Rețele de socializare

Moldova

Doi șoferi din Ucraina și un pasager din Ecuador, identificați cu acte falsificate

Doi șoferi din Ucraina și un pasager din Ecuador sunt documentați pentru prezentarea la controlul trecerii frontierei de stat documente falsificate. Bărbații au fost depistați în punctele de trecere a frontierei Aeroportul Internațional Chișinău, Tudora-Starokazacie și Giurgiulești – Reni. Toate incidentele au fost consemnate pe sensul de intrare în Republica Moldova.

Publicat

În PTF Aeroportul Internațional Chișinău, la ruta Istanbul – Chișinău a fost identificat un cetățean al Ecuadorului cu permisul de conducere falsificat. În cadrul verificărilor suplimentare a fost depistat documentul cu pricina. Permisul ar fi eliberat de autoritățile din Ecuador pe numele posesorului. Pe fapt, permisul pasagerului – ridicat, iar străinului – refuzată intrarea în Republica Moldova.

În PTF Tudora, șoferul de 57 de ani s-a prezentat la volanul unui Volkswagen, înmatriculat în Ucraina. Au fost date la control toate actele necesare pentru autorizarea intrării în Republica Moldova cu mijlocul de transport. În timpul examinării certificatului de înmatriculare a mașinii, polițiștii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea acestuia. Astfel că, s-a decis extinderea verificărilor, care a rezultat cu confirmarea indicilor de falsificare. La audieri, cetățeanul a declarat că obținuse acest document pe teritoriul Ucrainei prin intermediul serviciilor de curierat „Nova Posta”, contra sumei de 1000 grivne.

În PTF Giurgiulești-Reni, polițiștii de frontieră au inițiat cercetări pe numele altui cetățean ucrainean, care a prezentat pentru verificări un permis de conducere, care nu corespundea unui document autentic. În declarații, bărbatul a susținut că nu cunoaște despre cele depistate, mai mult că ar fi obținut legal permisul de la autoritatea competentă din Ucraina.


Angajații Poliției de Frontieră continuă cercetările, în vederea elucidării circumstanțelor și luării m[surilor legale ce se impun.


Moldova

/VIDEO/ Incident revoltător, la Telenești. O echipă de asistență medicală urgentă a fost huiduită, iar felcerul s-a ales cu un pumn în față.

Incident revoltător, la Telenești. O echipă de asistență medicală urgentă a fost huiduită, iar felcerul s-a ales cu un pumn în față, chiar în timpul misiunii de serviciu. Totul s-a întâmplat în seara de 25 aprilie, în timp ce ambulanța intervenise pentru a acorda asistență medicală unei femei care se simțea. Momentul agresiunii au fost publicate de Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.

Publicat

Protagonistul scenei șocante este chiar stăpânul gospodăriei, care în acel moment era beat criță. Deși echipa medicală fusese solicitată pentru a acorda ajutor soției individului, acesta i-ar fi huiduit pe angajații medicali și i-ar fi impus să îi monitorizeze pulsul.
În cele din urmă, la fața locului a intervenit poliția. Urmează ca oamenii legii să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs cazul.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Un șofer beat, prins pe o stradă din Chișinău. Acesta a întrecut norma de nouă ori.

A întrecut orice limită, iar pentru asta ar putea plăti „o avere” și mai mult, ar putea petrece următorii trei ani după gratii. Este vorba despre un șofer de 46 de ani care a fost prins de polițiștii de patrulare conducând haotic pe strada Grigore Alexandrescu din Chișinău.

Publicat

Oamenii legii au stopat imediat vehiculul, iar după un scurt schimb de replici cu șoferul, și-au dat seama că acesta este sub influența alcoolului. Presupunerile agenților de patrulare au fost confirmate de rezultatele testului Drager, care a indicat o concentrație de 1,32 mg/l alcool în aerul expirat — o valoare ce depășește de aproape nouă ori limita legală admisă. Prin urmare, autoturismul bărbatului a fost ridicat și transportat la parcarea specială, iar pe numele său a fost inițiat un dosar penal.
Conform legii, bărbatul riscă amendă de la 75 000 la 125 000 de lei sau până la 3 ani de detenție, în ambele cazuri cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Un grup infracțional s-ar fi specializat în escrocherii cu carduri bancare. Un membru al acestuia- prins de poliție.

Escrocherie cu carduri bancare dată peste cap de poliție. Un tânăr de 20 de ani din Bălți riscă pușcărie, după ce ar fi fost implicat în cel puțin două episoade de înșelătorii bancare, care s-au soldat cu un prejudiciu de aproximativ 446 de mii de lei. Oamenii legii menționează că, individul ar face parte dintr-un grup infracțional specializat în astfel de fraude.

Publicat

„Afacerea” ilegală ar fi funcționat în felul următor: membrii grupului ar fi contactat telefonic victimele, prezentându-se drept angajați ai unor instituții bancare și, sub pretextul unor verificări de securitate sau activități de protecție a contului, ar fi reușit să obțină de la victime datele confidențiale ale cardurilor bancare. Ulterior, escrocii ar fi utilizat aceste date pentru efectuarea tranzacțiilor ilegale.
În cele din urmă schema a fost deconspirată, iar tânărul a fost reținut. S-a dovedit că acesta reușise, din bani sustrași, să cumpere circa 9 telefoane mobile, pe care le-a transmis ulterior unor persoane terțe.
Poliția cercetează cazul pentru a stabili și alți potențiali complici ai tânărului. Actualmente, acesta este cercetat penal și riscă de la 2 la 6 ani de pușcărie.
În acest context, oamenii sunt rugați să de-a dovadă de vigilență și să nu divulge nimănui datele afișate pe cardul bancar, iar în cazul în care primesc un apel suspect să întrerupă conversația și să apeleze banca care îi deservește. În plus, cetățenii sunt îndemnați ca în cazul în care suspectează o tentativă de fraudă, să apeleze de urgență Serviciul Unic 112.


Citește mai departe

topul săptămânii