Rețele de socializare

Moldova

Ministerul Sănătății a făcut publice rezultatele anchetei, în cazul acuzațiilor aduse de Mihai Stratulat, privind activitatea a două spitale

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale drept urmare a informațiilor postate pe rețelele de socializare de către medicul-neonatolog Mihai Stratulat privind calitatea asistenței medicale acordate copiilor în cadrul Spitalul Clinic Municipal pentru Copii nr. 1 (SCMC nr.1) și Spitalul Clinic Municipal nr. 1 (SCM nr.1), prin autosesizare, a instituit o comisie multidisciplinară de specialiști, cadre academice de la USMF ”N. Testemițanu” și angajați ai Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (în total unsprezece specialiști multi-profil, precum și 2 experți-invitați) care a evaluat informațiile și presupusele acțiuni raportate.

Publicat

Comisia a efectuat verificări la ambele instituții medicale vizate, a aplicat în investigație Regulamentul activității de supervizare în domeniul sănătății mamei și copilului cu instrumentele de supervizare externă a asistenței medicale, a executat observarea directă a pacienților, convorbiri cu părinții/aparținătorii. La fel, s-a studiat și analizat arhiva fișelor medicale pe perioada 2016-2018, inclusiv fișele medicale ale copiilor care se aflau internați la momentul verificării.

Totodată, membrii Comisiei au analizat aplicarea actelor normative și documentelor de referință conform legislației: planul strategic de dezvoltare ale instituțiilor vizate, rapoartele anuale de activitate ale acestora pentru anul 2017 și semestrul I anul 2018, gradul de satisfacție a aparținătorilor, certificatele de acreditare și de perfecționare continuă în domeniul medical al medicilor radiologi, chestionare de evaluare a parinților sau îngrijitorilor etc.

De asemenea, au fost minuțios studiate rezultatele de radiografie digitală efectuate copiilor-pacienți. Reprezentanții Companiei Naționale de Asigurări în Medicină au studiat detaliat și independent documentația medicală (2016-2018) și codificarea clinică a diagnozelor în sistemul de clasificare a pacienților în funcție de diagnostic (DRG).


Comisia a stabilit conformitatea asistenței medicale acordate în cele două instituții medicale, aplicabilitatea protocoalelor naționale în domeniul neonatologie /pediatrie și a documentat o cotă constantă a diagnozelor principale de Pneumonie în structura grupelor de diagnostic principal.

Raportul final indică, în bază de evidențe și date statistice anuale, tendința de diminuare a diagnozelor de Pneumonie la ambele spitale în 2017 și în primul trimestru 2018. Nu au fost confirmate cazuri de internare nejustificată a copiilor. Concluziile Comisiei confirmă administrarea corectă a terapiei antibacteriene la copii internați. Antibioticele au fost și sunt administrate în conformitate cu protocoalele clinice naționale și Ghidurilor Organizației Mondiale a Sănătății.

În ancheta Comisiei este menționat asigurarea cu medici-radiologi și imagiști la ambele instituții medicale – toți licențiați în radiologie. În acelaș timp, 2 radiologi (din totalul de 4) sunt de vârstă pensionară, respectiv de 67 și 74 de ani, care nu au avut în ultimii cinci ani cursuri de perfecționare continuă.


Menționăm, eroarea existentă în cadrul normativ care nu prevede obligativitatea cadrelor medicale de vârsta pensionară de a-și perfecționa cunostințele. Membrii Comisiei privind calitatea asistenței medicale acordate copiilor în cadrul celor două spitale publice au facut referință la devierea de la prevederile Codului de etică și deontologie medicală a medicului Mihai Stratulat și de la normele dreptului la independență profesională și instituțională.

În cazul anumitor neconformități în practica medicală, dubii, informații bazate pe dovezi sau presupuse ilegalități de acordare a asistenței medicale Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale solicită raportarea directă în adresa sa sau informarea altor autorități competente.


Advertisement

Moldova

Scurtcircuit sau lucrări cu foc deschis – Ipotezele IGSU în cazul incendiului de pe strada Melestiu din Chișinău.

IGSU a publicat primele concluzii în cazul incendiului devastator de pe strada Melestiu din Chișinău: experții iau în calcul două scenarii – un scurtcircuit sau lucrări cu foc deschis făcute cu încălcarea normelor de siguranță.

Publicat

Potrivit Laboratorului Experimental Antiincendiar al IGSU, focul ar fi pornit de la acoperișul blocului, construit din materiale ușor inflamabile. Flăcările s-au extins rapid și au distrus o parte din acoperiș, dar și două apartamente, pe o suprafață de aproximativ 130 de metri pătrați.

Incendiul, izbucnit în după-amiaza zilei de 22 iunie, a mobilizat forțe importante. La stingerea focului au intervenit 37 de pompieri și salvatori, cu 10 autospeciale, care au luptat cu flăcările mai bine de 5 ore.

Alarma a fost dată la 11:52, iar intervenția a devenit tot mai amplă pe parcurs. La fața locului a fost instituit un stat major, iar efectivul a fost suplimentat pentru a ține situația sub control. Incendiul a fost localizat abia după câteva ore, iar lichidarea completă a fost anunțată la 17:23.


În tot acest timp, locatarii au fost evacuați, pentru a evita intoxicațiile cu fum. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, însă viețile acestora nu au fost în pericol.

Specialiștii continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate cauza izbucnirii focului.




Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ O nouă „metodă” de escrocherie: Trei suspecți ar fi achiziționat dispozitive electronice în baza unor acte declarate pierdute.

O femeie de 26 de ani și doi bărbați de 37 și 44 de ani, originari din Chișinău și Ialoveni, sunt cercetați penal după ce ar fi pus la cale o schemă de escrocherie prin care au obținut ilegal produse electronice.

Publicat

Potrivit Poliției, activitatea infracțională a suspecților a fost documentată de oamenii legii din sectorul Centru. Conform anchetei, unul dintre bărbați a contactat telefonic un magazin de produse electronice, prezentându-se fraudulos drept o altă persoană. Acesta ar fi folosit datele de identitate ale unei persoane ale cărei acte fuseseră anterior declarate pierdute pentru a achiziționa mai multe dispozitive electronice.

În urma acțiunilor sale, agentului economic i-a fost cauzat un prejudiciu de peste 20.000 de lei.

Polițiștii au reușit să identifice suspecții, iar bunurile obținute prin fraudă au fost depistate și ridicate. Totodată, în timpul perchezițiilor autorizate efectuate la domiciliile acestora, oamenii legii au descoperit o armă pneumatică fără acte de proveniență, precum și mai multe acte de identitate care aparțin altor persoane.


Cei trei sunt cercetați penal pentru escrocherie și riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 5 ani. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și verificarea unei eventuale implicări în alte fapte similare.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Gata cu salariile „în plic”: Factori de decizie ai unei companii comerciale, bănuiți de evaziune fiscală și spălare de bani.

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, au efectuat mai multe percheziții într-un dosar penal ce vizează suspiciuni de evaziune fiscală și spălare de bani.

Publicat

Potrivit anchetei, inițiată în luna februarie, factori de decizie ai unei companii comerciale sunt bănuiți că, în perioada 2024 – prezent, ar fi pus în aplicare o schemă de diminuare a obligațiilor fiscale. Aceștia ar fi retras bani sub formă de dividende, iar ulterior i-ar fi utilizat pentru achitarea neoficială a salariilor unor angajați.

Perchezițiile au fost desfășurate la sediul societății comerciale, la două șantiere de construcție, la domiciliile persoanelor vizate, precum și asupra unui automobil și a unei persoane.

În urma descinderilor, oamenii legii au ridicat sume de bani presupuse a proveni din activități infracționale, dispozitive de stocare a datelor, documente contabile, registre cu înscrisuri de ciornă și alte probe relevante pentru cauza penală.


De asemenea, în timpul verificărilor efectuate la cele două șantiere de construcție au fost depistați mai mulți muncitori care, potrivit informațiilor preliminare, nu figurau ca angajați oficial ai companiei.

Acțiunile de urmărire penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului, identificarea persoanelor implicate și acumularea probelor necesare în cadrul investigației.


Citește mai departe

topul săptămânii