, de către magistrații din Sîngerei.
La moment, șoferul, care ar fi adormit la volan și ar fi tamponat cei doi oameni ai legii, este cercetat penal pentru comiterea unui accident rutier soldat cu decesul a două persoane.
Potrivit canalului TVNord, suspectul de 51 de ani este profesor de muzică într-un sat din raionul Drochia. Vecinii îl descriu drept un șofer exemplar și o persoană calmă.
Bărbatul și-a recunoscut vina în accidentul din apropierea localității Grigorăuca, raionul Sângerei. Cu toate acestea, învinuitul a refuzat să ofere declarații presei.
Între timp, în data de 25 iunie polițistul Dragan Nicolae, de 25 de ani a fost înmormântat. Sute de oameni, printre care și colegi de breaslă l-au petrecut pe tânăr pe ultimul drum. Cel de-al doilea polițist, Chiriac Mihail, urmează să fie înmormântat în data de 26 iunie.
Accidentul groaznic s-a produs în după-amiaza zilei de 23 iunie, în satul Grigorăuca, raionul Sîngerei. Cei doi polițiști documentau o contravenție și se aflau pe acostament, lângă autospeciala de serviciu, cu girofarul pornit. În acel moment, un automobil condus de un bărbat de 51 de ani i-a lovit în plin și i-a proiectat în autospecială.
Cei doi agenți de patrulare au fost transportați de urgență la Spitalul Raional Sîngerei. Din păcate, rănile suferite au fost incompatibile cu viața, iar cei doi polițiști au murit pe masa de operație.
Moldova
Moldoveancă rănită în Italia: Femeia a fost tamponată pe trotuar de un taxi care se deplasa necontrolat.
O moldoveancă a fost grav rănită la Roma, Italia după ce un taxi scăpat de sub control a urcat pe trotuar și a lovit-o în plin. Accidentul s-a produs în dimineața zilei de 24 iunie, în jurul orei 08:30, într-o zonă intens circulată din centrul capitalei Italiei, în zona Pieței Barberini.
Potrivit informațiilor preliminare apărute în presa italiană, taxiul era parcat în fața unei instituții bancare și ar fi fost lăsat fără frâna de mână acționată corespunzător. La un moment dat, vehiculul a început să se deplaseze singur, necontrolat, parcurgând aproximativ 50 de metri înainte de a se opri.
În traiectoria sa, taxiul a urcat pe trotuar și a lovit o femeie în vârstă de 53 de ani, originară din Republica Moldova. După impact, automobilul și-a continuat deplasarea și a avariat vitrina unui magazin din apropiere, provocând panică în rândul trecătorilor aflați în zonă.
La fața locului au intervenit de urgență echipaje medicale și forțe de ordine. Victima a primit primele îngrijiri la locul accidentului, după care a fost transportată în stare gravă la Spitalul Umberto din Roma. Medicii au preluat femeia în cod roșu, ceea ce indică existența unor traumatisme severe și un risc major pentru sănătatea acesteia.
Zona a fost securizată pentru efectuarea cercetărilor, iar polițiștii locali au demarat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii incidentului. Oamenii legii urmează să verifice dacă vehiculul a fost asigurat corespunzător înainte de staționare și dacă au existat eventuale defecțiuni tehnice care ar fi putut contribui la producerea accidentului.





Moldova
Împușcătură accidentală la „Fulger”: Un angajat al brigăzii a fost rănit, după ce un coleg a tras un foc din arma din dotare.
Un angajat al Brigăzii de poliție cu destinație specială „Fulger” a fost rănit după ce un coleg a efectuat o împușcătură involuntară din arma din dotare. Incidentul a avut loc în seara de 24 iunie, chiar în incinta instituției.
Potrivit informațiilor preliminare, ofițerul de serviciu ar fi tras accidental un foc de armă, iar glonțul, după ce a ricoșat, a lovit un alt angajat în zona gambei. Totul s-ar fi produs în circumstanțe care, deocamdată, nu sunt pe deplin clare.
Victima a primit imediat îngrijiri medicale, iar medicii spun că viața și sănătatea acesteia nu sunt în pericol.
Reprezentanții instituției precizează că polițistul a cărui armă a fost implicată în incident are peste 20 de ani de experiență în mânuirea armelor de foc.
Cazul este examinat în cadrul unei anchete, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Potrivit oamenilor legii, a fost sesizată și Procuratura.
-
Moldova4 zile în urmăDescoperire macabră, la Otaci: Fragmente umane au fost depistate în adiacentul căii ferate din oraș.
-
Moldova4 zile în urmăAccident cu scandal: Autospecială de poliție tamponată de un motociclist băut și vandalizată.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Versiuni care se bat cap în cap: Martorii accidentului de la Mărinești susțin că mașina poliției ar fi provocat impactul.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Jaf în stradă la Chișinău: Un tânăr de 22 de ani, agresat și lăsat fără telefon mobil.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Drifturi nocturne la Calea Orheiului: Locatarii se plâng de zgomot și pericol, iar INSP anunță că a deschis o procedură.
-
Moldova2 zile în urmăSalvat de la moarte: Un copil de 12 ani, scos din apă la limită după ce a fost la un pas să se înece.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ A pierdut jumătate de milion de lei: O juristă, păcălită să-și dea banii. Era pe punctul să mai piardă încă 450.000 de lei.
-
Moldova7 zile în urmăAlertă în raionul Rîșcani: Patru copii au dispărut fără urmă. Au fost găsiți după o noapte de căutări.
