Moldova
Un cetățean al Turkmenistanului a trecut ilegal frontiera moldo-română. A fost reținut pentru 72 de ore
„Expirarea actelor de călătorie” au constituit motiv de încălcare a frontierei moldo-române de către un cetățean al Turkmenistanului. Bărbatul a fost reținut în zona de responsabilitate a SPF Leova, ca urmare a valorificării unui schimb de informații cu omologii din România.
În după-amiaza zilei de ieri, 26 iulie curent, angajații Sectorului Poliției de Frontieră Brânza au fost informați de către polițiștii de frontieră români precum că ar fi o posibilă încercare din partea unei persoane de a trece ilegal frontiera din România în Republica Moldova. Operativ, au fost intensificate măsurile de control pe segmentul din responsabilitate, inclusiv alertate alte subdiviziuni adiacente din cadrul Direcției regionale SUD.
În rezultat, un cetățean străin a fost reținut de către un echipaj de intervenție al SPF Leova, la intrare în orașul Leova. A fost stabilită identitatea bărbatului de 20 de ani – cetățean al Turkmenistanului, rezident al regiunii transnistrene. În acest sens, tânărul a putut prezenta un document, care ar fi emis de autoritățile din Transnistria. Totodată, acesta deținea și un permis de ședere ucrainean.
Din cercetările adiționale: străinul ar fi părăsit teritoriul Republicii Moldova în martie curent, traversând legal granița moldo-română prin punctul de trecere a frontierei Cahul. Conform declarațiilor, din cauza expirării actului de călătorie, tânărul a decis să revină în Moldova, unde are domiciliu, însă în mod fraudulos.
Pe fapt, a fost întocmit proces-verbal de constatare a infracțiunii prevăzute de art.362 al. (1) Cod Penal al Republicii Moldova, persoana fiind reținută pentru 72 de ore până la luarea unei decizii.
Moldova
Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor
Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.
Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.
La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.
Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.
Moldova
Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar
Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.
Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.
Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!
Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.
Moldova
Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei
Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.
Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.
Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.
Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.
-
Moldova2 zile în urmăPericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar
-
Diaspora4 zile în urmăCrimă șocantă în Italia: un moldovean a înjunghiat mortal un barman, totul a durat patru minute
-
Moldova3 zile în urmăGoană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video
-
Moldova5 zile în urmăJaf într-un oficiu bancar din Chișinău. Doi tineri de 18 și 19 ani, arestați
-
Moldova6 zile în urmăTânăr de 18 ani, lovit pe trecerea de pietoni, pe Calea Orheiului
-
Moldova3 zile în urmăBeat și violent: a încercat să ia arma unui polițist și a ajuns la închisoare
-
Diaspora5 zile în urmăO moldoveancă executa ilegal operații estetice în Italia, deși nici măcar nu vorbea limba. Femeie carabinier sub acoperire pentru a o prinde
-
Moldova4 zile în urmăAr fi lăsat o plită electrică conectată: Un bărbat din Ruseștii Noi a murit intoxicat cu produse de ardere.
