Rețele de socializare

Moldova

Care este cel mai consumat drog din Moldova și ce categorie de oameni sunt cei mai activi consumatori

Numărul utilizatorilor de droguri injectabile în Moldova este în descreștere în ultimii ani, în schimb se consumă tot mai multe stupefiante sintetice, în special etnobotanice. 80 la sută dintre consumatorii de droguri sunt tineri cu vârste între 18 și 35 de ani, fără studii și neangajați în câmpul muncii. Orașele au în continuare cei mai mulți consumatori de droguri, din simplu motiv că sunt mai populate.

Publicat

Totodată, marijuana este cel mai consumat drog în Moldova, fiind urmat de heroină, amfetamină, ecstasy, droguri sintetice și etnobotanice. Grav este că multe dintre drogurile sintetice sunt preparate din medicamente psihotrope eliberate de farmacii, în baza unor rețete false. Datele au fost prezentate în cadrul audierilor publice pe marginea Legii cu privire la circulația substanțelor stupefiante, psihotrope și a precursorilor, transmite Sănătate Info.

Audierile au fost organizate ieri de Comisia protecție socială, sănătate și familie. La raport au fost chemați responsabilii Ministerului Sănătății, cei de la Comisia Națională Antidrog și de la Ministerul Educației.

Secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Aliona Serbulenco a menționat că oficial în Republica Moldova sunt aproape 12 mii de consumatori de droguri.


„80% dintre consumatori sunt tineri cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani. Indicatorul de consum printre adolescenți este de 0,7%. Majoritatea consumatorilor sunt celibatari, ponderea femeilor printre consumatori este de 7%. Există o tendință de diminuare a utilizatorilor de droguri injectabile. 60% din drogurile din Republica Moldova se consumă prin inhalare și fumat”, a informat Aliona Serbulenco.

Secretarul a adăugat că deși datele sunt încă îngrijorătoare, dinamica consumului de droguri în Moldova este în descreștere. De exemplu, în 2010, la 100 de mii populație reveneau 36,6 consumatori de droguri, anul trecut acest diminuându-se până la 25,1 la 100 de mii populație.

Utilizatorii de droguri injectabile pentru anul trecut au constituit 30,8%. În anul 2007, utilizatorii de droguri injectabile constituiau 51% din numărul total de consumatori.


La fel, deși numărul utilizatorilor de droguri injectabile este în descreștere. Doar 31 de procente dintre consumatori preferă această metodă de a se droga, la mare căutare fiind drogurile sintetice.

Deși se consumă mai puțină heroină clasică, pe piața apar analoage ale acesteia, în general, la 10 mii de locuitori revin 3,2 consumatori de droguri.

În aceleași timp, cele mai multe capturi de droguri sunt înregistrate în lunile iulie-august, când poliția desfășoară operațiunea „Mac”. Este vorba despre o operațiune care are drept scop distrugerea plantelor din care se prepară droguri.


Cele mai multe infracțiuni sunt comise de către consumatorii de droguri care au peste 30 de ani și cei cu vârste între 18 și 24 de ani. În perioada 2012-2018 au fost cercetați penal 5.317 de persoane.

Majoritatea consumatorilor de droguri nu sunt nici angajați și nici studenți. Din numărul total dintre cei cercetați penal, 3.436 erau șomeri în momentul comiterii infracțiunii, iar 4.926 de persoane au comis aceste infracțiuni pentru prima dată.


Cocaina, care ajunge în Republica Moldova din America de Sud pe cale maritimă, este un drog scump și neaccesibil pentru consumatori, capturile fiind neesențiale, a declarat Ion Țurcanu. În același timp, medicamente care în țările europene sunt folosite ca tratament de substituție, cum ar fi Subutex, sunt consumate în Moldova ca droguri obișnuite.

diez.md

Moldova

ANSA avertizează: sezonul ciupercilor a început, iar odată cu acesta cresc și riscurile pentru sănătate.

A început sezonul ciupercilor, iar odată cu el crește semnificativ și riscul de intoxicațiilor. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor recomandă populației să evite culesul individual și să nu cumpere ciuperci de la persoane neautorizate.

Publicat

Pentru presă reprezentanții ANSA au precizat că există multe ciuperci toxice sau care seamănă foarte mult cu cele comestibile și că nici persoanele experimentate nu sunt ferite de greșeli.

Specialiștii atrag atenția că metodele tradiționale de verificare a comestibilității ciupercilor, precum testul cu lapte sau cu ceapă, nu mai sunt sigure.

De asemenea, aceștia recomandă să fie evitate ciupercile moi sau cu urme de viermi și, dacă sunt cumpărate din comerț, să fie păstrate în ambalajul original până la preparare.


Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, anul trecut au fost raportate circa 250 de cazuri de toxiinfecții cu ciuperci, afectând aproape 400 de persoane, dintre care 41 de copii. Autoritățile reamintesc că prevenția și atenția sunt esențiale pentru evitarea intoxicărilor.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Contrabandă cu iz de tutun: Peste 50.000 de țigarete, depistate de oamenii legii pe malul Prutului.

Contrabandist cu iz de tutun. Un bărbat a fost reținut de polițiștii de frontieră chiar la locul faptei. Potrivit forțelor de ordine, în urma unor măsuri speciale de investigație întreprinse recent de polițiștii de frontieră, sub coordonarea Procuraturii Hîncești – Oficiul Leova, au dejucat o tentativă de contrabandă pe malul râului Prut la frontiera de stat cu România.

Publicat

În cadrul operațiunii au fost depistate peste 50.000 de țigarete cu timbru de acciz al Republicii Moldova, în valoare estimativă de peste 100.000 de lei, două autoturisme, iar un conațional, suspectat de implicare în activitatea infracțională, a fost reținut.

Ulterior reținerii, toate probere depistaete și ridicate au fost plasate pe teritoriul Sectorului Poliției de Frontieră Leova. Acum, cercetările continuă sub toate aspectele legale pentru identificarea altor persoane implicate în schema de contrabandă cu produse de tutungerie și destructurarea rețelei infracționale.

De menționat că persoana reținută beneficiază de prezumția de nevinovăție, iar acțiunile de urmărire penală continuă în vederea documentării complete a cazului și identificării altor persoane implicate.


În speță, Poliția de Frontieră îndeamnă cetățenii să contribuie activ la menținerea securității statului, semnalând orice activitate suspectă observată în zona de frontieră.


Citește mai departe

Moldova

A murit în chinuri groaznice: O femeie a decedat, după ce ar fi fost bătută cu bestialitate de propiul soț.

O femeie de 41 de ani din satul Tîrnova, raionul Dondușeni, și-a pierdut viața în chinuri groaznice, după ce ar fi fost bătută cu bestialitate de soțul ei. Cazul tragic s-a produs în seara zilei de 22 septembrie, în jurul orei 21:00.

Publicat

Victima a fost găsită pe o stradă din localitate, în stare de inconștiență. Potrivit poliției, femeia ar fi fost maltratată de soțul său, un bărbat de 47 de ani. Ea a fost transportată de urgență la Spitalul Raional Dondușeni, însă medicii nu i-au mai putut salva viața. În urma traumelor suferite, femeia a decedat la scurt timp.

Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru violență în familie soldată cu deces. Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele acestei tragedii.


Citește mai departe

topul săptămânii