Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Business cu „Amfetamină”, în capitală: Doi bărbați, reținuți pentru comercializarea narcoticelor prin Telegram

Doi bărbați de 30 și, respectiv 33 de ani, au fost reținuți fiind suspectați de vânzarea drogurilor prin intermediul aplicației ,,Telegram”.

Publicat

Aceștia nu sunt la prima abatere, anterior au mai fost cercetați penal pentru infracțiuni analogice.

Polițiștii au intrat în posesia unei informații operative despre activitatea infracțională a doi bărbați, fiind dispuse mai multe măsuri speciale de investigație pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și acumularea materialului probatoriu.

Suspecții au fost reținuți în flagrant în timp ce plasau substanțele narcotice în ascunzișuri, care urmau a fi vândute potențialilor cumpărători.


În cadrul acțiunilor procesual penale efectuate la fața locului, bărbații au recunoscut că dețin asupra lor mai multe pachețele cu substanțe interzise.

Aceștia au predat 36 de pachețele de tip zip-lock, ambalate cu bandă adezivă în care se aflau droguri de tip ,,PVP” și Amfetamină.

Totodată, de la domiciliul unuia dintre suspecți au mai fost ridicate aproximativ 300 gr. de droguri ,,PVP”, pachetele zip lock și două cântare de mici dimensiuni.


Drogurile depistate au fost ridicate și îndreptate la CTC-EJ al IGP, pentru a fi supuse expertizei chimice.

Valoarea drogurilor pe piața neagră depășește suma de 200 mii de lei.

Suspecții au fost reținuți pentru 72 de ore și sunt cercetați penal pentru ,, Circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora”, în proporții deosebit de mari, iar conform legislaţiei penale în vigoare riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 de ani.


Acțiunile au fost desfășurate de polițiștii de la IP Botanica, în comun cu procurorii Procuraturii mun. Chișinău, Oficiul Botanica.

Polițiștii continuă acțiunile procesuale în vederea documentării și stabilirii altor complici la săvârșirea infracțiunii.


Moldova

Scene periculoase în trafic: Un copil a fost filmat ieșind prin trapa unei mașini aflate în mers

Scene periculoase au fost surprinse pe o stradă din Chișinău, unde un copil a fost filmat ieșind prin trapa unui autoturism aflat în deplasare, în timp ce șoferul își continua drumul. Imaginile, surprinse de un alt participant la trafic, au ajuns în spațiul public și au stârnit reacții.

Publicat

Incidentul s-a produs pe 22 iulie, la intersecția străzilor Gheorghe Asachi și Vasile Dokuceaev din capitală.

În urma apariției imaginilor, polițiștii s-au autosesizat și au identificat șoferul.


Este vorba despre un bărbat de 32 de ani, care s-a ales cu sancțiuni pentru nerespectarea regulilor privind transportul persoanelor și pentru încălcarea normelor de transportare a copiilor cu vârsta de până la 12 ani.

Poliția atrage atenția că siguranța copiilor în trafic depinde de responsabilitatea adulților și le reamintește șoferilor că minorii trebuie transportați în condiții de siguranță, folosind centura și dispozitivele speciale prevăzute de lege.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Comandă din închisoare: Doi deținuți ar fi pus la cale răpirea și șantajarea unui om de afaceri

Un plan de răpire a unui om de afaceri din Bălți, care urma să fie șantajat cu 100.000 de dolari, a fost dejucat de oamenii legii înainte să fie pus în aplicare.

Publicat

În dosar sunt cercetați patru tineri, doi aflați în libertate, de 23 și 26 de ani, și alți doi, de 18 și 20 de ani, care își ispășesc deja pedepsele în penitenciarele din Bălți și Soroca pentru infracțiuni precum trafic de droguri, escrocherie, huliganism și șantaj.

Potrivit anchetatorilor, cei doi deținuți ar fi pus la cale întreaga operațiune și ar fi coordonat acțiunile complicilor din libertate. Ținta era un om de afaceri din Bălți, urmărit atent zile la rând. Suspecții i-ar fi monitorizat programul, traseele zilnice și obiceiurile, încercând să identifice momentul potrivit pentru răpire.


Anchetatorii spun că planul era bine pus la punct. Suspecții ar fi stabilit inclusiv locul unde victima urma să fie ținută împotriva voinței sale și modul în care aveau să ceară o răscumpărare de 100.000 de dolari, exercitând presiuni atât asupra omului de afaceri, cât și asupra membrilor familiei acestuia.

Înainte ca planul să fie dus la capăt, ofițerii INI și procurorii PCCOCS au intervenit. Cu sprijinul mascaților de la „Fulger” și al angajaților Administrației Naționale a Penitenciarelor, au fost efectuate percheziții atât la suspecții aflați în libertate, cât și în cele două penitenciare.

În urma descinderilor, din celule au fost ridicate mai multe obiecte interzise, printre care încărcătoare pentru telefoane, cuțite confecționate artizanal, înscrisuri de ciornă și obiecte cu simboluri specifice subculturii criminale.


Urmărirea penală continuă, iar cei patru beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

echipa.md

Citește mai departe

Moldova

Mister elucidat: S-a aflat cum au ajuns cele 116 permise românești la o groapă de gunoi din Criuleni

Misterul celor 116 permise de conducere românești găsite printre gunoaie, în satul Porumbeni din raionul Criuleni, a fost elucidat.

Publicat

După mai multe verificări, autoritățile din România au stabilit că documentele provin din arhiva Serviciului Permise și Înmatriculări Vaslui și au ajuns în Republica Moldova în urma unei erori produse în procesul de distrugere a documentelor.
Reprezentanții Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări au declarat pentru Digi24.ro, că toate cele 116 permise erau scoase din uz și nu mai aveau nicio valoare juridică. Era vorba despre documente înlocuite după schimbarea numelui titularilor, emiterea unor noi permise sau adăugarea unor categorii de conducere.

Potrivit informațiilor apărute în presa română, documentele au fost incluse accidental într-un lot de aproximativ 800 de kilograme de deșeuri preluat de o firmă din Vaslui pentru reciclare. Administratorul companiei susține că nu știa că printre hârtiile predate se aflau și permise de conducere. El afirmă că acestea au rămas uitate în câteva dosare, iar după balotare întreaga cantitate de deșeuri a fost expediată unei companii de reciclare din Republica Moldova.


Amintim că descoperirea a fost făcută acum 2 săptămâni de activiștii unei organizații de mediu din Republica Moldova, care au ajuns la groapa de gunoi după o sesizare privind deșeuri medicale abandonate. Pe lângă instrumente medicale și tone de plastic, aceștia au găsit și zeci de permise de conducere românești, imaginile stârnind numeroase semne de întrebare de ambele maluri ale Prutului.

Autoritățile din România și Republica Moldova continuă acum ancheta pentru a stabili cum a fost posibilă această eroare și dacă au fost respectate toate procedurile de distrugere a documentelor.


Citește mai departe

topul săptămânii