Moldova
Ajutau cetățenii străini să obțină ilegal acte moldovenești: O funcționară ASP și organizatoarea schemei au fost reținute
O funcționară din cadrul Agenției Servicii Publice și o femeie din Tighina au fost reținute de ofițerii CNA și procurorii anticorupție, cu puțin timp în urmă, fiind bănuite de fals în acte publice și fals informațional. Acestea sunt cercetate pentru organizarea unei scheme, prin care ar fi acordat acte de identitate moldovenești false unor cetățeni străini.
Potrivit datelor anchetei, în luna decembrie 2021, persoane publice de la Serviciul stare civilă din Căușeni și Serviciul eliberarea actelor de identitate din mun. Chișinău a Agenției Servicii Publice, acționând în complicitate, ar fi emis buletin de identitate pe numele unui ucrainean, introducând date vădit false în actul oficial. Astfel, buletinul moldovenesc, eliberat pe numele cetățeanului Ucrainei, conținea fotografia ucraineanului, iar datele personale erau ale unui locuitor din stânga Nistrului.
În cadrul documentării, s-a constatat că, pentru a perfecta acest gen de acte, locuitoarea din Tighina identifica persoane din regiunea transnistreană, care anterior ar fi deținut cetățenia Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, dar care, după schimbarea noilor reguli de evidență a populației, nu și-ar fi redobândit oficial cetățenia Republicii Moldova și, contra unei recompense, le propunea să cedeze datele personale în favoarea unei alte persoane. Ulterior, persoana, care își perfecta buletin de identitate nou, mergea la ASP, însoțită de alți trei cetățeni ai Republicii Moldova care confirmau identitatea acesteia prin recunoaștere. În acest mod, pe noul buletin de identitate era imprimată poza titularului cu datele de identitate ale unui cetățean din regiunea transnistreană, care era deja inclus în Registrul de evidență a populației al Republicii Moldova.
La această etapă, funcționara de la ASP și femeia din Tighina sunt reținute pentru 72 de ore. Ambele sunt suspectate că ar fi aplicat schema descrisă în mai multe cazuri, care urmează să fie investigate de CNA și procurori.
Procuratura anticorupție conduce urmărirea penală pe caz.
Notă: Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.
Moldova
/VIDEO/ Dosarul contrabandei cu țigări se extinde: Încă un suspect și alte 200 de mii de țigarete ridicate, în cauza penală.
Dosarul de contrabandă cu produse din tutun se extinde. O nouă persoană a fost identificată de oamenii legii, iar în urma unor noi percheziții au fost ridicate alte 200 de mii de țigarete, dar și zeci de kilograme de tutun pentru narghilea.
Investigațiile sunt desfășurate de ofițerii Serviciului Vamal, sub conducerea PCCOCS, într-un dosar privind o schemă de contrabandă cu produse din tutun.
În continuarea acțiunilor întreprinse la începutul lunii august, oamenii legii au identificat un bărbat de 48 de ani, care ar avea legătură cu schema investigată. Noile informații acumulate au stat la baza efectuării a patru percheziții în sudul țării.
În rezultat, au fost depistate și ridicate 20 de cutii cu 200 000 de țigarete cu filtru de marcă autohtonă, precum și 14 cutii cu 84 kg de tutun pentru narghilea, fără timbru de acciz.
Este vorba despre o continuare a unei cauze peale în care, anterior, oamenii legii au făcut alte trei percheziții. Atunci au fost descoperite aproximativ un milion de țigarete, depozitate în 100 de cutii și presupuse a fi destinate scoaterii ilegale din țară. Totodată, au fost ridicate aproximativ 600 de mii de lei, despre care există suspiciunea că ar proveni din activitatea infracțională, un mijloc de transport, tehnică de calcul și alte obiecte relevante pentru anchetă.
Astfel, captura documentată în cadrul dosarului ajunge la aproximativ 1,2 milioane de țigarete, pe lângă tutunul pentru narghilea depistat în cadrul noilor percheziții.
Potrivit anchetatorilor, schema ar fi fost organizată de un grup de persoane, dintre care unele au fost deja identificate, iar altele urmează să fie stabilite.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate. Bărbatul de 48 de ani este cercetat în stare de libertate.
Moldova
/VIDEO/ Ucrainean prins cu droguri: Tânărul este bănuit că ar fi distribuit narcotice în capitală.
Un tânăr de 23 de ani, cetățean al Ucrainei, a fost reținut în flagrant la Chișinău, cu mai multe pachețele cu droguri sintetice. Polițiștii spun că acesta ar fi fost implicat în distribuirea substanțelor interzise. În urma unei percheziții la locuința închiriată de suspect, au fost găsite alte droguri, dar și obiecte folosite la porționarea și ambalarea acestora.
Totul a pornit după ce angajații Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă l-au observat pe tânăr și au intervenit. Asupra lui au fost găsite mai multe pachețele cu substanțe interzise, iar cazul a fost preluat pentru documentare de polițiștii sectorului Buiucani.
Anchetatorii au mers apoi la locuința închiriată de acesta. În urma percheziției au fost descoperite alte substanțe interzise, precum și obiecte care ar fi fost folosite pentru pregătirea și ambalarea dozelor.
Potrivit poliției, probele acumulate indică faptul că suspectul ar fi avut rol de curier și ar fi participat la distribuirea drogurilor sintetice.
În total, valoarea substanțelor ridicate este estimată la peste 140 de mii de lei.
Tânărul a fost reținut pentru 72 de ore și este cercetat penal. La moment, individul riscă până la 15 ani de închisoare.
Moldova
/VIDEO/ Speluncile, ca ciupercile după ploaie: Două spații clandestine pentru consumul de narcotice, depistate în capitală.
Polițiștii din sectoarele Centru și Rîșcani documentează două cazuri în care, în locuințe din capitală, ar fi fost amenajate spații clandestine destinate consumului de droguri.
În primul caz, oamenii legii au descins la domiciliul unui bărbat de 33 de ani. Acolo au fost depistate dispozitive artizanale pentru consumul drogurilor, precum și pachețele cu PVP și marijuana. În locuință se aflau alte șase persoane, care prezentau semne vizibile ale consumului de substanțe narcotice. Proprietarul a fost reținut pentru 72 de ore.
În cel de-al doilea caz, polițiștii sectorului Rîșcani au identificat un spațiu similar în apartamentul unui bărbat de 35 de ani. În urma perchezițiilor au fost găsite aparate artizanale pentru consum, substanță preliminar identificată ca hașiș, dar și alte trei persoane care prezentau semne de consum de droguri. Și proprietarul acestui apartament a fost reținut.
În ambele cazuri, persoanele sunt documentate conform legii, iar dacă vor fi găsiți vinovați, proprietarii spațiilor riscă până la 4 ani de închisoare.
-
Moldova24 de ore în urmăAccident grav la Sîngerei: Patru adulți și doi copii au fost răniți în urma unui impact de groază.
-
Moldova24 de ore în urmăÎnchisoare și amendă: Un ucrainean va sta 6 ani după gratii pentru participarea la o escrocherie.
-
Moldova23 de ore în urmă/VIDEO/ Le-au dat afacerea peste cap: Aproape 2 milioane de țigarete clandestine, depistate și ridicate în nordul țării.
-
Moldova23 de ore în urmăMinor dus de urgență la spital: Un copil de 5 ani, lovit de o mașină, după ce a ieșit cu bicicleta pe carosabil.
-
Moldovao zi în urmăDouă accidente s-au produs la Ialoveni din cauza vitezei și a neatenției: Trei adulți și doi copii – răniți.
-
Moldova24 de ore în urmă/VIDEO/ Infracțiune economică de milioane: Mai multe companii din domeniul gazificării, bănuite de evaziune fiscală.
-
Moldova24 de ore în urmă/VIDEO/ Consilier beat la volan: Funcționarul public a fost reținut, după ce a provocat un accident, fiind beat criță.
-
Moldova3 ore în urmă/VIDEO/ Cuplu reținut pentru trafic de femei: Ar fi oferit loc de trai victimelor, apoi le-ar fi exploatat sexual.
