Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Fălești: O femeie a decedat, iar alte patru persoane, dintre care și un copil, au fost internate la spital în urma unui accident grav

În dimineața zilei de 2 iulie 2022, salvatorii din nordul țării au intervenit pentru a efectua lucrări de descarcerare în urma unui grav accident rutier, care s-a produs în localitatea Hiliuți, raionul Fălești.

Publicat

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 06:43. Potrivit informațiilor înregistrate, un autoturism a derapat de pe traseu și s-a tamponat într-un copac, iar mai multe persoane au rămas blocate în interior.

Poliția venită la fașa locului a stabilit că, o femeie de 36 ani, aflându-se la volanul unui automobil, în timp ce se deplasa din direcţia orașului Făleşti spre orașul Bălţi, în regiunea satului Hiliuţi, a pierdut controlul volanului și a derapat de pe traseu tamponându-se într-un copac.

Pentru efectuarea lucrărilor de descarcerare la fața locului a ajuns un echipaj de salvatori din raionul Fălești.


În urma impactului, pasagera de pe bancheta din faţă, o femeie de 40 de ani, a decedat pe loc, șoferița, doi pasageri de 39 și, respectiv 42 de ani, dar și un copil de 9 ani, care se aflau pe bancheta din spate au fost transportați la spitalul Clinic din municipiul Bălţi cu diverse traumatisme.
Salvatorii IGSU au deblocat din fiarele autovehiculului avariat femeia decedată. Cauza și circumstanțele accidentului de circulație urmează a fi stabilite de organele de drept.


Moldova

Poluare pe Nistru: Procuratura a pornit un dosar penal după instituirea stării de alertă de mediu

Procuratura Generală anunță că s-a autosesizat și a pornit un proces penal după ce Guvernul a declarat stare de alertă de mediu în bazinul fluviului Nistru.

Publicat

Decizia vine în urma unei hotărâri aprobate pe 15 martie 2026, prin care autoritățile au confirmat existența unui incident de poluare pe anumite sectoare ale râului. Începând cu 16 martie, a fost instituită stare de alertă pentru o perioadă de 15 zile.

Potrivit Procuraturii, dreptul la un mediu sănătos este garantat de Constituție, iar poluarea apelor este strict interzisă prin lege. În special, deversarea produselor petroliere sau a altor substanțe nocive în râuri și lacuri este ilegală.

În acest context, procurorii au deschis un dosar penal pentru a stabili ce a provocat poluarea și cine se face responsabil.


Reprezentanții instituției spun că vor analiza cazul sub toate aspectele, pentru a clarifica circumstanțele și a lua măsurile legale necesare.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Situație alarmantă în capitală: Zeci de persoane care aveau asupra lor droguri, prinse de polițiști.

Razii antidrog în Chișinău. O tânără a fost reținută, iar alte zeci de persoane au ajuns în vizorul poliției, după o serie de controale desfășurate în capitală.

Publicat

Polițiștii din sectorul Botanica au documentat 8 persoane, cu vârste între 18 și 39 de ani, suspectate de implicare în consumul și circulația drogurilor. În cadrul acțiunilor, o tânără a fost prinsă în flagrant în timp ce ridica marijuana și a fost reținută pentru 72 de ore. Aceasta este bănuită că activa în calitate de curier pentru un magazin online de substanțe narcotice.

Într-un alt caz, un bărbat de 39 de ani și o femeie au fost depistați într-un automobil în timp ce consumau droguri. În urma perchezițiilor efectuate la domiciliu, oamenii legii au ridicat PVP, marijuana și dispozitive utilizate pentru consum.

În paralel, inspectorii de patrulare au desfășurat controale în mai multe zone ale capitalei. Pe bulevardul Dacia, dar și pe străzile Nicolae Milescu Spătaru, Valea Trandafirilor, Calea Orheiului și Pandurilor, șase bărbați au fost prinși cu droguri asupra lor.


Un alt incident a avut loc în parcul Valea Morilor, unde mai multe persoane au aruncat substanțe suspecte în momentul în care au observat polițiștii.

De asemenea, opt bărbați au fost documentați după ce au recunoscut că au consumat droguri, iar alți doi au fost depistați sub influența substanțelor narcotice în timp ce se aflau pe străzile Ginta Latină și Alecu Russo.

Toate persoanele sunt cercetate conform legii, iar substanțele ridicate urmează să fie supuse expertizei. Poliția anunță că astfel de acțiuni vor continua pentru a combate consumul și traficul de droguri în capitală.



Citește mai departe

Moldova

Incendiu soldat cu victime: Un bărbat a avut de suferit, după ce un teren acoperit cu vegetație uscată a luat foc.

Un bărbat a avut de suferit în urma unui incendiu de vegetație izbucnit în raionul Glodeni. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, cazul a avut loc în după-amiaza zilei de 16 martie, în satul Hîjdieni. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 16:20, iar pompierii au intervenit prompt la fața locului.

Publicat

Flăcările au cuprins vegetația uscată din extravilanul localității, afectând o suprafață de aproximativ jumătate de hectar. În timpul intervenției, salvatorii au depistat un bărbat de 60 de ani, care a încercat să stingă focul de unul singur.

În urma expunerii la fum și flăcări, acesta a suferit intoxicație cu produse de ardere și arsuri de gradul întâi la un membru. Victima a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital, starea sa fiind în prezent stabilă.

Salvatorii avertizează că incendiile de vegetație uscată se răspândesc rapid și pot avea consecințe grave asupra mediului și vieții oamenilor. Doar în ultimele 24 de ore, pompierii au intervenit în 22 de cazuri similare, în urma cărora au fost afectate 27 de hectare de teren.


În acest context, autoritățile îndeamnă cetățenii să nu dea foc vegetației uscate și să evite utilizarea focului deschis în apropierea terenurilor agricole sau a pădurilor. În caz de pericol, oamenii sunt rugați să apeleze de urgență Serviciul 112.


Citește mai departe

topul săptămânii