Moldova
Accident rutier din regiunea Kaluga: Identitatea a două victime – stabilită
Cauza tragediei din regiunea Kaluga soldată cu moartea a 8 persoane dintre care 6 moldoveni, a fost stabilită. Conducătorul mașinii Ford Focus a ieșit la depășirea unui autocamion lovindu-se frontal cu un Volkswagen Polo. În urma impactului, Ford-ul a fost aruncat în microbuzul Mercedes-Benz Sprinter, iar cel din urmă s-a răsturnat de câteva ori.

Șoferul autocamionului, care mergea în aceeași direcție cu Sprinterul, nu a reușit să frâneze la timp și s-a lovit în microbuzul răsturnat.
Urmare a accidentului, șase moldoveni aflați în microbuz au fost uciși precum și doi pasageri care se aflau în Ford – ambii rezidenți din regiunea Bryansk.
Până la această oră a fost identificată identitatea a patru dintre cele 8 persoane decedate. Printre cei identificați, doi sunt cetățeni ai Republicii Moldova: în Mihail B. în vârstă de 45 de ani și Ivan G. în vârstă de 68 de ani.
Dintre cei spitalizați doi sunt în stare gravă. Starea celorlalți este stabilă.
Moldova
Accidentele grave se țin lanț: Doi oameni au ajuns la spital în urma unui accident grav, la Ialoveni.
Coliziunile violente continuă să facă victime pe drumurile din țară. Un bărbat și o femeie au ajuns pe mâna medicilor, după ce mașina în care se aflau a fost izbită violent.

Totul s-a întâmplat în după-amiaza zilei de 18 august, la intrarea în orașul Ialoveni. Potrivit poliției, un șofer în vârstă de 71 de ani nu ar fi cedat trecerea unei mașini, la volanul căreia se afla un tânăr de 23 de ani. În urma impactului lateral, automobilul condus de tânăr a fost proiectat într-un alt vehicul care circula regulamentar.
Lovitura a fost atât de puternică, încât șoferul ultimului autoturism, în vârstă de 47 de ani, dar și pasagera lui, de 45 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportați de urgență la spital. Din fericire, ceilalți conducători auto au scăpat nevătămați.
Toți șoferii au fost supuși testului alcoolscopic, iar rezultatele au arătat că niciunul dintre ei nu consumase băuturi alcoolice. Cazul este acum cercetat de oamenii legii pentru a fi stabilite toate circumstanțele producerii accidentului.
Moldova
O femeie a fost tamponată de o mașină, la Edineț. Victima a ajuns la spital.
De pe trecerea de pietoni direct pe patul de spital. Este vorba despre o femeie de 76 de ani, care a fost luată pe capota unei mașini în timp ce traversa regulamentar strada. Accidentul s-a întâmplat în dimineața de 16 august, în municipiul Edineț.

Potrivit poliției, un bărbat de 62 de ani, aflat la volanul unui automobil, nu ar fi acordat prioritate și a tamponat victima chiar pe zebră.
Impactul a fost surprins de o cameră de supraveghere instalată în apropiere. În imagini se vede cum mașina lovește cu putere victima și o aruncă la câțiva metri distanță. Șocat,
conducătorul auto iese din mașină și aleargă spre femeie, în timp ce mai mulți martori oculari solicită intervenția echipelor specializate.
În urma accidentului, femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, iar șoferul a fost documentat de polițiști.
Poliția menționează că, șoferul nu se afla în stare de ebrietate.
La moment, oamenii legii stabilesc din ce cauză șoferul nu ar fi acordat prioritate pietonului, dar și ce pedeapsă riscă acesta.
Moldova
Nu avea lumini și vestă reflectorizantă: Un conducător de tricicletă a murit, fiind tamponat din spate de un camion.
Coliziune fatală în sudul țării. Un bărbat și-a pierdut viața, după ce tricicleta pe care o conducea a fost tamponată în plin de un camion. Totul s-a întâmplat în seara de 17 august, în localitatea Valea Perjei din raionul Cimișlia.

Accidentul s-a produs în jurul orei 22:15, când un șofer de 70 de ani, aflat la volanul unui autocamion, a lovit din spate o tricicletă electrică staționată pe carosabil.
La ghidon se afla un bărbat de 72 de ani, care, din cauza loviturii extrem de puternice, a decedat pe loc.
Potrivit poliției, victima circula pe timp de noapte fără ca vehiculul să fie dotat cu lumini. Mai mult, acesta nu purta nici vestă reflectorizantă și nici echipament special, fapt ce a redus considerabil vizibilitatea sa în trafic pe timp de noapte.
Șoferul camionului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Oamenii legii au inițiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.
-
Moldova5 zile în urmă
Și-a găsit sfârșitul la scăldat: O femeie s-a înecat în iazul din satul Bușila.
-
Moldova5 zile în urmă
Crimă mușamalizată șapte ani: Un primar din florești, un medic legist și doi complici- reținuți.
-
Diaspora7 zile în urmă
Italia: Un copil de 4 ani din R. Moldova, mort după ce a rămas blocat într-un automobil lăsat sub soare
-
Moldova4 zile în urmă
Accident grav în raionul Orhei: Un tânăr se zbate între viață și moarte. Alte trei persoane, la fel, au fost rănite.
-
Moldova7 zile în urmă
Incendiu mortal, la Sadova: Un bărbat a fost găsit decedat într-o locuință mistuită de foc.
-
Moldova22 de ore în urmă
/VIDEO/ Deposedată de 100 de mii de lei: O femeie a căzut în plasa escrocilor, după ce i-au fost promise câștiguri fabuloase, în mediul online.
-
Moldova6 zile în urmă
Graba a băgat-o în spital: O femeie a fost tamponată de o mașină când traversa strada neregulamentar
-
Moldova22 de ore în urmă
Nu avea lumini și vestă reflectorizantă: Un conducător de tricicletă a murit, fiind tamponat din spate de un camion.